Iele, spirite și spiriduși a venit timpul să ne scufundăm în fulgii de nea – spuneam eu coborând de pe renul scheletic. Bine v-am regăsit alături de mine și fie ca lumina să nu vă găsească în noaptea de Crăciun căci ce se ascunde în umbrele fără corp e o soartă mai rea ca moartea. Haideți să-l invocăm pe Moșul... da,da, acel moș... pe vremea când era doar un prunc și să ascultăm cum viața i-a fost distrusă pentru totdeuna, devenind păzitorul nostru veșnic îndatorat să țină o listă...
Îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri, acele sunete de zgârieturi care veneau de sub podea.Părinții mei mă trimiteau mereu la etaj când venea ziua de 25 Decembrie. De pe geam lumânările oamenilor se vedeau pâlpâind la case dar și prin curți iar întunericul era luminat doar de reflexia lunii în zăpada albă. Ziua nașterii lui Mithra, era mereu cea mai rece zi dar și cea mai sângeroasă. Astăzi toți vecinii sacrificau animalele în grup pentru a avea mai puține guri de hrănit la iarnă. Fânul nu era mult dar nu puteam înțelege de ce metodele prin care scăpam de animale erau atât de orbile când le puteam elibera în natură.
Tatăl meu era un șaman bine cunoscut în sat și avea grijă să patricipe la fiecare ritual de sacrificare iar mama mergea cu el, ușurându-le trecerea animalelor. După sacrificii toți purtau coarnele și blana în speranța că puritatea lor se va prelinge pe corpurile păcătoase.An de an totuși am observat cum aceste obiceiuri devin tot mai negre și mai scârboase iar cântecele care odată ne încălzeau în frig, acum deveneau grotesc de sinistre. Era ca și cum toată lumea dorea să-și elibereze cele mai sadice fantezii iar uciderea animalelor era pretextul perfect.
MASA: „Vesa! Ia lumânările și vino jos." – mă striga mama din josul scărilor.
Mi-am pregătit hainele de blană și cornițele mici pe care le aveam de la festivalul iernii trecute și m-am pregătit să ies pe ușă. Lumina slabă a lumânărilor ardea, colorând holul într-un galben cald și prin crăpătură am obsevrat o silueta diagonală alungită cum se mișca rapid.
VESA:„Cred că am întârziat la ritual." – mă gândeam , punându-mi ghetele repede și împiedicându-mă de propriile picioare. Cureaua gecii mi se agățase de clanță și încercam să mă eliberez cât mai repde.
Un vuiet a venit de pe hol, ca sunetul curentului printre două uși deschise și am ridicat involuntar privirea în față.O umbră lungă se așternea pe podea în fața mea, lungindu-se de la picioare până la camera părinților mei. Liniile distorsionate de pe capul ei arătau ca niște coarne uriașe și ramificate ca niște crengi. Mi-am întins mâna spre frunte, iar degetele îmi tremurau ca niște jeleuri. Cornițele mici de căprior de pe cap nu puteau creea umbra aia dar nu mai aveam o alta. Am încercat să închid ușa încet și să o chem pe mama când chestia a început să se scurteze rapid, parcă trăgându-se spre mine pe podea. Era de un negru spectaculos, atât de întunecat încât fibrele covorului nu puteau să o străpungă. Am încercat să închid ușa zbătându-mă dar bucla răsucită a gecii nu mă lăsa să mă mișc. Eraam prins ca într-o capcană de urs și viteza cu care venea creatura mă făcea să urlu de groază, răsuncindu-mă pe clanță ca o mușcă fărăr picioare. Urlam cât mă țineau plămânii iar chestia aproape a ajuns la ușă când clanța s-a rupt și am putut pune o barieră de lemn între noi.
Mama mi-a auzit urletele și venea repede pe scări dar vedeam chestia sub ușă cum se lungea ca o baltă neagră.
MASA:„Deschide ușa!" – se auzea vocea mamei de pe partea cealaltă.
Mergeam încet să o deschid fără să deranjez substanța neagră de lângă prag când i-am văzut pe părinții mei pe geam cum aranjau lumânări afară. Gerul a desenat o pojghiță pe marginile celulelor de sticlă iar viziunea mea asupra lor era aproape neclară. Mama stătea pe genunchi formând cercuri din lumânările mici iar tata o privea grijuliu, indicându-i ce să facă.Am bătut în geam și un curent rece a venit de sub ușă, umbra se apropia de mine ca un șarpe, mișcându-se prin camera întunecată. Am izbit o celulă a ferestrei cu pumnul și am spart-o. Părinții mei s-au întors spre mine, privindu-mă fără să facă vreo mișcare. Credeam că eram salvat și le făceam semne disperate să mă salveze în timp ce lichidul îmi omora fiecare lumânare din cameră. Afară, vedem cum corpurile alor mei se lungesc, distorsionându-se în niște oameni mari asemenea unor stâlpi de telefon. Inima îmi îngheța în mine când mama mea de afară se apropia de geam, întinzând degetul lung spre gaura din geam.
