Sweet Love

21. je te laisserai des mots

A trecut o lună de când Jisung i-a acordat o a doua șansă lui Minho, și poate spune ca nu regretă absolut de loc. Minho a dat dovadă că îl iubește, iar Jisung a acceptat într-un final că până la urmă are dreptul la fericire.

"Minho, oprește-te!" Jisung încearcă să îl împingă pe Minho care nu se clintește de loc, continuând să îl gâdile pe Jisung "Stoop!" Reușește să spună printre râsete.

Minho normal ca nu se oprește și îl împinge pe Jisung pe canapea, apucându-i soldurile ca mai apoi să îl gâdile în continuare.

Jisung continuă sa îi ceară milă lui Minho, dar în zadar, acesta nu avea de gând să se oprească.

După câteva minute de chin pentru Jisung, Minho se oprește într-un final, și se așează deasupra lui Jisung pentru a-l îmbrățișa "Fericirea ți se potrivește cel mai bine, știai asta?"

"Nu știam, dar cel mai fericit sunt cu tine" Jisung îi mângâie părul lui Minho "Sunt fericit, asta contează"

"Serios?" Minho își ridică capul de pe pieptul lui Jisung și îl privește în ochii

"Da, sunt foarte serios" Jisung îi cuprinde fața cu mâinile sale. "Tu nu ești fericit cu mine?"

"Sunt fericit oricând este vorba despre tine"

"Atunci asta contează, că suntem fericiți"

Minho îi cuprinde o mână de-a lui Jisung, care era așezată pe fața sa, și începe să îi sărute palma, apoi încheietura. Lăsând câte un sărut pe fiecare cicatrice a acestuia.

Jisung îl privește tăcut, privirea sa spunând mai multe decât cuvintele ar fi putut spune. Jisung nu își retrage mâna, cu toate că vederea cicatricilor de pe propria sa mâna îl afectau. Însă știe că acum acelea sunt doar niște amintiri vechi, neimportante. Oricât de mult l-au durut atunci, Jisung știe că în prezent nu mai au nicio valoare.

"Jisung, pot să spun ceva?" Minho rupe tăcerea.

Jisung doar dă din cap, și ascultă cu atenție la orice are Minho de spus.

"Ryujin... a spus că ai vrut să îți faci rău. Pot întreba de ce?" Minho își alege cu grijă cuvintele.

"Acum câțiva ani am trăit prin cele mai grele momente din viața mea. Nu știam ce să fac, credeam ca nimic nu mă poate face să mă simt din nou fericit. Am vrut să mor, așa că am încercat să o fac însă mi-a fost prea frică si am strigat-o imediat pe Ryujin. Dacă nu ar fi fost ea atunci, nu știu cum aș fi putut trăi în continuare. Mi-a fost rușine de ce am făcut, așa ca m-am prefăcut în continuare ca sunt bine, cu toate ca nu eram... cu toate că nu sunt" Jisung recunoaște

Minho se ridică într-o poziție de șezut, trăgându-l pe Jisung după el "Este în regulă să nu fi bine, să nu te simți bine. Nu trebuie să te prefaci ca ești bine atunci când ești cu mine. Îți promit ca îți voi fi alături de acum înainte, că te voi ajuta să treci peste orice." Minho îl îmbrățișează strâns pe Jisung. "Te iubesc Jisung, te iubesc atât de mult..."

Jisung îl îmbrățișează înapoi, știind din tot sufletul că ceea ce Minho spune este adevărat. Jisung promite că de data aceasta va accepta orice Minho oferă "Multunesc Minho, mulțumesc ca mi-ai dat încă o șansă la fericire"

"Indiferent de cât de mult mă vei răni eu tot îți voi da o șansă, însă asta nu înseamnă ca trebuie să mă rănești, știi nu?"

Jisung pufnește în râs "Dar dacă vreau să te pun în încercare? Să văd cat de mult mă poți ierta"

Minho îi mângâie încet fața "Jisung, te iubesc prea mult ca să cred ca ai greșit cu ceva oricum. În ochii mei, nu poți greșii cu nimic"

"Nu ești amuzant" Jisung se bosumflează și se desprinde de Minho

"Dar este adevărul" Minho îi apucă fața și lasă un sărut pe buzele lui Jisung.

Jisung imediat rămâne surprins, era pentru prima dată când buzele lor se ating din nou după atâția ani. Până la urmă, au promis ca vor lua lucrurile ușor, așa ca Jisung are timp să proceseze totul pe parcurs.

"Ți-a mâncat pisica limba?" Minho spune, observând tăcerea lui Jisung

"Fă-o din nou" Jisung îi apucă umerii, apropiindu-se de Minho. "Dar sărută-mă pe bune de data asta"

Minho se uită surprins către el "Ai prins curaj? Obișnuiai să fii timid"

"Bine spus, obișnuiam"

Minho, dorind să vadă cât de curajos este Jisung, se apropie de fața lui și se oprește exact atunci când buzele lor aproape că se ating. "Atunci continuă tu"

Jisung poate simți cum Minho respiră la cat de aproape sunt acum, ceea ce îl face și mai nerăbdător. Jisung nu se dă bătut oricum, și își împreunează buzele cu cele ale lui Minho, sărutându-l pentru prima dată în 5 ani. Jisung normal ca era nerăbdător, după atât de mult timp departe de Minho, era normal să i se facă dor de atingerea acestuia.

Minho îi apucă talia și îl trage mai aproape de el, forțându-l pe Jisung se se așeze în poala lui. Minho își strecoară mâinile pe coapsele lui Jisung, continuând să îl sărute de parcă viața lui ar depinde de asta.

Jisung își așează mâinile în părului lui Minho, jucându-se cu șuvițele roșcate ale acestuia. Minho se desprinde de buzele lui Jisung și începe să îi atace gâtul cu mușcături și sărutări mici. Jisung acceptă orice Minho îi oferă, lăsându-și capul pe spate pentru a-i oferi mai mult loc.

"Minho..." Jisung șoptește printre numeroasele sale scâncete.

Minho lasă un ultim semn pe gâtul lui Jisung apoi îi sărută scurt buzele, continuând cu nasul apoi toată fața lui Jisung.

Jisung zâmbește în timp ce Minho îi arată doar afecțiune și iubire. Minho se oprește într-un final apoi se uită la fața lui Jisung cu admirație, fiind total pierdut în ochii lui Jisung.

"Chiar ma iubești, nu-i așa?" Jisung zâmbește în timp ce îi așează părul ciufulit tot de el.

"Da, chiar te iubesc."

"Deci mă iubești atât de mult încât vei veni cu mine în Malaezia să ne întâlnim cu tata, perfect"

"Poftim?"

"Și eu te iubesc"

~♡~