De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 167

Ale:
In urma cu doi ani...

In vreme ce Eric doarme,eu vorbesc pe WhatsApp cu Ramo si Oana,dar in acelasi timp ma uit și pe Facebook la ce a mai postat lumea. Vad o poza pe care a distribut-o soacră-mea in care mulțumește lui Dumnezeu ca a avut grija de ea si ma abtin sa nu-mi dau ochii peste cap.
„Bine ca a trecut peste problema ce a avut-o în urma cu doua luni. Pana la urma era vorba de un chist la un ovar,dar de atunci si pana acum de fiecare data cand găsește cate o fotografie in care e vorba de Dumnezeu o distribuie. Doamne...daca n-ar fi Facebook-ul asta ce s-ar face lumea? Oamenii au ajuns sa posteze numai rahaturi,doar ca sa vadă ceilalți ce viata grea duce fiecare,ori cat de mult suferă sau daca o duc bine. Fiecare cauta validare de la o lume căruia oricum nu-i pasa fiindca toti sunt superficiali,dar na...sa se bage fiecare in seama. Nu m-as mira ca mâine poimâine sa ajunga lumea sa posteze și in cazul in care e constipata,iar ca dovada sa isi faca un selfie de pe wc. Asta chiar ar fi culmea apogeului in materie de prostie."
Chicotesc fara veselie in urma gandurilor si rulez pagina fara sa comentez ceva la postarea ei,iar la un moment dat imi apare o reclama de la o anumita aplicație in care se citește online și de curiozitate,dau clic pe ea.
"Wattpad...ce o fi de capul ei?"
Devin puțin sceptica in vreme ce aplicația se instalează,iar dupa ce o deschid si imi fac cont pe ea,intru pe prima carte ce imi apare la recomandate.
"Niciodata nu mi-a plăcut sa citesc online. Întotdeauna mi-a plăcut sa tin o carte în mana si sa citesc cat am chef din ea. Iar aplicația asta cu siguranta am sa o șterg imediat pentru ca,din câte îmi dau seama,majoritatea cartilor sunt in desfășurare."
-La ce am mai instalalt-o,dacă stiu ca n-am sa stau pe ea?ma întreb singura si clatin din cap in vreme ce cateva chicoteli seci mi se desprind de pe buze la final.
"Asta e dovada că nebunia mea e la ea acasă..."
Inspir si expir,doar ca sa potolesc rasul nervos ce incepe sa-mi dea târcoale,apoi verific doar prologul cărților pe care incep sa le deschid.
"La ce te mai uiți Ale,dacă nici macar nu citești titlul povestilor?"
-Vai Ale...chiar nu ești normala la cap,ma cert singura in urma vocii ce imi rasuna in minte,apoi ridic ironic dintr-o spranceana cand vad ca la cartea pe care tocmai am deschis-o,ultimul capitol a fost postat în urma cu 3 săptămâni și de atunci n-a mai fost incarcat nimic.
"Mda...n-am sa citesc niciodata de pe asa ceva. In viata mea n-am sa stau sa astept dupa un capitol săptămâni la rand."
Pufnesc si ies din aplicație,apoi le scriu fetelor ca ma bag la somn și dezactivez internetul inainte sa blochez ecranul telefonului. Il pun sub perna și ma sprijin pe un cot,dupa imi prind un obraz in palma și imi privesc micutul,ce creste atat de repede incat mintea mea nu poate sa tina pasul cu el.
"Parca mai ieri abia l-am adus acasă,iar astăzi aproape ca e jumătate cat mine..."
Zambesc melancolic cand ma gandesc cat de micut a fost și cum imi era frica sa nu-l strang prea tare in brate ca sa nu-i fac rau din greșeală,apoi cateva lacrimi îmi curg pe obraji de fericire cand imi amintesc prima lui baita,pe care i-am facut-o impreuna cu tat-su. El îl ținea si eu il spălăm,fiindca n-as fi avut curajul niciodata sa ii fac baie de una singura. Dupa,rand pe rand,toate amintirile in care mi-a făcut inima sa mi se umple de dulceata imi apar în minte si ma aplec asupra lui ca sa-l sarut lung pe frunte.
-Te iubesc,perfectule,soptesc si se misca incet cand ma aude. Te iubesc chiar daca in majoritatea timpului te comporți precum un terorist,chicotesc,iar el se întoarce pe partea cealaltă.
Il mangai putin,apoi strang patura in jurul lui si ma dau jos din pat,dupa las usa deschisa larg inainte sa ies din dormitor.
Dau sa ma indrept spre baie,dar il vad pe Stefan in bucatarie si imi schimb direcția de mers.
-Ce faci soare?intreb in vreme ce el cauta ceva prin dulap.
-Nu găsesc faina. Stii unde e?
-Pai? La ce iti trebuie?vreau sa stiu si ma apropii cu pasi mici de el.
-Vreau sa fac cu chec.
Zambesc.
-Hai ca-ti fac eu. Eric abia a adormit si am timp sa-ti prepar compoziția.
-Nu trebuie. Mergi si fa o baie daca tot ai timp liber,imi spune si pufnesc.
-De ce? Put si nu-mi dau eu seama?il iau la rost,iar el isi tinteste ochii imediat pe mine,apoi clatina din cap.
-Iar te aprinzi degeaba,ofteaza,dupa deschide usa de la un alt dulap.
-Pai ma trimiți sa fac baie de parca as mirosi.
-Femeieeeeee...lungește cuvantul. Iti sugeram sa faci o baie ca sa te mai relaxezi. Nu pentru ca mirosi.
Din nou pufnesc.
-Lasa ca stiu eu mai bine cand am nevoie de relaxare și când nu am,i-o trantesc îmbufnata.
"Ia uite la dracu...si asa imi face ficior-su programul dupa cum vrea el,ma mai condiționează si ingerul."
-Inimioara...uneori stau și ma întreb dacă mai ai toate țiglele pe casa,spune in timp ce găsește punga cu faina și o scoate din dulap.
Ma enervez mai tare cand il aud si imi simt trasaturile fetei cum imi îngheață in vreme ce ochii mei il spinteca bucățică cu bucățică.
Pune faina pe masa si se întoarce cu totul spre mine,apoi ma analizează si il vad cum se abține sa nu-mi zica vreo doua.
-Zi tot,il indemn. Sa nu iti stea nimic in gat,continui,iar el suiera printre dinti cand imi aude tonul sarcastic.
-Respira,imi cere si pentru prima data în viata,explodez cand imi cere lucrul asta.
-Vrei sa nu-mi mai spui ce sa fac?ma rastesc la el. Ai impresia ca nu știu sa traiesc si trebuie sa astept comenzi?
-Esti de doamne ferește...ofteaza si se întoarce cu spatele la mine,apoi merge în dreptul geamului si priveste in bezna nopții in timp ce umerii ii urca si coboara in ton cu respiratia ce si-o impune sa fie calma.
-Bine ca sunt de doamne fereste,marai printre dinti. Alta versiune nu am deocamdată.
-Ai luat foc pentru simplu fapt ca ti-am cerut sa mergi sa te speli cu gândul sa te relaxezi,nu cum ai interpretat tu,replica pe un ton egal,iar faptul ca încă reuseste sa se contoleze,ma face mai tare sa-mi ies din minti.
"Ce naiba am???? Opreste-te,la dracu de nebuna!!!"
Degeaba urlu in mintea mea sa ma potolesc,fiindca n-am cum sa o fac. M-am activat și pana nu-mi calmez dracii de pe mine,n-am cum sa ma linistesc. Asa ca,ma postez in spatele lui si il bat de cateva ori cu un deget pe un umăr. Se întoarce incet,dar nu înainte de a inspira si expira de cateva ori adanc,apoi ma priveste cu parere de rau.
-Zi-mi! Ai impresia ca nu mai știu sa gandesc singura si am nevoie de ajutor?
-Inceteaza...imi cere la limita răbdării.
Pufnesc.
-Daca eu as veni și ti-as spune ce sa faci si ce sa nu faci,ti-ar plăcea?
O spranceana i se arcuieste usor inainte sa răspundă.
-Nu iti spun ce sa faci si ce sa nu faci. Ai impresia ca pana acum am facut armata cu tine?
-Nu asta am întrebat!exclam,iar vocea mi se ridica spre final.
-Tu raspunde cu da sau nu! Ca nimic din ce fac sau zic de la o vreme nu-ti mai convine. Preferi sa nu te bag în seama,decat sa-ti spun ceva.
"Asa-i. Chiar am perioade in care prefer sa nu ma vadă,fiindca n-am energie nici macar sa ascult ce vrea sa-mi spună...dar bine ca am acum energie ca sa ma cert! Doamne...mai nebuna de atat pot sa fiu?"
-Spune-mi,imi cere din nou pe un ton egal. Asta am făcut pana acum cu tine? Armata? De te trezești acum vorbind de indicații?
Inspir zgomotos si imi dau capul pe spate.
-Nu,recunosc pe un ton ispasit. Habar n-am de ce naiba m-am enervat in halul asta,continui si imi indrept capul,apoi il privesc in ochi. Imi pare rău,spun si ofteaza subtil printre buze.
-Ok...dar dacă vrei sa-ti raspund eu la intrebare,pot sa o fac,fiindca stiu de ce te-ai enervat.
-De ce?intreb cu o spranceana ridicata.
-Fiindca esti un haos pe interior.
"Si din nou are dreptate..."
-Iar in loc sa vii sa vorbești cu mine si sa găsim o soluție,te închizi in tine,micuto.
-Pentru ca nu ai cu ce sa ma ajuți!
-Serios?intreaba chicotind sec.
-Nu mai e același lucru,soare,mormai cuvintele. Tot ce simt acum e cu totul altceva fata de ce aveam eu cu ai mei atunci cand ne-am cunoscut.
-Tocmai...ar trebui sa comunicam mai mult,nu crezi? Fiindca ceea ce ai acum,ma include direct si pe mine. Iar eu oricat as vrea sa te mai inteleg,nu imi mai iese. Nu stiu ce sa mai fac ca sa te scot din ale tale. Abia mai ai chef sa te ridici din pat. Abia mai ai chef sa mănânci. Abia mai deschizi gura,ca sa nu mai spun ca pe la mine prin pat treci din Paște in Crăciun.
"Si...din nou ma înfurii."
-Nu cumva asta e problema cea mai mare a ta?intreb pe un ton ce da clar de inteles ca sangele a început din nou sa-mi dea in clocot. Ca nu imi mai deschid picioarele la orice ora din zi sau noapte pentru tine?
Clatina din cap si ma priveste jignit.
-A fost ultimul motiv pe care ti-i l-am spus și exact de el te-ai luat. Dar de ce nu spui nimic de faptul ca nu mai comunicam cum o făceam înainte?
Pufnesc,fiindca nu am nici un argument sa-i dau.
-Mda...zice pe un ton mahnit.
Ma intorc suparata pe calcaie si incep sa scot din dulap tot ce am nevoie ca sa ii fac checul.
-Iti bag și visine in el?intreb in timp ce pun faina in bol.
-Nu imi fa nimic...raspunde cu jumătate de gura si trece pe lângă mine.
Ochii mi se umplu de lacrimi în urma lui,iar cand iese din bucătărie,imi duc o mana la piept cand simt gheara cum isi infinge unghiile ascuțite in ea si mi-o strange pana la sange.
"Ma sabotez din nou singura...ajung din nou sa-mi pun bete in roate. De ce dracu fac asta? Ah! Da! Fiindca încă am impresia ca ma pot descurca cu toate. Am devenit o maniaca de control de cand Eric s-a născut și in tot acest timp m-am supra incarcat cu toate grijile pe care mi le fac. Plus oboseala ce contribuie foarte mult la funcționarea disfunctionala a creierului meu."
Gem de frustrare si las totul din mâini cand am o clipa de luciditate,apoi ies in viteza din bucătărie si intru in sufragerie. Deschid usa de la terasa cand ajung in dreptul ei,iar cand trec dincolo de prag,ingerul nici macar nu intoarce capul spre mine. Continua sa tragă din tigara si imi musc buza de jos cu putere in vreme ce pasesc spre el.
Ii inlantui talia fără sa scot un cuvânt,apoi imi lipesc fruntea de pieptul lui. Las lacrimile sa-mi curgă pe obraji si nici macar n-am curajul sa ridic bărbia ca sa-l privesc in ochi,fiindca imi e rușine de comportamentul de care tocmai am dat dovada.
Imi prind mai tare buza de jos intre dinti ca sa-mi inabus suspinele și stau asa pana cand fumează prima țigăra,apoi o stinge si isi aprinde imediat alta.
-Hmmm...scot un sunet ce e între usurare si chin cand ma îmbrățișează.
Mai multe lacrimi imi curg pe obraji pentru ca ma iartă fără ca măcar sa-mi cer scuze,iar bunătatea de care da dovada ma face sa tremur pe picioare.
-Intra in casa dacă îți e frig,sopteste si clipesc des,apoi inghit in sec si imi fac curaj sa-l privesc.
"Nu tremur de frig,cu toate ca e jumatatea lui Noiembrie,iar temperaturile deja sunt foarte joace. Tremur pentru ca,deși ar trebui sa imi scoata ochii in mod normal,el reacționează tot cu iubire. Desi...stiu prea bine ca n-o merit. Eu singura nu mi-as acorda-o...dar asta e diferența dintre mine și el. Eu nu sunt un înger. Eu sunt jumi-juma. Si depinde de mine in ce parte înclin balanta. In ultima vreme mai mult o fac spre intuneric si ma comport mai rău ca un drac cand imi casuna mie nebunia din cap."
-Iarta-ma,șoptesc pe un ton inecat.
Isi lipeste buzele de fruntea mea si ma saruta in timp ce ma strange mai tare in brate.
Bufnesc intr-un plans cu suspine si incepe sa ma legane,ca sa ma liniștească.
-Respira,imi cere,iar de data asta nu imi mai sare muștarul si fac ce-mi cere.
Inspira adanc,apoi las aerul sa-mi iasa usor printre buze in timp ce el ma mai saruta o data pe frunte.
-De ce nu ma lași sa te ajut?murmura,iar inima mi se strange cu durere in piept.
-Pentru ca n-ai cum...ingaim printre suspine. Pana nu-mi rezolv singura problema cu mine,nu ai cu ce sa ma ajuți.
-Dar nici macar nu ma lași sa încerc,micuto.
-Iarta-ma,ii cer din nou,privindu-l printre lacrimi.
-Te-am iertat inimioara. Am facut-o dinainte sa greșesti.
"Dumnezeule Mare!!! Nu cred ca mai exista pe pamant un om mai bun decât asta in ale cărui brate stau!"