Sweet Love

13. hold on

În urmă cu 6 ani

Jisung nu știa ce se întâmplă în jurul său. Totul părea să fie în ceață, nimic nu făcea sens. Putea auzi totul, însă nu înțelegea niciun cuvânt. Tot ce putea tânărul să facă era să se întrebe singur: de ce? De ce se întâmplă asta? De ce este el cel care trebuie să sufere? De ce? De ce? De ce? Întrebări al cărui răspuns Jisung nu îl poate știi, și chiar dacă cineva i-ar răspunde, tot nu ar înțelege. Totul părea a fi bine, așa ca de ce trebuie sa își privească propria sa mama fiind chinuită de durere? Jisung nu înțelegea cum este posibil asta, știind ca mama sa este perfect sănătoasă, însă acum trebuie să o privească luptându-se pentru viața ei.

Cateva ore mai devreme

"Jisung, coboară să iei micul de jun!!" Se putea auzi vocea doamnei Han din bucătărie.

Jisung tocmai ce s-a trezit acum câteva minute, și este total obosit. Nici măcar nu înțelege de ce, toată ziua trecută a stat fără ca măcar să miște un mușchii, însă se trezește mereu atât de obosit de parcă ar fi muncit o noapte întreaga.

Cu toate ca o parte din el strigă după încă câteva minute de stat în pat, cealaltă parte striga după mâncare, ceva ce Jisung nu putea refuza. Așa ca se ridică în picioare și coboară jos, unde o găsește pe mama sa aranjând masa.

"S-a trezit Aurora în sfârșit?" Aceasta întreabă amuzată "Sunt uimită ca m-ai auzit"

Jisung doar se preface ca rade la aceasta și se așează pe scaun "Îmi este prea foame pentru a purta această discuție" Jisung răspunde privind în jur "Unde este tata?"

Doamna Han așează o farfurie în dreptul fiului ei apoi se așează pe scaun "Are puțină treabă la birou, nu te gândi prea mult la asta și mănâncă"

După ce termină de mâncat, Jisung decide să își ajute mama să strângă, așa ca începe prin a spăla vasele.

"Minho nu a rămas la tine noaptea trecută?" Doamna Han întreabă în timp ce șterge farfuriile și le așează la locul lor.

Jisung da din cap în timp ce îi înmânează un alt vas "Ba da, dar a trebuit să plece. Așa ca a rămas doar pentru câteva minute după ce am luat cina apoi a plecat"

"Nu fi supărat pe el"

Jisung se încruntă "Dar nu am spus ca sunt"

Doamna Han îi apuca mâinile atunci când băiatul termină treaba "Asta nu mă oprește din a îmi da seama ce simți. Știu ca tinzi să gândești prea mult, și de asemenea știu ca ești supărat ca Minho este ocupat în ultima vreme. Așa că mai bine te-ai gândi la ce vei face în viitor când veți fi amândoi la fel de ocupați, vei fi la fel de supărat? Cel mai bine ar fi să prețuiești timpul pe care îl petreci cu el, niciodată nu știi când va fi ultima oară când va vedeți în acea zi, sau poate chiar săptămâna, luna sau într-un caz foarte rău, an. Poate chiar pentru ultima dată în viața."

Jisung o îmbrățișează "Mereu știi ce să-mi spui. Chiar tind să gândesc prea mult și ajung să ne rănim pe amândoi. Mulțumesc mama, nu știu ce m-aș face fără tine"

Aceasta se oprește din zâmbit, însă nu îi dă drumul îmbrățișări "Nu spune asta, te vei descurca și fără mine, va trebui să o faci"