De vorbă cu bunica 🔞

Capitolul 180

Stefan:
În urma cu un an...

Bag trafaletele in galeata cu lavabil,iar in vreme ce intind maglavaisul pe pereti ca sa acopăr urmele de acuarele pe care Eric le-a făcut cu câteva săptămâni in urma,o aud cum pufneste si bombane nervoasa prin sufragerie.
De trei zile am intrat in concediul de vara și pentru ca teroristul cel mic a pictat luna trecuta dormitorul nostru cand eu am adormit in vreme ce stăteam cu el si inimioara facea de mancare,iar micutul a prins momentul oportun ca sa-si faca de cap fiindca nu era supravegheat,a trebuit acum sa cumpar cele necesare ca să pot zugravi. Insa,nu înțeleg ce are micuta in momentul de fata de e nervoasa.
"De ce tot pufneste in halul asta? Ce nu ii mai convine? Si de ce nu sta locului daca Eric tot a adormit?"
Las trafaletele jos din mana cand enervarea ei ajunge sa ma irite,desi nu suntem în aceeași camera si cu pasi mari ma indrept spre sufragerie.
O găsesc aplecata si strangand jucăriile de pe jos.
-Ce e cu tine? De ce tot pufnesti atat?intreb si expira furiosa.
-Sunt epuizata!pufaie si cu toate ca ii simt oboseala in glas,disting si cateva urme adânci de enervare.
-Atunci mergem în concediu. Si asa sunt liber. Ne urcam in masina si plecam unde vedem cu ochii ca sa te relaxezi,raspund si incepe sa rada pe un ton sec.
-Unde sa ne urcam cu un copil mic?intreaba in vreme ce se îndreaptă de spate. Unde sa mergem?continua si aruncat intr-o lada jucăriile ce le-a cules de pe jos. Nu e tot același lucru?vrea sa stie si iti tinteste ochii înflăcărați pe mine. Ori ca suntem acasa,ori in alta parte?intreaba ironic.
-Atunci spune-mi ce vrei? Cum naiba sa mai fac lucrurile sa mai funcționeze? Ca efectiv nu mai știu ce sa mai zic si ce sa mai fac!spun in vreme ce incep sa-mi trec disperat mainile prin par. Ajuta-ma sa te inteleg,inimioara!
-Nu stiu cum sa o fac nici macar eu,dar imi vine sa ma iau si sa ma duc în lume...ofteaza la capătul puterilor.
Inspir adanc,apoi expir zgomotos si imi dau capul pe spate. Inchid ochii si stau asa preț de cateva secunde lungi pana cand reusesc sa-mi regăsesc echilibrul.
-Inteleg ca ești epuizata,dar nici nu ai grija de tine,ii atrage atenția imediat ce revin cu privirea pe ea. Cand ai putin timp liber,stai cu telefonul in mana,in loc sa te odihnești,continui si ochii ii iau intr-o clipa foc.
-Ti-am mai zis ca lucrul asta ma relaxeaza!latra la mine,iar obrajii incep sa i se irosească din cauza nervilor,semn ca am stârnit moldoveanca din ea si nu durează decat o fractiune de secunda pana explodează. Dar vad ca te deranjează a dracului de tare pe tine lucrul asta!se rasteste si din cativa pasi ajunge in fata mea. Care-i problema ta de fapt?intreaba si incepe sa ma bata cu degetul arătător in piept. N-am voie sa scriu? De ce te ataci? Maine poimâine ai sa-mi spui ca ai sa-mi iei telefonul pentru ca vad ca ai o foarte mare problema cu el!racneste si de ciuda lacrimile incep sa-i inunde ochii.
Imi inclestez maxilarul si respiratia imi devine greoaie cand o vad cum se comporta. Imi da impresia ca ne întoarcem în timp. Exact la începuturi cand era grav rănită si nu știa cum sa-si găsească echilibrul.
-Am sa ti-l iau daca o sa fie nevoie,i-o trantesc si se înfurie mai tare.
-Doar asa am sa-ti crap capul!ridica tonul si imi duc un deget la buze, apoi ii fac semn sa nu mai tipe,altfel o sa trezeasca baiatul.
Incepe sa maraie de nervi,apoi se întoarce pe calcaie si da sa iasă treaca pe langa mine ca sa iasă din sufragerie,dar o prind de mana inainte sa se facă nevăzută.
-Stai aici,micuto,ii cer si ma priveste manioasa.
-Pentru ce? Ca sa ma scoți mai tare din sărite?pune intrebarile pe un ton harait.
-Ca sa vorbim,Alexandra. Vreau sa inteleg ce se intampla cu tine. Vreau sa rezolvam problema,pentru ca m-am saturat sa fiu departe de Rai.
-Nu putem!racneste. Atat timp cat sunt mai mult sechestrata la domiciliu,decat libera,nu putem!
Ma abțin sa nu pufnesc.
-Cine te sechestreaza,inimioara?vreau sa știu si isi da ochii peste cap. Ti-am zis de atâtea ori sa iesi cu fetele in oras sau la cumpărături. Sa ai putin timp pentru tine,vorbesc înaintea ei cand da sa deschida gura. Ti-ai luat si un mini job. Unde e sechestrarea despre care vorbești?
Se postează in fata mea nervoasa si isi pune mainile in san in vreme ce ma priveste ca o criminala.
-Am sa ies cand o sa am din nou banii mei cum trebuie in buzunar,spune,iar de data asta pufnesc fiindca acum chiar ma trimite in timp. Dar banii ce ii castig la mini job se duc toți pe Eric. Fiindca nu ma lasa inima sa-mi cumpar ceva si pentru mine,dacă vad un lucru frumos pentru el.
"Se pare ca s-a întors din nou la prostia de a face mare tam-tam cand vine vorba de bani."
-Si de ce nu plătești cu banii de pe cardul meu?intreb cu o spranceana arcuita.
-Fiindca nu vreau bani de la tine când știu ca pot sa-i castig si singura!exclama exasperata.
-Deocamdata nu ai ce sa faci. Asta e situația,inimioara,raspund pe un ton ce mi-l impun sa fie calm,doar ca sa nu pun mai multe paie pe foc. Prenatalul ti s-a dus,iar Eric nu vrea sa stea la creșă si esti forțată de imprejurari ca sa muncești cu jumatate de norma pe Germania. Iar amandoi știm ca salariile de aici,nu se compara cu cele din Austria.
-Stiu...dar nici n-as putea sa-l las pe Eric pe mana altcuiva doar ca sa revin la munca cu program întreg. Daca ar pati ceva as face moarte de om și nu alta!spune si incepe sa gesticuleze agitata aratandu-mi cum i-ar taia gatul cuiva,mimând întreaga scena cu ajutorul degetului arătător pus in dreptul gatului ei.
Oftez.
"E atat de posesiva si protectiva cu Eric incat abia il lasa in grija mea cateva ore atunci cand trebuie sa meargă de cateva ori pe săptămână la cabinet sa-si faca norma pentru mini jobul ce l-a primit de la vecinul nostru,Marcus. Daca ar fi nevoita sa il lase în grija altcuiva,cred ca ar lua-o de tot razna."
-Tocmai de aceea trebuie sa accepți ca in situația de fata nu exista alta varianta,raspund si din nou pufneste.
-Stiu! Si nu-mi convine!
-Dar suntem o familie,ii reamintesc.
-Stiu si asta,dar știi ca nu-mi place sa cer bani de la tine. Cand am fost in prenatal,nu ti-am cerut un leu,dar acum banii ce-i primesc sunt jumatate din suma pe care o aveam lunar cat am stat în prenatal.
-Inteleg,dar trebuie sa accepți micuto ca nu exista o alta cale in momentul de fata,ii cer si clatina din cap,apoi priveste intr-un punct fix si incepe sa respire sacadat. Care e următoarea problema?vreau sa știu si cateva lacrimi incep sa-i curga pe la coltul ochilor. Spune-mi ce e cu tine inimioara,ii cer si ridica neștiutoare din umeri.
-Nici macar eu nu ma mai știu ce e cu mine si nu ma mai inteleg,raspunde cu glas frant si-o privesc cu inima sfâșiată in piept.
"Nu din nou...daca a ajuns pana în punctul de a se pierde atat de mult,stiu ca trebuie sa ma pregătesc pentru o bătălie a naibii de grea. Lupta cu demonii din capul si din sufletul ei e una dificil de dus. Atat pentru ea cat si pentru mine. Am dus-o alături de ea ani de zile,dar măcar atunci eram doar noi doi. Astazi il avem pe Eric,iar atat eu cat si ea ne dorim ca băiatul sa nu vadă nici o divergenta intre noi. Pana la apariția lui pe lume,noi doi nu ne-am certat. Daca apăreau probleme,le discutam si găseam calea de mijloc ca sa le rezolvam. Am avut încrederea ca o sa facem lucrul asta si dupa Eric,de aceea mi se părea irelevant pactul ei,insa acum imi dau seama ca a fost bine ca l-am facut. Fiindca clachează tot mai mult pe zi ce trece,iar pactul nu o lasa sa-si iasa de tot din minti. Daca a ajuns sa ma trimita la femei,doar pentru ca nu mai e in stare sa simta si placere pe langa toate cele ce o dau peste cap...pai ce sa mai zic? Ca a ajuns sa fie într-atât de dezechilibrata,incat isi pune singura capac. Insa nu-mi pierd speranța,stiu ca o s-o scoatem intr-un final la capat. Pentru ca amandoi suntem căliți. Insa adevarul este ca ne-ar fi mult mai usor sa ne revenim daca am avea pe cineva care sa ne ajute cu Eric. In felul asta am aveam timp mai mult de noi. As putea sa o scot mai usor din ale ei daca de exemplu am pleca macar si pentru 2 ore singuri de acasa. Sunt sigur ca si-ar reveni mai repede daca am sparge macar de cateva ori pe luna rutina in care am ajuns sa stagnam si sa ne invartim. Dar cum lucrul asta nu e posibil,n-avem decat sa luptam pe calea cea grea. Un lucru ce nu e nou pentru nici unul dintre noi. Pana la urma asta facem de cand ne știm si impreuna am trecut peste orice obstacol. O sa-l depasim si pe asta. Indiferent de cât de greu o sa fie,dupa ce o sa trecem acest hop sunt ferm convins ca o sa zâmbim,o sa ne sudam mai tare si-o sa ne continuam drumul ținându-ne strans de mana. Pana la urma asta facem de cand suntem impreuna. Ne ținem de mana prin foc si ploi,nu doar pe vreme buna. Fiindca viata nu ne-a fost niciodata doar lapte și miere. Viata noastră nu a fost tot timpul roz. Au existat momente cand a mai prins si tente de gri,dar cu toate astea am avut capacitatea sa ne ridicam de fiecare data de la pamant si ne-am continuat drumul impreuna. Fiindca am știut amandoi ce presupune viata. Ca exista perioade si perioade. Ca e o lupta continua. N-are cum sa fie totul roz. N-are cum sa fie lipsita de supărări. Pentru ca viata inseamna si tristeti. Inseamna suferinta si decaderi. Dar si partea mai puțin placuta a ei isi are rostul. Fiindca doar asa reusim sa devenim mai puternici. Greul ne face sa luptam ca sa fim din nou bine. Si doar cu ajutorul lui ne autodepasim. Cand dam de greu realizam cat de multe putem duce,indura sau face. Si doar in acele momente când simți ca nu mai poți,apare din adancul tău un imbold ce te face sa te ambitionezi mai tare si sa-ti demonstrezi tie insuti ca esti mai mult decat ti-ai putut vreodata imagina."

*****

Ale:
In urma cu un an...

Il privesc in ochi in vreme ce mintea mea o ia razna,apoi incep sa clatin din cap exact ca o nebuna,fiindca nu reusesc sa-mi pun gandurile pe pauza si nici haosul ce-mi face ravagii in piept.
Incep sa plang si habar n-am de ce am asemenea apucaturi. Mixul de sentimente ce se agita inauntrul meu,ma da peste cap,iar mintea ce incontinuu imi spune ca n-am sa reușesc sa-mi revin pentru ca am ajuns de mult sa fiu pe fundul prăpastiei,ma face sa scot un geamăt printre buze atat de durere cat si de ciuda.
"Nu înțeleg de ce plang??? Am un bărbat ce ma iubește și un copil minunat. Suntem toți trei sănătosi si nimic nu ne lipsește. Atunci ce am? De ce nu sunt bine? De ce nu sunt bine eu cu mine? Ce mi se întâmplă ca nu ma mai înțeleg!"
Incep sa tremur de nervi,de frustrare,cred ca pe alocuri si de oboseala,fiindca imi recunosc mie ca sunt la pământ.
-Spune-mi ce se intampla acum cu tine,imi cere pe un ton bland si imi inabus un suspin.
Dau înapoi cand genunchii simt ca mi se înmoaie si ma lipesc cu spatele de un perete al sufrageriei,apoi ma las in jos pana cand ajung sa stau pe vine si sa-mi prind capul in maini.
"Ce naiba am de nu mai pot sa ma controlez? O-i fi in depresie??"
-Inimioara...sopteste cand se lasa la randul lui in jos in fata mea si isi pune palmele pe genunchii mei. Ce sa fac? Cum sa fac sa fii bine? Unde gresesc? Pentru ca orice incerc nu da nici un rezultat. Tu te tot îndepărtezi,iar eu nu mai știu cum sa te tin mai bine de mana. Trebuie sa te oprești si sa facem cumva sa functionam din noi impreuna,spune oftând si incepe sa ma mangaie pe picioarele ce-mi tremura incontrolabil. Iar varianta ce ne poate ajuta cel mai bine,e aceea de a comunica din nou. Pentru ca altfel nu am cum sa ajung la tine. Daca te închizi tot mai mult si am sa încerc sa razbat pana la tine în felul meu,poate o sa ma faca sa greșesc mai mult si nu vreau lucrul asta. Vreau sa ne raparam relatia,nu sa o stricam mai tare,spune incet si il privesc cu ochii plini de lacrimi,apoi incep din nou sa clatin din cap fiindca sufletul incepe sa ma usture.
"Eu chiar am ajuns sa fiu o problema pentru el,nu doar pentru mine. Sunt o problema pentru ca am ajuns sa nu ma mai recunosc. Nu mai știu cine sunt. Cand ma uit la mine în oglinda am impresia ca nu mai sunt eu cea care priveste. Si asta din cauza faptului ca situația mi-a scăpat rau de tot de sub control de cand a apărut Eric. Fiindca totul e imprevizibil,iar grijile si fricile ce am ajuns sa le port pe umeri si-n suflet sunt colosale. In viata mea nu am crezut ca poate exista o asemenea intensitate asupra unui sentiment. Pentru ca il iubesc mai mult decât pe mine si imi e frica constant sa nu plătească ceva. Dacă lucrul asta s-ar intampla,efectiv inima mi s-ar opri in piept. Ca sa nu mai pomenesc din nou de oboseala cronica ce o simt pana in maduva oaselor si care reuseste sa ma deruteze atat de tare incat devin extrem de anxioasa. Nu imi place,dar ce sa fac sau sa schimb,cand mintea imi repeta într-una ca intr-o zi am sa dau chix? Iar peste toate astea mai este si el. Ingerul ce are nevoie de mine. Dar si eu am nevoie de mine. Si nici macar nu mai sunt capabila de un asemenea lucru. Nu mai am energie pe plus pe lângă cea ce o indrept deja spre Eric. Iar el știu prea bine ca nu are nevoie de mama din mine. El vrea femeia. Si eu o vreau,dar ea s-a pierdut pe drum."
-Vino aici...ofteaza cand un suspin imi iese din adancul gatlejului in urma gandurilor ce rulează prin capul meu.
Ma prinde de maini si ma trage după el in vreme ce se ridica in picioare.
-Refuz sa cred ca nu mai suntem în stare sa găsim portiță de scapare,asa ca,trebuie sa vorbim,continua si inspir adanc. Refuz sa cred ca ne apropiem de punctul 0,zice pe un ton mai mult spart decat normal in vreme ce-mi șterge lacrimile. Pentru ca ai ajuns sa ai un comportament in care eu unul sa nu mai recunosc femeia din fata mea. Cauti dinadins sa-ti pui din nou bete in roate? Sau de ce cauți mereu sa ma îndepărtezi? Crezi ca in felul asta am sa obosesc,iar la un moment dat am sa-ti dau drumul? Daca da,te anunț de pe acum ca nu o sa se intample lucrul asta niciodata. Nu am sa renunț indiferent de cât de tare am sa ma frang. Te-am cunoscut in umbre,traume si dureri. N-am renunțat atunci la tine,crezi ca am sa o fac acum? Cand e vorba și de copilul nostru la mijloc? N-am sa o fac. Am sa lupt pentru ca am nevoie de tine și de femeia ce mi-a umplut inima de fericire ani de zile. Am nevoie de femeia alături de care mi-am dorit sa am o familie,dar care intre timp a uitat sa se iubească pe ea.
-Dar n-am nici un drept sa te țin în Iad pana o găsesc pe femeia despre care vorbesti!răbufnesc deodata. Nu am nici un drept sa fac asta,înțelegi?
-Iadul asta e al nostru,nu doar al tău,inimioara.
-Tu nu înțelegi...marai in vreme ce-l privesc disperata. Pana cand nu fac pace din nou cu mine n-am sa ies din Iad.
-Atunci am sa te ajut sa te inalti.
-Dar nu meriți sa suferi!scrasnesc din dinti.
-Dar nici n-am sa renunț,raspunde prompt și ma trage după el pana in bucatarie,apoi inchide usa dupa noi. Hai sa vorbim,continua si imi face semn sa ma asez pe un scaun la masa,apoi deschide o sticla de vin și scoate doua pahare.
-Nu beau,spun cand vrea sa toarne lichid in amândouă. Bea doar tu daca vrei. Mie zi-mi despre ce mai vrei sa vorbim?chicotesc fara veselie si imi sterg nervoasa lacrimile de la ochi.
-Despre locul in care ne indreptam daca nu facem ceva,raspunde oftând zgomotos.
Ma trantesc pe un scaun de la masa fiindca asta e tehnica pe care o adoptam de cand ne știm.
"Bine...mai puțin de cand e Eric la mijloc. Dar inainte asa făceam cel mai repede lucrurile sa funcționeze inapoi intre noi. Ne puneam la masa si vorbeam."
-Spune,il indemn in timp ce ii fac semn sa se puna pe scaunul din fata mea.
Inspira adanc,iar dupa ce bea o gura de vin,se asaza si isi pune antebrațele pe masa.
-Imi spui ce se intampla cu tine?pune aceeași întrebare ce ma scoate din sarite de fiecare data cand o aud si imi dau ochii peste cap.
-Ce naiba se poate întâmpla,soare?intreb ironic. Am un copil ce ma stoarce de energie.
Ofteaza subtil in timp ce imi cercetează chipul cu privirea,apoi isi tinteste ochii in ai mei si muschii maxilarului incep sa-i pulseze.
-Avem un copil,ma corectează pe un calm prefacut. Iar dacă el e problema cea mai mare,atunci spune-mi cum sa te ajut mai mult decat o fac deja?
-N-ai cum,raspund si ma priveste sarcastic. Ce?intreb,iar nervii incep sa ma acapareze cand ii vad mimica fetei.
"In ultima vreme răbdarea mea a ajuns pe fundul sacului,iar orice lucru mărunt ma aprinde imediat,fiindca nu mai reusesc sa fiu în echilibru cu mine. Noptile nedormite,grijile si nevoile lui Eric,ma seaca. Iar pe deasupra mai e și atat de energic ca nu pot sa țin pasul cu el. Ma termina efectiv,teroristul asta al nostru."
-Spune-mi cum sa fac și ce sa fac,pentru ca am sa ajung in curând sa-mi pierd mințile,micuto. Ma aduci in pragul nebuniei si nu vreau deloc sa ajung acolo. Nu in condițiile astea.
Pufnesc.
-Eu sunt deja acolo,i-o trantesc. De asta nu mai știu pe unde dracu sa ies.
Ofteaza.
-De ce ai nevoie ca sa-ti revii?
"De o vacanta. Si nu aia de care spuneai mai devreme,ci de una pe luna daca se poate! Sa fiu cât mai departe de lume ca sa nu mai știu de nimeni si de nimic."
-De timp,raspund in schimb.
-Cat inimioara? Ca de doi ani ti-l acord si nu se intampla nimic. Încerc sa te ajut cum știu mai bine. Iti i-au din sarcini doar ca sa ai puțin de timp cu tine. Ti-l i-au pe Eric de pe cap de fiecare data cand sunt acasă doar ca sa te mai relaxezi putin,si?intreaba privindu-ma de data asta cu blandete. Unde te-ai pierdut?sopteste si-mi simt ochii cum incep sa mi se umezeasca.
-Am sa-mi revin,il asigur dupa ce inghit de cateva ori in sec,dar glasul tot imi suna tremurat.
Clatina din cap,dupa isi trece o mana prin șuvițele ce nu mai sunt de mult blonde,ci satene.
-Vrei te rog sa nu mai ridici ziduri intre noi?intreaba incet si simt cum ma frang.
-Nu vreau sa o fac,dar încerc sa te protejez.
-De ce?
-De mine!ma rastesc deodata cand nervii imi revin în forta,pentru ca ma doare a naibii de tare ca-l vad atat de ranit.
"Comportamentul meu de nebuna il raneste si nu mai vreau sa se frângă din cauza mea. Nu merita. De asta încerc sa îmi țin nebunia cat mai departe de el. Fiindca nu vreau sa rabufnesc. Știu ca eu sunt problema in ecuația asta si nu știu cum sa o scot la capăt cu mine însămi."
-Dar nu vreau sa ma protejezi! Vreau sa vorbim. Vreau sa gasim o soluție,înțelegi? Fiindca imi e a naibii de greu sa te mai inteleg.
Incep sa marai cand il vad ca tot insista pe subiectul asta si ma ridic nervoasa de la masa. Face același lucru și ma prinde de mana. Devin imediat rigida,dar pentru ca nu vreau sa-mi dau voie sa erup.
"Daca as face-o,ar fi jale. Am ajuns sa fiu precum un butoi de pulbere. Si sunt a naibii de instabila. Orice urma de vulnerabilitate,o sa fisureze zidul ce l-am ridicat in jurul meu ca sa nu rănesc pe cat posibil pe ceilalți de langa mine. In special pe el,iar dacă o sa pice,eu am sa explodez si-o sa fie jihadul pe pamant."
-Imi spui ce se intampla cu tine?intreaba si privirea imi devine ca de gheata.
"Reactionez ca un animal ranit. Stiu lucrul asta,fiindca anii pe care i-am petrecut ca sa ma descoper pe mine,m-au făcut sa înțeleg orice comportament defect. Iar eu am ajuns de ceva timp sa fiu din nou stricata din cauza fricilor ce nu îmi dau pace cu privire la Eric. Vreau sa fie totul bine cu el. Sa fac la randul meu totul perfect si ajung sa nu mai am energie pentru mine si pentru ingerul meu. Dar nu am cum sa îmi dozez trăirile. Sunt infinite si colosale. Sunt atat de mari încât ma sperie pentru ca nu reusesc sa le gestionez."
-Am pe dracu sa ma pieptene!rabufnesc cand haosul din mine se stârnește,iar vâltoarea dureroasa cu care ma acaparează ma face sa scrasnesc cu putere din dinti doar ca sa nu urlu din toți rărunchii.
-Inimioara...spune pe un ton incet.
-Nici o inimioara!marai la el. Vrei sa știi care-i problema de fapt si de drept?intreb,dar nu-l las sa-mi răspundă. Faptul ca sunt mama! Am ajuns sa traiesc o alta viata si nu știu cum sa o controlez! Totul se schimba de la o secunda la alta!incep sa-i enumăr motivele si il privesc cu disperare in ochi. Poți sa intelegi asta? Poți sa intelegi faptul ca in mine se intampla atat de multe lucruri incat nu mai pot face fata? Iar dacă il iei pe Eric 2 ore de langa mine,asta nu inseamna ca reusesc sa respir! Sunt legata de el intr-un mod pe care n-ai cum sa-l intelegi vreodata!i-o trantesc,iar spre final respiratia imi devine neregulata.
-Dar si eu sunt tata si totuși n-am uitat de tine!raspunde si pufnesc.
-Nu e același lucru!contracarez,desi imi dau seama ca aberez.
"Știu ca nu are nici un sens ceea ce spun,fiindca nu am cum naiba sa știu cum se simte sa fii tata,dar ma rog...la nebunia ce o am in cap,mai contează?"
-Inceteaza sa te mai lupti cu mine!imi cere in vreme ce ma strange la pieptul lui.
-Nu ma lupt la dracu! Dacă as face-o chiar ti-as manca zilele!exclam la limita răbdării.
-Mi le mănânci oricum,raspunde si inchid ochii cand focul din mine se ridica cu putere din adancurile mele.
-Cu ce dracu ti le mananc?harai in vreme ce-l spintec cu privirea. Nu ma vait la tine cu absolut nimic,continui si clatina din cap.
-Mi le mănânci cu faptul ca nu imi spui ce ai si ajung sa innebunesc din cauza ta. Te simt cum imi scapi printre degete si nu știu cum sa te mai țin ca sa nu te duci in cap. Fiindca imi dai impresia ca te apropii tot mai mult de buza prăpastiei si vrei sa plonjezi in gol.
"Ei...am ajuns de mult sa pasesc dincolo de ea,dar nu vreau sa-i recunosc lucrul asta. Vreau sa cred ca am tăria sa ma remontez fara pic de ajutor. M-am saturat eu de cate ori l-am pus pe el de-a lungul anilor in situatii dificile. Uneori ma întreb de unde mai are răbdare? Cum de ma mai suporta? Si tind sa cred ca la un moment dat el o sa fie cel ce o sa se îndepărteze de mine cand o sa realizeze ca intr-adevar nu-l merit."
Lacrimile imi curg instant pe obraji in urma gandurilor si il vad prin ceata ce o am pe ochi cum se uita ingrozit la mine.
-Ce se intampla cu tine inimioara??? De ce plângi acum???
"Pentru ca sunt data peste cap! Pentru ca nu mai sunt in echilibru! Si pentru ca ma tem ca ai sa pleci la un moment dat cand ai sa te saturi de mine chiar daca ai jurat sa nu o faci. Dar având în vedere ce nebuna ti-ai luat pe cap...n-ai cum sa nu o faci. Nici un om sănătos și întreg la cap n-ar sta intr-un iad."
Incep sa plang cu suspine in urma gandurilor,iar in loc sa-i spun fricile mele,incep sa il lovesc de ciuda cu pumnii în piept.
"Clar am luat-o rau de tot pe arătura,de aia si actionez acum exact ca o nebuna."
-Nu te merit!!!ii urlu cuvintele in fata si ma priveste de data asta ca trasnit.
-Poftim?intreaba buimac.
-Nu te merit fir-ar sa fie!!! Cred ca ti-as face un bine daca n-ai mai avea de-a face cu mine!!!
"Nu! Nu! Nu! Ce rahat fac???"
-Tu ai înnebunit complet?intreaba si ma prinde strans de incheieturile mâinilor ca sa nu-l mai lovesc. Cum naiba sa zici asa ceva?
Pufnesc.
-E adevarul! Știi ca mereu l-am spus indiferent de consecinte. Iar in momentul asta chiar asta cred! Ca nu te merit!ii spun clar si răspicat in fata.
-Vai de mine...ofteaza si isi da capul pe spate,apoi incepe sa inspire si sa expire adanc de cateva ori. Ma mananci...
-Exact!raspund plangand. De asta ti-ar fi mai bine fără mine...
-Nu mai spune asta!imi cere cand revine cu privirea pe mine.
Il privesc plangand si incep sa suspin cand durerea ma frange pe dinauntru.
-Pana la ultima suflare,imi readuce aminte si bufnesc in hohote de plans.
"Cred ca am sa-l aduc eu in acel prag daca mai continua sa stea pe langa mine,fiindca il mananc cu zile."
Imi vine sa urlu de ciuda si de nervi,dar si sa-mi smulg parul din cap fiindca am ajuns efectiv sa fiu toxica. Si stiu teoria cum sa nu mai fiu asa,insa nu găsesc sub nici o forma portița de scapare.
"Normal Ale! Încă nu te-ai prins care e scopul lecției. Inca nu ti-ai dat seama de ce iti e dat sa treci prin asa ceva. Stii prea bine ca orice încercare vine cu un anumit scop. Esti in dezechilibru fiindca ai o problema de rezolvat. Casca ochii bine si realizează care-i lectia pe care trebuie sa o inveti,dupa ai sa găsești și portita."
-Doamneeeee!!!exclam cu glas inecat. Nu stiu cum sa o scot la capat,dar stiu sigur ca nu am nici un drept sa te țin pe tine în Iadul meu!continui pe același ton si imi privesc ingerul in ochi. Nu meriți asta,spun plangand.
-Merit sau nu,o sa trecem peste.
-Exact!exclam,desi eu ma gândesc la cu totul altceva in clipa asta,fata de ce a lăsat el de inteles. O sa trecem peste,fiindca te eliberez de mine,ii spun si sprâncenele i se ridica,apoi clipește buimac.
-Ce tot zici acolo?intreaba ca trasnit.
Inspir adanc si imi fac curaj sa-i spun soluția ce cred ca e cea mai buna pentru amandoi.
-Sunt toxica si nu vreau sa ajungem in punctul in care sa ne facem rau intr-un asemenea hal incat sa il simta si Eric. Nu imi doresc deloc lucrul asta. Am trait pe pielea mea ce înseamnă ca părinții sa nu se mai inteleaga intre ei. Asa ca,în clipa asta cred ca cel mai bine e sa ii punem capat.
-Poftim?intreaba chicotind,dar nu e rasul sau.
-Vreau sa divorțam,soare,spun si maxilarul i se inclesteaza instant cand aude ce-mi iese pe gura.
-Am crezut ca sa ma trimiți la femei a fost prostia cea mai mare ce a putut sa-ti iasa pe gura! Dar continui sa ma uimești!exclam sarcastic. Alte idei geniale mai ai?
-Da. Copilul rămâne la mine.
-Ai înnebunit de tot femeie!exclama exasperat. Nu intelegi ca tot ce ai de facut,este sa accepți? Sa accepți faptul ca nu poți face totul la perfecție. Si ca nu are cum sa fie totul perfect asa cum iti imaginezi tu? Ca dezechilibrul asta il ai pentru ca nu ti se pupa ceea ce vrei,cu ceea ce vezi defapt. Ca viata nu e asa cum a crezut mintea ta ca o sa fie defapt. Ca un copil nu e ușor de crescut și ca iti da toata viata peste cap. Si inevitabil o sa se intample lucruri pe care nu le poți controla? Fiindca asta-i viata. Dar tu te consumi prea mult si te hrănești cu nebunia ce a dat de acum intr-o paranoie in capul tău! In loc sa accepți ca o sa existe si momente in care o sa dai gres in legatura cu Eric,cu tine,cu mine si cu noi,tu ce faci? Vrei sa ne despărțim? Asa rezolvi tu problema? Fiindca soluția e mai simpla de atat! Rămânem impreuna,luptam si trecem dracu o data pentru totdeauna peste acest hop! Dar tu nu...hai sa ne punem mai multe bete in roate daca se poate,nu?! In loc sa accepți ajutorul din partea mea. In loc sa ma lași naibii sa te ridic. Tu ce faci? Ai uitat ca pentru asta sunt aici? Iti e frica să nu gresesti si de aia te focusezi doar pe Eric,dar cu noi doi o dai în bara. Insa nu e nici o problema. Nu e un capăt de tara! Pun pariu ca prin-o situație similara cu a noastră au mai trecut si alții. Dar tu ai uitat cat esti de puternica...si fugi de mine...revino-ti micuto...imi cere,apoi isi i-a pachetul de țigări și bricheta de pe masa,dupa iese din bucatarie in vreme ce simt cum încearcă sa-si înăbușe valuri fierbinti de nervi ce vor sa iasă prin fiecare por de-al lui.
"Degeaba prefera sa nu dea curs nebuniei mele si pleacă încercând sa pună distanta între noi ca sa ne liniștim amandoi. Eu chiar cred ca soluția cea mai buna e sa divortam. De ce naiba sa-l chinui? Nu pot sa fiu ce are nevoie si nici nu stiu cand am sa-mi revin. Fiindca pentru mine copilul e un stres și o grija colosala de cand s-a nascut si sunt sigura ca am sa continuu sa le port pe umeri pana cand am sa mor. Iar pe langa lucrurile astea,faptul ca zilnic vad cum ne cufundam tot mai mult in întuneric,pune o presiune foarte mare pe umerii mei. Iar durerea ca nu mă pot împotrivi ca sa razbat si sa ies singura la suprafata,nu merita sa o simta si el. Daca isi gaseste pe alta mai buna,de ce dracu sa-l tin legat de mine? Fiindca imi e greu mie sa ma inteleg si sa traiesc cu nebunia din capul meu cand stările prin care trec sunt cu duiumul si se schimba de la o secunda la alta cand mintea mi-o ia razna. Iar din cauza mea,relatia are de suferit. Simt ca ne indreptam tot mai mult spre sfârșit si nu stiu cum sa opresc totul ca sa pot face cu el un nou început. De aceea vreau sa-l eliberez. Poate in felul asta reusim sa respiram si sa ne revenim. Eliberandu-ne de o parte din presiune,poate o sa ne dea un avant ca sa fim din nou bine,chiar daca nu impreuna ci separati. Dar decat sa trăim intr-o asemenea nebunie si sa riscam sa ne scoatem ochii,nu mai bine ii punem capat? De ce sa ne intoxicam,cand putem sa oprim otrava dinainte de a ajunge la performanta de a ne sufoca pe amandoi,nu?"