Anul 2025, februarie
Fum, dezorientare, haos, tiranie...totul parea fara scapare, de cand luase o asa turnura lumea odinioara frumoasa, plina de minunatii? Noroiul, armele si confuzia erau la ordinea zilei, continuu traiai cu teama de a nu pierde pe inca cineva drag, atat de drag incat ti-ai fi dat si viata pentru el. Cunoscutii erau acum necunoscuti fara sentimente, fara constiinta, cu o nepasare puternica ce ar putea muta si muntii din loc. Incredere nu mai poti avea in nimeni, in nimeni in afara ta... Si totusi singurul lucru bun pe care ai reusit sa il pastrezi este o prietenie prin care poti respira, prin care te ambitionezi sa traiesti in lumea asta in continua degradare, pentru a putea spera cat de putin la un viitor nesigur, un viitor cu potential. Reveria mi-a fost intrerupta de el, cand a aparut, intregul meu corp era constient de prezenta sa, ii simteam fiecare bataie de inima, fiecare respiratie, ii absorbeam fiecare trasatura imprimandu-mi-o bine in memorie : buzele frumoase, oasele fine si totusi puternice care ii marcau clavicula, ochii mari, de un albastru-verzui, unici, frumosi si acum atenti, insa privind in detaliu am vazut si teama din spatele privirii blande si calme cu care ma obisnuise, lucru care m-a speriat, oare ce se mai intamplase de data asta?
Frica mi-a incoltit si mie in suflet, imi era teama sa il intreb, orice ar fi fost, aveam sentimentul ca nu vreau sa stiu.
Nu am apucat sa ii spun nimic pentru ca el a inceput deja sa imi spuna grabit ca nu mai rabda in felul asta, sa fie vanat tot timpul de supraveghetori, asta nu-i viata pe care si-o doreste si are de gand sa faca ceva in sensul asta asa ca va pleca, departe de locul acesta pentru a cauta o solutie.
Dupa ce am auzit toate astea, am simtit cum se darama totul in jurul meu. Nu mai conta nimic, aveam sa fiu singura din nou, singura in fata unei lumi atat de crude, insa frica cea mai mare era referitoare la el, ce se va intampla cu el? Cine va mai fi cu el sa ii poarte de grija din umbra? Cine?
Disperarea isi facea loc, nu mai realizam ce spune, la un moment dat am vazut ca s-a oprit din vorbit, de auzit nu mai auzeam nimic, dar l-am simtit cum se apropie, am simtit cum incepe sa imi mangaie parul asa cum o face mereu cand sunt suparata, insa ceva nou si-a facut loc, am auzit << Te iubesc, Maria!>> si iar m-am rupt de realitate, incercand sa imi fac ordine in valmasala de ganduri care razbea prin mintea mea.. Urmatorul lucru pe care l-am auzit a fost << Plec, te iubesc, ma voi intoarce, fii fara grija>>, m-a sarutat si a plecat... Lasandu-ma cu lacrimile siroindu-mi pe obraji.
CITEȘTI
Zbucium
Teen FictionSinceritate, loialitate si sentimente greu de imaginat, toate reunite intr-o confesiune a Mariei, eroina povestirii, o fata implicata si foarte foarte incapatanata. Enjoy it!