Felix, un tânăr scos de pe băncile facultății are șansa de a lucra la una din cele mai mari corporații din Asia. Acesta trece peste testul de angajare, dar mai are să-l întâlnească pe tânărul stăpân Seo Changbin. Ce se întâmplă dacă felul în care se...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mi-am scuturat umerii pentru a îndepărta statul de zăpadă ce l-am cărat de la mașină până la ușa clădirii cu birouri. Fiind Crăciunul trebuia să stau acasă ca tot omul, dar seful m-a chemat. Seo Changbin, unul din cei mai cunoscuți afaceriști din Seul și în top 20 în Asia.
Urcând scările parcă cu scârbă decât fericire, am întâlnit-o pe Sana, una din colege:
— Bună Felix, ce cauți de sărbători aici?
— Tânărul stăpân..., am spus cu jumătate de gură.
Sana mi-a bătut pe umeri de mai multe ori observând starea mea de neliniște și supărare. A zâmbit zicând:
— Poate Tânărul stăpân Changbin este puțin exigent, dar ține la angajații săi. Sper exemplu, pe mine m-a chemat azi pentru că știa de problemele mele financiare. Mi-a zis că pot lucra și astăzi dacă am nevoie și mă plătește pentru zi de sărbătoare, așa cum este normal. Felix, nu vreau să-l vezi rău...
Nu-l văd ca pe o persoană rea, doar că felul în care se comportă cu mine, mă doare.
— Bine, am zis fără s-o lungesc. Merg să văd ce vrea și după plec acasă, dacă mă lasă. Sărbători fericite, am strigat în timp ce mi-am reluat drumul.
Sana doar a încuviințat rapid și a coborât ușor următoarele scări spre parter. Îmi pare rău că nu am mai stat de vorbă, dar tânărul stăpân deseori devine tăios când cineva întârzie așa că nu am de ales, decât să sper că această colegă drăguță nu se v-a supăra pe mine.
Gândul mi-a trecut rapid la zâmbetul lui Jimin, cea mai frumoasă secretară pe care am văzut-o în viața mea. Secretara tânărului stăpân...
Dumnezeule, de ce trebuie să aibă el tot și pe toate, până și Sana i-ar cădea la picioare doar cu o vorbă. Ce este mai ciudat este că nu l-am văzut vreodată să se uite după o fată din această clădire. Mirae este topită, la propiu, după el și ar mânca frimiturile de pe podea dacă i-ar spune. În ce fel de lume trăiesc?
Am ajung în fața ușii biroului tânărului stăpân, sper să nu fie aici.
— Întră, aud vocea cunoscută ce-mi face pielea de găină.
Am intrat și închis ușa după mine. Nici măcar nu am ciocănit, cum de a știut că sunt la ușă?
Mi-am ridicat privirea spre biroul din dreptul peretelui din geam. Tot peretele din partea de est a clădirii este făcut dim geam pentru o mai bună economisire a energiei. Norul de pe cer a împânzit orașul cu umbra sa, dând naștere unei atmosfere de nostalgie și tristețe. Îmi amintesc cu bucurie de nopțile nedormite alături de verii mei mai mici, când ne jucam cărți lângă semineu în timp ce ascultam colinde de Crăciun.
— Felix, își drege glasul cel mai în vârstă.
Mi-am ridicat capul uitându-mă puțin speriat la acesta. Vremea urâtă de afară îi aducea o aură și mai întunecată celui din fața mea. Părul negru, ochii aceia negri ca tăciunele îmi face inima să se oprească în loc câteva secunde. Am clipit de câteva ori pentru a-mi opri lacrimile să urmeze linia obrajilor. De ce mă simt așa înfricoșat?
Changbin s-a uitat la mine, uimit de felul în care am ajuns în câteva secunde doar pentru că mi-a spus numele. Nu a mai spus nimic, ci doar mi-a făcut semn spre scanul din fața sa. Am încercat să merg, dar corpul îmi este imobilizat.
— Hei, spune acesta puțin încruntat, ești ok?
Mi-am lăsat capul în jos iar lacrimile au început să coboare încet spre bărbie. Câteva picături au picurat pe podea ceea ce l-a făcut pe cel din urmă să se ridice de pe scaunul de catifea pe care stă și să-și urmeze drumul spre mine.
I-am auzit pașii din ce în ce mai aproape de mine. Inima mă durea, dar nu pot face nimic, mă simt imobilizat chiar dacă nimic nu mă ține.
Mâinile sale mi-au atins umerii, urmând, cu o mână, să-mi ridice bărbia pentru a-mi vedea fața. Mi-am ridicat la rândul meu irișii pentru a-i vedea fața, am regretat imediat după. Ochii îngrijorați ce continuă să se plimbe de la stânga la dreapta pentru a încerca să citească undeva pe chipul meu ce s-a întâmplat, mi-a făcut inima să se liniștească iar capul ce-mi vâjâia cu ceva timp în urmă, acum se domoli.
Tânărul stăpân mi-a șters lacrimile cu degetul său mare, a făcut tot posibilul să nu-mi zgârie pielea cu inelele de aur și de argint pe care le poartă de când îl știu. Acesta a zâmbit oftând scurt:
— Mâine mă căsătoresc, spune oftând din nou.
Căsătorie? Căsătorie, trebuia să mă aștept la asta, pentru că eu sunt doar un tânăr angajat după băncile facultății, fară un viitor strălucit, fără o viață fericită.
Palma ce i s-a lipit de obrazul stâng a făcut ecou în toată încăperea. Mi-am retras mâna dreaptă de pe obrazul acestuia și m-am dat doi pași în spate. Changbin și-a ridicat capul uimit de cele întâmplate, dar se redresă încercând să se calmeze prin metoda de respirație. A inspirat adânc și a expirat câteva secunde.
Eu doar am vrut să simtă durerea pe care o simt acum, durerea din piept pe care o țin de atâtea luni ascunsă. Nu mai pot rezista așa, nu pot să trăiesc o asemenea viață.
— Felix, îmi pare extrem de rău...
Am inspirat adânc și am țipat:
— Te urăsc!
Am ieșit rapid pe ușă și am fugit mâncând pământul. Nu m-am mai uitat în spate, nu am mai vrut să văd pe nimeni, să nu mai vorbesc cu nimeni.
