Meretrix

Nocte pars

Mi-am lipit șoldurile de spătarul tapițat al scaunului, pentru a mă acoperi de privirea căutătoare a unui bărbat de vârstă mijlocie, ce purta o sfoară de măsurat galbenă în jurul gâtului. Avea un tic nervos, și anume să își freece barba ascuțită de podul palmei, într-un gest de concentrare. Mă amuza cum se plimba în jurul meu cu un mers de pinguin, luându-mi măsurile.  Când bătrânica îmi povestise că va veni cineva să mă vadă pentru a-mi face haine, credeam că Shelby avea să apară cu ochii ei blânzi, să-mi zâmbească prietenos. Nici nu mă așteptasem să zăresc un bărbat ce nu scosese o vorbă din clipa în care m-a văzut. 

-Cred că i-ar sta mai bine blondă. 

Nu-mi veni să cred urechilor. Nu fusesem niciodată de acord cu vopsirea părului. Colegele mele veneau lunar cu câte o culoare diferită iar mie nici nu-mi trecuse prin cap să mă ating de vreo șuviță. Înainte să pot protesta, Margret mă împinse pe scaunul ce mă acoperea și îmi prinse părul într-o coadă neglijentă. Am urmărit-o cum aduse un soi de chiuvetă portabilă, pe care se aflau tot felul de șampoane în sticle mari de argint. 

-Dar nu vreau! am strigat când apa prea fierbinte îmi provocă pielea capului la o usturime de neconceput. Mâinile agere ale femeii îmi masau părul încâlcit și murdar, turnând din fiecare sticlă. Nimeni nu mă luase în seamă: bărbatul continua să decupeze materiale, să caute în cutii rotunde de carton după nasturi. Deveneam din ce în ce mai agitată la gândul că voi arăta ridicol cu lațe blonde. Până să-mi recapăt libertate, trebuia să fac ce mi se spune. Mă supăra sentimentul acesta. 

 Hotărâsem să nu mă uit în vreo oglindă în următoarele zile, numai de frica de a nu-mi băga o foarfecă în păr. Margret a continuat cu mișcările circulare ale degetelor, pieptănând podoaba mea capilară. Am stat calmă, fără să mă mișc brusc sau să fac comentarii la adresa uscătorului de păr care era mult prea aproape. 

-Ești gata. zise ea luând chiuveta portabilă din cameră, împreună cu hainele mele de pe podea. În tot timpul în care eu fusesem vopsită, bărbatul, pe care aflasem că-l chema Madox, terminase se croit rochia pe care aveam s-o port la petrecerea de noapte. Mă speria faptul că trebuia să fiu o falsă. 

Domnul cu mersul ciudat mă ajută să mă îmbrac cu materialul albastru marin, pe ale cărui tiv sclipeau pietre semiprețioase ca roua de dimineață. Mă împinse în fața oglinzii, admirându-și creația din cap până în picioare. La început nu am recunoscut fata care stătea cu mâinile pe lângă corp, cu bucle blonde și rochia ce era cu puțin deasupra genunchiului. 

-Învârte-te! comandă Madox, dându-se câțiva pași în spate cu mare precauție. Am făcut așa cum mi s-a spus. M-am răsucit pe vârfuri ca o balerină de mai multe ori, până am simțit că mi se apleacă. Nu am reușit să văd ce era chiar atât de special la rochie, dar Madox nu înceta din a se lăuda că a făcut o treabă excelentă. Am râs în sinea mea de vocea sa cu o tonalitate destul de pițigăiată. I-am mulțumit printr-o înclinare de cap iar el îmi zâmbi la rândul lui. Ochii lui păreau sinceri, atât de blânzi, deși trăsăturile sale îți inspirau parvenire. Plecă  imediat ce mai aruncă o ultimă privire la creația sa, lăsându-mă singură în cameră. Deveneam din ce în ce mai dezorientată. Asta până să intre o doamnă în jur de cincizeci de ani, cu un păr vâlvoi ce stătea atât de umflat de parcă ar fi fost o perucă. Blondul platinat nu-i ascundea vârsta, deși hainele ei mulate arătau un trup zvelt ca de păpușă. Plescăia gumă și avea o trusă încărcată cu rujuri, pensule, gene false sau alte farduri. 

-Bună, drăguță! mă salută entuziastă în timp ce își aruncă bagajul pe un scaun. Luă un loc și mă invită să fac la fel. Se uită puțin la fața mea, plecându-și capul în dreapta. Nu-mi plăcuse deloc sentimentul de a fi analizată de atât de multă lume în decursul a mai multor ore. Puse mâna pe un tub de fond de ten, storcând din substanța cremoasă în podul palmei ei. Înainte să se atingă de pomeții mei, am întrerupt-o: