Spune-mi și voi fi acolo. Volumul I: Regăsiți printr-un sărut

Capitolul IV: Oamenii te surprind atunci când te aștepți cel mai puțin

Când te-am văzut prima oară am luat-o la fugă la propriu fiindcă aceea a fost reacția mea pe moment. M-am ascuns după niște scaune de la un restaurant și am așteptat să dispari. Nu mi-am putut explica gestul dar, voiam să te privesc de la distanță. Prezența ta, aproape de mine îmi stârnea teamă și emoții. Eram ca un buton de panică, care atunci când te vedea, se activa. Într-o zi ți-am făcut cu mâna, iar tu mi-ai făcut înapoi și mi-ai zâmbit. Știu că toată ziua am fost fericită și mă gândeam doar la acel zâmbet minunat pe care mi l-ai putut da. Am repetat aceeași scenă săptămâni bune până când mi-am făcut curaj să vin și să te salut. Am ezitat mult dar, am reușit și eram mândră. Stăteam lângă tine, tremuram toată și nu scoteam nici un sunet. Nu știam ce îți trecea prin cap și tot ce voiam era să nu mă judeci. Erai atât... atât de special pentru mine...

Asistenta m-a poftit în biroul lui Davis și mi-a spus că va veni imediat. M-am așezat pe fotoliul maroniu din piele, analizând camera. Era simplă și nu ieșea prea mult în evidență. Un birou negru, trei scuane albe, un dulap maro și un covor roșu. Aceste minuscule obicte, completau camera imensă. Privirea mi s-a mutat pe geamul camerei. Ninsoarea se intensifica și vremea era total diferită față de ieri. Mi-am deschis telefonul, pentru a-i da mesaj lui Andy. Mă plictiseam prea tare și voiam să vorbesc cu cineva.

"Zoe nu pot vorbi acum, am o problemă."

"Ce s-a întâmplat, ai nevoie de ceva?"

"Nu, doar vorbim mai târziu."

"Ești sigur? Poți conta pe mine, dacă te pot ajuta cu ceva zi-mi!"

Mi-a văzut mesajul dar, nu a scris nimic. Când Davis a intrat în cameră, mi-am închis telefonul din reflex și l-am proptit în buzunar. M-am ridicat în picioare și îi analizam atentă mișcările. S-a așezat pe scaunul său de director și a început să cotrobăie prin sertar.

-Mă bucur că ați făcut alegerea corectă domnișoară Smith, spune în timp ce a trântit contractul pe masă. Ce v-a făcut să vă schimbați decizia?

I-am ignorat întrebarea și m-am îndreptat spre masă pentru a semna. Tot ce îmi doream, era să plec cât mai repede de aici.

-Deci!? mai întreabă o dată, luând contractul de pe masă.

-Nu e treaba ta! îi răspund sec.

-Nu știam că știi să vorbești, spune în timp ce s-a ridicat de pe scaun.

A venit spre mine, blocându-mă între el și masă. M-am făcut mică sub trupul său uriaș și am început să mă panichez din nou. Îmi tremura inima, gândurile și vorbele m-au părăsit, picioarele mi s-au înmuiat și simțeam că mi se face rău.

-Ți-ai pierdut curajul? întrebă în timp ce își fixă privirea pe fața mea. Ești mai roșie decât costumul lui Moș Crăciun.

Uram că îmi folosea slăbiciunile în scopuri doar de el știute. Încercam să gândesc ceva dar, mintea mea era blocată.

-Și eu care credeam că o să îmi dai o replică bună, spune în timp ce se îndepărtă de mine.

Am tras aer în piept și am respirat ușurată. Mi-am scos din nou telefonul din reflex, din buzunar și m-am uitat la ceas.

-Încă nu ți-ai schimbat obiceiurile? oftează în timp ce căuta ceva.

-Ce vrei să spui? îmi fac curaj să pun o întrebare.

-Mă bucur că ți-ai revenit, îmi era teamă că voi vorbi iar singur.

-Doar dă-mi să semnez contractul ăla ca să plec!