Totul începe cu tine💓

24.

BIANCA:
.
.
.
Când m-am trezit dimineața următoare, am fost surprinsă. A rămas lângă mine, ba chiar mai mult, când m-am trezit Anthony încă dormea. Avea brațul petrecut pe talia mea, pe sub materialul cearceafului cu care mă acoperise azi noapte. Pe moment nu am realizat că eu eram dezbrăcată. Tocmai când am vrut să mă întorc pe spate am realizat că era doar cu un cearceaf negru pe mine și aveam spatele lipit de un trup realmente sublim.
Nu puteam să mă mișc, brațele lui Anthony erau parcă ancorate în jurul meu, parcă nevrând să mă depărtez de el nici măcar un centimetru.
Apoi mi-a picat fisa, iar tot ce s-a întâmplat aseară mi-a inundat mintea.
Iorga era în Milano așteptând ca astăzi să ne mutăm în noul nostru apartament, bagajele mele zăceau pe jumătate împachetate, pe jumătate împrăștiate pe jos, iar eu tot ce am făcut a fost să mă giugiulesc cu Rosa.
"Jesus fucking Christ!"

Băiatul ăsta de fiecare dată reușește să îmi întoarcă toate planurile cu susul în jos! E de necrezut, Doamne Dumnezeule!

Îmi ridic privirea spre chipul lui, iar pentru un moment mai îndelungat aceasta îmi zăbovește asupra imaginii care de altfel nu îmi e deloc familiară.
E.. e atât de.. o imagine atât de străină, însă atât de frumoasă. E el, dar atât de opusul lui. Pare atât de liniștit, chipul atât de relaxat, respirația regulată, buzele lui pline fiind ușor întredeschise. Pieptul îi urcă și îi coboară într-un acord constant, inspiră și expiră în același mod, iar micile lui suspine parcă mă ung pe suflet.
E prima dată când îl văd dormind, și sunt realmente fascinată.
Niciodată nu am stat să privesc pe cineva dormind, dar aparent toate au un început când vine vorba de Anthony Rosa.
Privesc spre ușa balconului, soarele părea recent răsărit pe cer, iar o briză ușor răcoritoare străbate crăpătura balconului.
Contemplez ansamblul de culori ce împânzesc cerul, fiind fascinată de tot ceea ce mi se petrece, încercând să procesez situația în care mă aflu și să îmi dau seama cum aș putea s-o gestionez.
"Ce tot fac? De ce sunt acum cu el? De ce nu plec pur și simplu fără să mă gândesc? De ce simt un gol în stomac doar la gândul că nu l-aș mai vedea prin casă, că nu m-aș mai certa cu el, că nu aș mai împărtăși sărutări furate și unele dintre cele mai intime momente ale mele alături de el?"
Atât de multe întrebări fără niciun răspuns.
Sunt atât de confuză, de pierdută, de ispitită. El totuși mă trezește din agonia gândurilor mele cu o simplă șoaptă.

An: de ce nu dormi? Îmi șoptește lângă ureche după un timp îndelungat în care eu doar am privit fix cerul, iar tot corpul meu reacționează instant la auzul vocii lui groasă, ușor ss-ită și adormită.
Răspunsul la toate întrebările mele îmi inundă toate gândurile. El.
"Ce tot fac? El.
De ce sunt acum cu el? El.
De ce nu plec pur și simplu fără să mă gândesc? El."
El e răspunsul.

"Era deja prea târziu pentru a mă mai putea salva de el. Știam că îi aparțineam dupa tot ce se întâmplase în seara aceea. Și el o știa, și niciodată nu a ezitat să îmi spună lucrul ăsta. Niciodată!"

Bi: adineauri m-am trezit. Îi răspund, răsucindu-mă cu spatele la el.
An: de ce te-ai trezit? Continuă să îmi vorbească pe același ton șoptit.
Bi: pur și simplu. Șoptesc.
Somnul pare să mă fure iarăși, și e destul de ciudat lucru ăsta. De obicei sunt rare momentele în care reușesc să adorm înapoi după ce mă trezesc brusc din somn.
Dar ținând cont și de împrejurările în care mă aflu, Anthony pare să fie de ajutor.
În brațele lui simt acea siguranță pe care toți ne-o dorim, acea siguranță în care poți respira liniștit, în care anxietatea nu are ce căuta, în care nesiguranța este doar o umbră, în care poți să te simți ca acasă..

An: spune-mi. Îmi spune lângă ureche, apoi îmi lasă un sărut în spatele acesteia.
Bi: promite-mi că în momentul ăsta nu ai de gând să te ridici și să pleci, iar eu am să îți spun. Șoptesc, închizând ochii.
Îmi mângâie talia de sus în jos cu mișcări blânde ale mâinii sale, lipindu-mă și mai mult de abdomenul său.
An: nu aveam de gând să fac asta. Spune amuzat, însă eu nu râd.
Bi: promite-mi. Insist eu.
An: îți promit că n-am să plec. Mă asigură, continuând să îmi șoptească.
Eu încă ezit să spun ceva. Îmi e greu să vorbesc despre anxietatea și insomnia mea. Acestea reprezintă un subiect tabu pentru mine, și să ii le detaliez lui Anthony nu pare cea mai bună idee. Există posibilitatea ca toate astea să îi pară o prostie și să mă ironizeze, nu ar avea niciun motiv pentru care s-ar străduii să mă înțeleagă.
Mâna lui coboară pe abdomenul meu.
An: îți promit puiule. Îmi spune, continuând să mă mângâie undeva în zona buricului.
Oftez, încercând să îmi adun toată energia pentru a îi da un răspuns.
Bi: aveam un vis atât de ciudat, care părea atât de real. Nu mi-l amintesc, aproape de fiecare dată pățesc asta. Murmur, încercând să îmi țin respirația regulată.
An: ce anume? Se interesează el.
Bi: să îl uit. De fiecare dată când mă trezesc brusc, uit visul. Si niciodată nu îmi dau seama cauza pentru care mă trezesc în modul ăsta. Am mers de fiecare dată pe premiza că probabil am avut un coșmar, de la care m-am speriat.
An: asta ai pățit acum?
Bi: Mhm. Murmur încet.
An: deci d-aia îți bate inima atât de tare?
Ezit câteva secunde, dar aleg să fiu sinceră cu el.
Bi: ăsta ar fi unul dintre motive.
An: unul dintre motive zici? Și care ar fi altul dintre motive?
"Mă tachinează."
Bi: tu.
Răspund fără să mă gândesc, iar el îmi răspunde cu un mic râset înfundat.
Simt cum îmi lasă câteva sărutări pe umăr.
"De m-aș trezi în modul ăsta în fiecare dimineață..🫠"
An: poți să adormi? Continuă să se intereseze.
Bi: cu tine aici, cred că da. Spun, având în continuare ochii închiși.
An: exact ceea ce voiam să aud. Îmi șoptește, apoi îmi sărută gâtul, iar eu savurez fiecare clipă în parte.
Simt cum se proptește în brațul de deasupra capului meu, trăgând mai bine cearceaful pe mine.
Întorc capul spre el, privirile noastre regăsindu-se instant.
An: îți e frig?
Bi: nu, mi-e bine.
Se așează înapoi pe perna sa, iar eu mă răsucesc cu fața spre el.
Bi: tu de ce te-ai trezit?
An: te-am simțit foindu-te.
Mâna mea ajunge pe pectoralii săi, iar el mă trage mai aproape de el.
Bi: iartă-mă, nu am vrut să te trezesc. Dormeai atât de liniștit.
Îmi ridic privirea, căutând-o pe a lui.
El clatină din cap, spunând:
An: nu ai de ce să te învinovățești, nu ai făcut nimic greșit. Mă asigură el.
Îl privesc, simțind o nouă energie între noi. Ceva în plus care mă face să cred că noi doi suntem mai mult decât toată situația asta incertă. Că si el simte la fel de multe lucruri ca și mine, că nu sunt eu cea paranoică, că lui chiar îi pasă de mine.
An: vorbim mai multe despre asta când ne trezim, acum vreau să dormi Blondo. Îmi spune când îmi așez capul pe pieptul lui.
Bi: bine. Murmur, iar el își duce mâna în părul meu, mângâindu-mă atât de afectuos.