Sweet Love

14. a sky full of stars

În urmă cu 6 ani

Au trecut deja 2 luni de la moartea mamei sale iar Jisung încă încearcă să treacă cât de puțin peste. Desigur, nu mai este în aceeași stare groaznică, fiind activ în viața sa socială, totuși putea să simtă acel gol din inima lăsat de mama sa. Minho a fost alături de el pe tot parcursul acestor lunii, chiar dacă mai existau momente în care tânărul era depășit de situație și tot ce putea face era să se închidă în el. Prietenii acestuia au fost de asemenea cu el și l-au ajutat să treacă prin momentele acelea groaznice, însă tot nu se puteau compara cu mama sa și nu-i puteau lua locul, ceea ce îl făcea pe Jisung să se întristeze din ce în ce mai mult. Dar în unele zile, acesta înțelegea de ce mama sa a ales să păstreze totul în secret față de el, cu toate că nu își dorea să accepte asta, crezând în continuare ca ar fi putut găsi o soluție.

"Jisung? Ești treaz?" Minho își bagă capul în camera acestuia și îl privește pe tânăr. Jisung încă dormea în pat, cearcănele de sub ochii fiind foarte vizibile din cauza nopților nedormite în ultmul timp. Minho se apropie de el si se așează pe pat, atingându-i încet umărul în încercarea de-al trezi. "Jisungie"

Jisung își deschide ochii, Minho fiind primul lucru pe care îl vede "Ce?" Jisung întreabă încă adormit

"Ai de gând să dormi toată ziua?" Minho îl întreabă în timp ce îi mângâie încet spatele.

Jisung se așează acum pe burtă, lăsându-l pe Minho să îl răsfețe "Da"

Minho continuă să îl mângâie pe tânăr până când adoarme înapoi, după coboară jos și merge direct în bucătărie unde se întâlnește cu domnul Han. Bărbatul îl salută pe tânăr, Minho răspunzându-i imediat.

"Doriți cafea?" Băiatul întreabă politicos. Încă încerca să își facă o impresie bună chiar dacă bărbatul a fost de acord de mult cu relația fiului său, însă Minho era Minho, nesigur pe el.

"Minho, încetează să îmi vorbești atât de politicos" domnul Han îi răspunde zâmbind "Esti acceptat de noi de multă vreme, iar în ultimele două luni aproape ca ți-ai petrecut tot timpul cu mine și Jisung. Pentru mine deja ești ca un fiu" 

Minho tresare imediat când aude ultimele cuvinte ale acestuia "Ca un fiu?"

Domnul Han da din cap "Da, Minho, ca un fiu" bărbatul îi zâmbește "Si da, vreau cafeaua aia. Voi merge sus in birou, mă poți chema când este gata"
Și așa bărbatul părăsește bucătăria lăsându-l pe Minho în propriile sale gânduri.

Minho nu era confuz, mai mult într-o dilemă. Era adevărat ca domnul Han avea același comportament față de Minho și Jisung. Iubirea părintească a acestuia reflectându-se peste ambii băieți în aceeași cantitate. Chiar mai mult decât tatăl lui Minho față de băiat. Acesta era lucru care îl face pe Minho să rămână gânditor. Dacă până și domnul Han il trata pe băiat ca pe un fiu, atunci de ce tatăl lui Minho nu îl trata așa?
Minho nu știe cu ce a greșit față de părinții săi să fie tratat atât de indiferent. Pentru ei, Minho nu era mai mult decât viitorul CEO al firmei tatălui său.

Minho este întrerupt din această dilemă când două mâini îl înconjoară în jurul taliei, un cap fiind așezat pe spatele acestuia "Ce ți-a făcut cafeaua aia ca să te uiți așa urat la ea?" Îl întreabă Jisung amuzat

Minho da din cap "M-am pierdut printre gânduri. Am uitat ca făceam cafea" Băiatul spune în timp ce rade și se întoarce invers, invitându-l pe Jisung într-o îmbrățișare călduroasă, pe care Jisung o acceptă imediat și îl strânge pe Minho în brațe.