De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 124

Ale:
În urma cu 8 ani...

Devastată.
Asta e cuvântul ce ma reprezinta in totalitate din cauza dorului ce m-a băgat în infern.
Sunt doua săptămâni de când ingerul a plecat,iar eu am slăbit deja 3 kg. Chiar daca vorbim zilnic si ne vedem prin intermediul internetului,dorul de el ma baga în niște stari cu care nu m-am mai întâlnit niciodată. Ma rup incontinuu pe dinauntru si sangerez intr-un asemenea hal de mai ca nu-mi vine sa ma intind pe jos ca rama.
E cumplit ceea ce simt.
E un Iad.
Dar unul ce e total diferit de cel pe care l-am întâlnit pana sa-l cunosc pe el. Teroarea nu ma lasa nici macar o secunda sa respir cum trebuie. Ma sufoca si imi da aer cu porția,tinandu-ma astfel intr-o agonie continua.
-Morrrr...spun cu o voce chinuita in timp ce ma privesc in oglinda.
Imi musc buzele cand un urlet vrea sa-mi iasa din adancul pieptului cand un nou val de durere erupe in adancurile mele atunci cand chipul lui imi apare in minte si provoacă o ruptura atat de puternica inauntrul meu,incat ma rupe pe din doua precum o falie ce apare în urma unei mișcări tectonice si disloaca scoarta pământului.
Imi inabus suspinele in vreme ce ochii imi fug pe usa de la toaleta si o vad pe Livia cum se schimba la fata cand trece dincolo de prag,iar privirile ni se intalnesc in oglinda.
-Iar ai plâns?intreaba oftand zgomotos.
Nu trebuie sa-i raspund la intrebare fiindca se vede pe fata mea ca ma inec in chin.
-Nu mai plânge,Alexandra,imi cere cand se opreste in dreapta mea. Astea o sa creadă ca v-ati despărțit.
Pufnesc automat cand o aud.
-Sa se ducă dracu toate!le injur si imi vad privirea in oglinda cum imi devine mai rece decat gheata.
-Sa se duca din partea mea,doar ca eu știu mai bine decât tine ce înseamnă o presiune in plus cand toate corăbiile ti se îneacă la mal. Crede-ma,Alexandra,nu vrei sa o simți.
Imi inclestez maxilarul imediat ce cuvintele i se desprind de pe buze și strang din dinti atat de tare,incat ma dor gingiile,pentru ca imi vine sa-mi gem si sa-mi urlu durerea ce ma devastează pe interior si-mi rupe atat sufletul cat si inima in mii de bucăți.
-Nu pot sa-ti spun cât de greu mi-a fost mie cand am băgat divortul si am pierdut copii,pe motiv ca am fost o mama denaturata,continua in timp ce intorc capul spre ea. Ca mi-am înșelat soțul,cand eu cu fostul nu mai dormeam de mult in acelasi dormitor,ofteaza cu tristete. Greseala mea ca nu mi-am luat toate riscurile in calcul,dar eram tanara si nu ma gândeam ca lumea poate sa fie atat de rea. Nu credeam ca omul cu care am trait sub același acoperiș poate sa fie un asemenea șarpe. In loc sa ne despărțim pe cale amiabila,a depus mărturie împotriva mea,iar pe deasupra a mai adus si cativa colegi sa-i fie martori,cand el a fost cel ce m-a înșelat cu jumatate din fabrica inainte sa pun eu punctul pe i,dupa si-a dat demisia de aici.
Clatin din cap numai cand ma gandesc la chinul pe care l-a trait si inca continua sa-l trăiască,pentru ca nu își vede copii cand vrea din cauza fostului ce o urăște fiindca si-a gasit fericirea in bratele altuia,in loc sa fi continuat sa indure chinul langa el.
„Dar asta se întâmplă când oamenii au mintea în colturi. Daca unii se trezesc si vor sa iasă din Iad,respectivii încearcă prin orice mijloace si cu orice pret sa pună piedici celui ce vrea sa se inalte. Dar ceea ce nu înțeleg aceste suflete întunecate,este ca binele mereu o sa învingă. Iar in cazul Liviei,mai devreme sau mai tarziu,soarele o sa răsară fiindca timpul nu sta in loc. Copii ei o sa ajungă majori in cativa ani si o sa poată hotărî singuri pentru viata lor. Plus ca ura ce încearcă fostul sa o îndrepte spre Livia,sunt sigura ca la un moment dat o sa se întoarcă împotriva lui si tare imi este ca o sa-i sara copii in cap pentru ca i-a ținut departe de mama lor,cand el a fost primul ce a călcat stramb."
-Asa ca,fa bine și plangi acasă,nu la munca,Alexandra,imi sugerează,iar vocea ei imi spulbera gandurile. Aici zambeste fiindca ai motive. Stefan s-a dus la mai bine si ma gandesc ca mai devreme sau mai tarziu,ai sa mergi la el,nu?intreaba si incuviintez din cap fiindca nu are rost sa ma ascund dupa deget.
E la mintea cocosului ca e vorba doar de cateva luni pana cand o sa formam din nou întregul.
-Si atunci? La ce plângi? Nu cred ca vrei sa fii compătimita sau privita cu mila,asa-i?intreaba,dar nu așteaptă răspuns pentru ca-l stie deja si continua. Stii prea bine ca mila de aici stârnește de fapt bârfe din cauza cărora ai sa ajungi sa rabufnesti si tot tu ai sa fii arătată cu degetul,imi spune ceea ce știu deja.
-Stii prea bine ca nu vreau mila,raspund printre dinti. Vreau sa fiu lăsată in pace,replic pe un ton harait.
-Atunci zambeste!ma îndeamnă pe un ton ridicat. Mandreste-te ca al tău a prins un loc bun din care produce mult mai mulți bani,iar tu in curând ai sa fii lângă el. Iar de plans fa-o acasă,unde nu te stie nici vântul,nici pământul.
Inghit in sec,apoi inspir de cateva ori adanc cu toate ca nu simt aerul sa-mi umple cum trebuie plămânii si expir din instinct,dand o parte din naduf afara cu un oftat zgomotos.
-Nu fi proasta si nu le da motiv scorpiilor sa te muste,zice in vreme ce ma privește fix în ochi. N-ai nevoie de încă o lupta in plus. Iti ajunge asta pe care o porti deja,ma sfătuiește si incuviintez pe tăcute din cap. Pana la urma nu e un capăt de lume,Alexandra.
Din nou oftez si imi retin cu greu lacrimile,fiindca mi se pare imposibil sa reusesc un asemenea lucru.
-Stiu ca iti este greu,dar nu iti arata slăbiciunile!imi cere si ma prinde strans de un umar,apoi ma scutura usor in încercarea de a ma face sa-mi revin.
-Oricum in fabrica asta indiferent de cum ai da-o nici cum nu o sa fie bine!pufnesc si isi da ochii peste cap.
-Dar daca tot e sa te mănânce de cur,măcar sa o faca de ciuda ca va merge bine,nu pentru ca plangi ca sa se bucure de suferinta ta. Esti fata deșteaptă ce mama dracu! Asa ca nu te mai comporta ca o oare care,ai înțeles?intreaba si din nou ma scutura.
„Are dreptate. Chiar nu sunt o oare care si trebuie sa fac cumva sa ma stăpânesc. Pana la urma eu lupt de cand ma știu,dar acum motivul e ingerul ce a provocat un soc ingrozitor balantei mele interioare si nu mai reușesc sa-mi regăsesc echilibrul. E ucigător de greu sa indur jocul talerelor ce se misca neincetat si replicile lor ce ma dau incontinuu peste cap,dar Livia are dreptate. Trebuie dracu sa ma abțin si sa nu mai plang non stop. Cel puțin nu la munca. Trebuie sa-mi înfrânez cumva lacrimile pana cand ajung acasă,iar acolo sa bocesc pana cand o sa-mi iasă si sufletul din mine."