Sweet Love

20. mystery of love

Au trecut deja 2 luni de la evenimentele întâmplate. Acum ca Jisung știe adevărul, tot ce poate face este să sufere mai mult decât o făcea deja. De ce trebuie iubirea să fie atât de dureroasă? Dacă Jisung ar fi știut ca va suferii atât de mult, i-ar mai fi acordat aceea șansă lui Minho? Știind răspunsul Jisung se detesta și mai mult, pentru ca ar fi fost în stare să treacă prin această durere din nou. Normal ca i-ar fi acordat aceea șansă lui Minho, însă nu ar mai fi renunțat atât de repede la el cum a făcut-o atunci. Însă cu timpul Jisung a încercat să uite totul, până la urmă a luat decizia ca va uita trecutul.

"Chiar ai de gând să faci asta?" Seungmin îl întreabă în timp ce îl ajută să își strângă lucrurile din birou.

"Da, cred ca asta ar fi cel mai bine pentru mine" Jisung spune în timp ce sigilează o altă cutie.

Seungmin se uită la el, fiind afectat de tristețea prietenului său "Și crezi ca dacă te muți în Malaezia se va schimba ceva?"

"Locul ăsta doar mă face să îmi aduc aminte de cele mai grele momente din viața mea. Cred ca o schimbare m-ar ajuta." Jisung îi explică "Și în plus de când tata s-a mutat acolo nu am mai vorbit atât de mult, poate așa putem să fim din nou apropiați"

"Daca tu crezi ca asa îți va fi bine atunci te voi lăsa să faci ce vrei" Seungmin îl îmbrățișează, probabil ca pentru prima dată în ultimi ani. Jisung este luat prin surprindere de actul prietenului său însă îi înapoiează îmbrățișarea imediat.

"Îmi va fi așa de dor de tine și de ceilalți" Jisung recunoaște.

"Și nouă. Ai grijă de tine Jisung și promite-mi că vei veni în vizită"

"Normal ca voi veni"

Jisung este acum acasă, împachetând totul pentru plecarea sa. Acesta își scoate tote hainele din dressing și toate cutiile pe care le avea depozitate acolo. Jisung se uita o ultima dată în jur pentru a fi sigur ca nu a ratat nimic până când o cutie neagră îi atrage atenția.
Jisung o apucă și se așează jos, pe podea, pentru a vedea conținutul acesteia. Însă când vede ce este acolo, Jisung rămâne înghețat, uitând total de ce se află în cutie. Înăuntru erau toate pozele și tot ceea ce avea legătură cu Minho, până și petalele primului trandafir primit de la el. Jisung continuă să se uite prin poze, începând să plângă în timp ce zâmbește trist la acestea. Erau pozele de la prima lor întâlnire, de la bal, de la Crăciun, până și pozele pe care le-au făcut după ce făceau dragoste, ceea ce îl face pe Jisung să râdă aducându-și aminte cum Minho îi spunea ca ei făceau dragoste, nu sex.

"Minho, chiar îmi lipsești" Jisung spune pentru nimeni în particular, ci pentru el ca să audă. Acum poate să spună asta pentru ca Jisung nu îl urăște pe Minho, ci îl iubește atât de mult, iar acum poate să recunoască asta. "Urăsc că te iubesc atât de mult, că nu te pot uita chiar și după ce am spus o voi face" Jisung strânge pozele la piept în timp ce își plânge tot sufletul "Scuze Minho, sper că mă poți ierta"

Acesta strânge toate pozele și le pune înapoi în cutie, însă un pliculeț îl oprește. Jisung îl priveste, știind exact ce se află acolo. După moartea mamei sale, a găsit în camera ei scrisorii pentru mai multe persoane, însă Jisung nu a fost în stare să o citească pe cea care îi aparținea lui. Însă astăzi Jisung simte ca este pregătit să o facă, așa că deschide plicul, scoate foaia albă și începe să o citească.

Pentru fiul meu Jisung,

Dacă citești asta, înseamnă ca am pierdut lupta cu acea boală nesuferită, însă să știi să nu sunt supărată că am pierdut. Știu ca mă vedeai ca pe o persoană puternică, însă niciodată nu am fost așa, în adâncul meu am fost mereu doar o femeie căreia îi era frică de viitor. Jisung, este în regulă să fi slab, să plângi, să suferi și cel mai important să accepți pierderea. Nu fi trist că nu mai sunt, doar gândește-te că am luat-o înainte să îți rezerv un loc, însă nu cred ca ai vrea sa vi aici jos cu mine.