De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 160

Stefan:
In urma cu 3 ani...

Dacă toata lumea a luat-o razna din cauza pandemiei,a trebuit sa așteptăm doua săptămâni ca sa putem scoate certificatul de naștere a lui Eric. Pentru ca a trebuit prima data sa facem programare la primărie și abia astăzi a venit timpul sa ne prezentam ca sa dam cu subsemnatul. Acum,in vreme ce asteptam in fata ușilor inalte ca sa le deschida cineva,o vad pe inimioara cum se uita insistent la micuțul ce doarme în scoica.
Fiindca nu avem cu cine sa-l lasam,a trebuit sa-l luam după noi si cum nu puteam sa rezolv singur actul asta,a trebuit sa vina atat inimioara cat si băiețelul cu mine.
-La naiba ce frig e!exclama in soapta cand o rafala de vânt rece se izbeste de noi. Cand l-am adus pe Eric acasa a fost atat de fain afara,iar acum am impresia ca vine din nou iarna,continua cu dintii clantanindu-i in gura.
Prind mânerul de la scoica mai bine intre degete,apoi ma întorc spre ea si o strang la piept cu bratul liber. Isi baga nasul in geaca mea si imi inlantuie talia,apoi se lipeste cat de mult poate de mine.
-Cand dracu ne deschid ăștia??? Sa mai sun o data??intreaba si ridica ochii in ai mei.
Dau sa ii raspund,dar ma opresc cand aud cheia cum se invarte in usa de la primărie,apoi un bărbat la vreo 40 de ani apare in prag.
-Urmati-ma,ne spune si amandoi ne punem masca pe fata inainte sa pasim dincolo de prag.
Ne conduce pe niște holuri pustii,dupa ne baga intr-o camera unde se afla o femeie ce sta pe un scaun la birou și isi bea relaxata cafeluta de dimineata.
Nici nu își pune masca cand ne vede,ci ne face semn sa luam loc pe scaunele din fata ei,apoi ne cere buletinele,iar dupa ce i le dam,incepe sa tasteze ca sa ne bage datele in calculator,dupa ne spune ca 25 de euro ne costa eliberarea certificatului.
-Lasa ca plătesc eu,imi cere inimioara cand bag mana dupa portofel in buzunarul de la geaca.
Plătește taxa,dupa dam cu subsemnatul pe vreo 5 foi,ca la final,femeia sa ne dea certificatul nemțesc. Cel de care avem nevoie la ambasada ca sa i-l facem pe cel romanesc. Fiindca abia la 18 ani o sa poata sa decidă dacă vrea cetățenia de neamț sau nu,chiar daca e născut pe teritoriul Germaniei.
Lucru ce mie imi convine,fiindca e roman,nu neamt,dar daca o sa vrea cetățenia de la germani,o sa hotărască singur asta.
Dupa ce luam foaia pentru care a trebuit sa așteptăm atâtea zile ca sa fie eliberata,iesim din primărie și traversam piatra din centru ca sa ajungem la parcarea in care am lasat masina.
-Buletin am,o aud ca vorbește singura. Certificatul lui il am,continua si isi aranjează lucrurile in geanta. Tu ti-ai luam buletinul tau,nu?ma intreaba,iar in vreme ce ridica ochii spre chipul meu,calca stramb pe o piatra cubica si mi se opreste inima in piept cand ii aud osul de la picior ca-i pocnește cu zgomot.
Respiratia i se opreste,la fel si mie,iar trăsăturile fetei i se schimba intr-o fractiune de secunda.
-Zi-mi ca nu mi-am rupt piciorul!imi cere cu disperare in glas si imi cobor automat privirea.
Vad ca pe cel drept il tine mai mult in aer,decat sa atingă pamantul cu el si las scoica din mana,apoi ma aplec si o prind de genunchi.
-Nu mai pot ce ma doare!scrasneste din dinti,iar dupa ton imi dau seama ca se abține cu greu sa nu urle sau sa nu planga.
-Unde te doare?intreb in vreme ce o apas de la genunchi in jos.
-La glezna...haraie si o deschid repede la cizma.
Se prinde de umerii ei,iar respiratia ii devine atat de grea in vreme ce ii scot piciorul din papuc,incat ajunge sa ma sperie.
-Calca pe el,ii cer cu inima in gat.
-Ma doare!tipa deodata.
-Calca pe el sa vad dacă e rup!ii cer din nou pe un ton de o duritate ce n-am mai folosit-o niciodata cu ea pana acum,dar din pricina faptului ca vreau sa ma scutească cat mai repede de o grija in plus,nu imi pot controla vocea.
"Dacă nu e rup,ma mai linistesc. Daca este,ne-am dat dracu amandoi. Peste o săptămână incep munca si chiar asta ne-ar lipsi,sa fie nevoita sa-si pună piciorul în ghip. Cum o sa se descurce singura cu Eric? Si asa imi e greu de pe acum numai cand ma gândesc ca trebuie sa o las singura,d-apoi sa o mai știu și schioapa. Plus ca la cat e de împiedicată,as sta tot timpul cu gândul ca exista posibilitatea sa ma sune și sa-mi spună ca si-i l-a rupt si pe celalalt. Faptul ca e in casa nu ma linisteste cu absolut nimic,fiindca ea e capabila si de asa ceva."
-Vai ce ma doare!!!exclama cu respiratia taiata cand pune piciorul jos. Vai ca nu mai pot!!!continua si ridic ochii,iar pe obraji vad cum i se preling șiroaie de lacrimi.
-Incearca sa-l miști putin,ii cer in timp ce o privesc cu durere,fiindca,desi ea s-a accidentat,ma doare și pe mine.
-Hmmm...geme,apoi bufneste in plans. E rupt?intreaba si-mi cobor privirea pe piciorul ei.
Ii prind gleza umflata si apas usor pe ea,iar cand ridica talpa de la sol,incep sa i-o misc incet in stanga si-n dreapta.
-Nu e rupt,dar trebuie sa mergem la spital.
-Perfect!pufneste cu ciuda in glas in timp ce eu ii i-au cizma si ma uit sec la ea.
-Poate daca nu aveau tocul atat de inalt,nu mai păteai nimic,zic in vreme ce ma indrept de spate.
-E pe dracu!se rasteste la mine. Daca ma uitam pe unde naiba merg,nu mai călcăm stramb pe piatra asta cubica,ma corectează in vreme ce lacrimile continua sa-i curga pe obraji.
Oftez zgomotos,apoi prind de mânerul scoicii in care Eric doarme,iar ea se agata de bratul meu.
Incearca sa paseasca,dar nu reușește nici macar un pas sa faca.
-Nu pot sa merg!spune gemand de durere. Mai ales ca nu am cizma pe picior.
-Crezi ca mai puteai sa mergi pe tocurile astea?intreb si ridica neștiutoare din umeri.
-Habar n-am...dar cum naiba ajungem acum la masina?vrea sa stie,iar in vreme ce ma gandesc,ea bufneste din plans in ras.
-Femeie nebuna...bomban in barba,dupa ma aplec si imi trec bratul in jurul taliei ei.
-Ce faci???ridica vocea cand o salt pe umarul meu. Doamne!!!exclama râzând,desi stiu ca încă o doare piciorul,dar sunt invatat sa bufneasca in ras atunci cand situația e de fapt si de drept una de plans. Noroc ca e dimineața si nu e lume pe aici,altfel iti dai seama cum ne-ar fi privit oamenii?
-De parca m-ar interesa,raspund in vreme ce grăbesc pasul spre masina.
-Pai cum si-ar explica cineva o astfel de scena? Un nebun,carandu-si nebuna pe un umar,in vreme ce ii tine si una dintre cizme între degete,iar in cealaltă mana cara o scoica cu un copil in ea?intreaba,iar din cauza poziției ce o are,aplecata peste umarul meu,imi tranteste o palma la fund.
-Nu stiu cum si-ar explica lumea o astfel de scena,dar nici eu nu pot înțelege cat ești de nebuna.
-De ce? Fiindca rad?
-Razi in timp ce plângi,spun si-mi mai da una la fund. Ce naiba ai?vreau sa stiu.
-Te bat de ciuda ca m-am lovit,raspunde hohotind,dar nu e rasul ei.
Clatin din cap si continui sa pasesc spre parcare. In drum spre ea,dam de câțiva oameni ce se uita putin suspect la noi,dar nu le dau importanta,iar cand ajung langa masina,las scoica jos din mana,dupa pe inimioara mea ce ajunge sa calce doar pe piciorul bun. Sta intr-un picior ca o barza in vreme ce deblochez portierele si o deschid repede pe cea a șoferului,ca sa se poată pune pe scaun pana cand prind scoica pe bancheta din spate,iar dupa ce o fac,scot o sticla de apa din baxul ce il am in portbagaj. Unul pe care l-am uitat ieri când am venit de la cumpărături,iar acum prinde numai bine,pentru ca temperatura joasa ce a fost peste noapte,au făcut apa sa fie aproape sloi.
-Ce faci?intreaba in vreme ce revin la ea si caut prin portiera o carpa.
-Iti pun o compresa pana ajungem la spital,raspund pe un calm prefacut,desi pe interior sunt un haos.
"Ma mănâncă! De cand o cunosc stiu ca e o împiedicată ca nimeni alta,dar nu m-am gândit ca poate sa fie chiar în halul asta."
-Vino aici,ii cer dupa ce ii pun carpa uda in jurul gleznei si intind mainile spre ea.
Se prinde de mine ca sa o ajut sa se ridice de pe scaun,dupa o salt cu grija in brate si dau roata masina,apoi o pun pe scaunul din dreapta. Se așază intr-o poziție cat mai confortabila,dupa arunca o privire in spate sa se uite la Eric. Inchid portiera si din cativa pasi ajung pe partea cealaltă a mașinii. Ii i-au cizma,dupa urc pe scaunul șoferului si ii pun papucul la picioare inainte sa pornesc motorul.
Drumul de la primărie și pana la spital il parcurgem in 15 minunte,timp în care îmi e dat sa aud toti sfinții coborâți pe pamant,faptul ca e o împiedicată si jumătate,dupa gemete si scancete ce se amesteca cu suspine ori cu maraieli.
-La dracu! Cat ghinion sa am?intreaba cand opresc masina in parcarea spitalului. Chiar asta imi mai lipsea,bombane in vreme ce isi trage cu grija cizma pe picior. Daca o sa îmi spună ca e rup,chiar m-am dat dracu!
-Nu e rupt. Daca ar fi fost nu mai stăteai o secunda locului din cauza durerii,oftez,apoi inspir adanc.
-Sper...sopteste cu disperare in glas,iar cand reuseste sa se incalte,isi pune geanta pe umar si ma dau jos din masina.
Cand ajung pe partea ei,o ajut sa coboare,dupa o sarut lung pe frunte.
-Nu pot sa merg cu tine,soptesc si incuviinteaza din cap,pentru ca știe la fel de bine ca mine faptul ca regulile in spitale sunt peste tot la fel.
Nu au voie inauntru decat persoanele ce necesita ajutor sau îngrijire. Restul trebuie sa aștepte afara.
-Ma descurc,raspunde dupa ce inghite zgomotos.
Se desprinde incet de mine si o urmăresc cu privirea in vreme ce abia paseste spre ieșirea din parcare,desi distanta nu e foarte mare. Insa face mai bine de 5 minute pana intra in spital,timp în care eu deja fumez doua țigări.
-Intr-o zi chiar o sa ma mănânce cu nefăcutele ei...soptesc pe un ton grav si clatin din cap.
Mai aprind o tigara fiindca am nervii întinși la maxim,iar cat timp o aștept,arunc un ochi cand pe usa de la intrare in spital,cand la micutul ce doarme în scoica pe bancheta din spate.
Dupa vreo 10 minute,îngrijorarea incepe sa-mi atingă un prag ce e la granita cu nebunia si scot telefonul din buzunar ca sa-i dau mesaj doar ca sa nu risc sa-mi ies din minti.

Stefan:

Ce faci micuto? Ai dat de vreun doctor?

Incep sa inspir si sa expir zgomotos in vreme ce-i astept raspunsul,iar cand in sfarsit telefonul imi vibrează intre degete,deblochez ecranul si respir usurat imediat ce citesc mesajul.

Inimioara:

Da. Tocmai mi-a facut o radiografie și mi-a spus ca nu e nimic rupt. Trebuie doar sa stau la pat cateva zile. In clipa asta imi pune fașă. Mai durează vreo câteva minute pana cand am sa ies din spital.

Bag telefonul in buzunar dupa ce ii scriu sa aibă grija cum merge sa nu si-l sucească si pe celalalt,apoi imi tintesc ochii pe usa de la intrare in spital.
"Noroc ca nu e rupt si bine ca încă mai am câteva zile de stat acasă. In felul asta poate sa facă repausul de care are nevoie ca sa-si revină. Cu toate ca nu prea cred eu ca o sa-i treaca atat de repede,dar ma rog...rămâne de văzut lucrul asta."