La portile Raiului...

Capitolul 4 - Cariera

Emily era nascuta si traia cu si pentru iubire. Provenea dintr-o familie simpla, dar cinstita care i-a pus la temelia personalitatii, calitati cu care putea cucerii oamenii intreaga viata. Era calda, loiala, deschisa si profesionista. Profesionalismul era calitatea care o definea cel mai mult si care ii calauzea drumul pe care a pornit de la douazeci si trei de ani.

Era o dimineata de toamna, un aer rece ii brazda fata. Nu simtea frigul pentru ca sangele ii circula alert prin tot trupul. Avea emotii, toate orele de practica pe care le facuse nu se puteau compara cu asta, cu prima ei zi de munca. Cunostea bine responsabilitatea muncii sale si raspunderea pe care o avea de acum inainte. Cu toate acestea avea incredere, investise mult timp si temeinicie in pregatirea carierei sale. Spitalul in care avea sa lucreze, nu era nou, aici isi petrecuse anii de colegiu, aici invatase multe si aici, o cunosteau foarte bine medicii care o vroiau in echipa lor.
A pasit in spital cu gandul la un nou inceput. De azi era asistenta la chirurgie pediatrica.
- Buna Emy, hai, esti gata de treaba? Asa a intampinat-o una dintre asistentele cu care a facut stagiul de practica.
- Salut! Bineinteles, ca intotdeauna. Promite-mi ca ma ajuti daca ma poticnesc.
- Poftim?! Cum sa te poticnesti, tot ce trebuie sa faci este sa aplici tot ce ai invatat si sa ai incredere in tine. Hai, doar stii ca esti foarte buna, sa nu te aud ca te indoiesti de asta.
Stia ce poate si avea incredere in ea, dar in acelasi timp era convinsa de un lucru, in acesta profesie nu esti niciodata pe deplin pregatit.
La scurt timp, calmul aparent a fost spart de o voce alerta.
- Haideti, avem o urgenta la sala trei!
Intr-adevar era o urgenta, un copil implicat intr-un accident in care isi pierduse ambii parinti se afla pe masa de operatii.
Din perspectiva profesiei sale totul se desfasurase asa cum trebuia, echipa medicala a luptat pentru viata copilului, care avea rupturi multiple ale organelor interne, fractura craniana si alte complicatii. In ciuda eforturilor depuse in decursul a trei ore, copilul a murit, alegand probabil sa-si intregeasca familia plecata mult prea devreme in Rai.
Dupa acest episod Emily a simtit nevoia unei pauze. A iesit afara a respirat adanc aerul rece, care parca-i mai limpezea gandurile, a rememorat tot ce a facut si a comparat cu ce stia despre ce era de facut intr-o astfel de situatie. A simtit cum o doare efectiv sufletul pentru copilul pierdut. Fara sa realizeze  lacrimi curgeau pe obrajii reci. S-a sters-o discret, a spus soptit o rugaciune si a realizat ca acesta este doar inceputul pierderilor pe care le va mai infrunta si a momentelor in care va durea.
Traise aceasta experienta ca pe o prima lectie profunda. A inteles inca de atunci ca oricat de bine si-ar fi practicat profesia, nu putea schimba destinul care ii era scris fiecarui pacient.
De ea depindea cum ii va trata pe pacienti din punct de vedere medical, atentia pe care le-o va acorda, zambetele pe care le va darui, astfel incat, sa construiasca in interiorul oamenilor protectia de care acestia au nevoie.
Intelese inca de pe atunci si mai cu seama in etapa in care lucra in ingrijire paliativa, ca pentru a-si indeplini misiunea cu profesionalism, asa cum isi dorea, trebuia sa fie om inainte de toate.
Asa a inceput cariera ei si principiul "a fi om inainte de toate" este cel care o insotea in fiecare zi in tot ceea ce face, din acel moment.