Sânge de lider - O poveste sângeroasă

Să nu privești spre țintă

Somnul avea o lumină palidă în teritoriile inconștientului, ce se afunda într-un vis înnourat, împovărat de o tensiune nevăzută unde umbrele nesfârșite se plimbau neliniștite în carcasa minții. Fiecare mișcare a ochilor pe sub pleoapele închise părea să o arunce într-un peisaj oniric agitat, în care limitele dintre realitate și vis erau subțiri. Zăpăceala somnului se transformase într-un dans nervos, iar încercările de a-și găsi repaosul deveneau tot mai complicate, împiedicând atât corpul cât și mintea să-și croiască un drum liniștit către odihnă. O odisee interioară marcată de tumult și tensiune, fiind mereu la mijloc între speranță și condamnare, între teamă și curaj, între rațiune și emoție.

Ceasul își adânci bătăile în jurul orei unu, trezindu-se de bună voie înaintea alarmei, dintr-un somn pe care nici nu-l simți că-l avuse. În timp ce se pregătea, realiză faptul că frica cum că ar exista cineva care să dețină informații compromițătoare despre Divizie o speria mai tare decât știrea cum că ar trebui să se lase capturată de Sistem. Dacă Sistemul știa, atunci Divizia ar fi mâncată de vie, ar dispărea toate realizările Diviziei, ar fi instaurate legile groazei și apoi toți și-ar dori moartea.

Oftă apucând o carte din mica bibliotecă a camerei sale.

Iris dormise în noaptea aceea cu Friday în brațe. Nu pentru că s-a temut că nu se va mai întoarce, ci pentru că, pur și simplu, își iubea mult câinele. Îmbrăcă o pereche de blugi negri și un tricou decorat cu perle colorate, îmbrăcându-și în grabă geaca de blugi pictată chiar de ea, culorile luând forma unor fluturi în zbor liber. Și-a băut cafeaua și și-a îndesat tabachera în buzunar, ridicând de la sol rucsacul în care își pregătise toate cele necesare infiltrării, respectiv, evadării. Era relaxată și încrezătoare când porni către locul de întâlnire, știind că se îndreaptă către un succes garantat.

Stând sprijinită de unul dintre zidurile albe ce dădeau către pistă, Lilith își arunca când și când privirea pe paginile frumos scrise cu negru. Nu citise cartea, dar din ce răsfoi, văzu că acțiunea poveștii se petrece în New York, ceea ce îi displăcu total, convingându-se că nu o va citi vreodată. Iar titlul, „Infernul speranței", nu o ajuta prea mult în situația dată. Din holul care ducea spre ea începuseră să se audă pași. Sau doar inima îi bătea mai tare? Îndată ce o văzu pe Iris, o cută de suspiciune i se împrăștie involuntar pe chip.

- Bună dimineața.

- Bună dimineața, suflet frumos! o salută, luând-o în brațe în semn de încurajare. Cum ai dormit?

- Bine.

- Oh, păi ăsta e un prim lucru bun. Ia zi-mi, care-i aroma ta preferată de țigări?

- Nu fumez.

- Ai fumat vreodată?

- Da.

- O să fumezi și acum. Am să îți las eu în avion un pachet de țigări.

- Fie. Tu cum ai dormit?

- Păi, ațipeam, strănutam, ațipeam, strănutam. Am dormit cu Friday în brațe și mă gâdila blănița lui. Uite aici o țigară cu aromă de vișine, își scoase o țigară movulie din tabachera pictată.

- Nu se fumează în Divizie, o atenționă privind-o cu duritate.

- Pentru afară, scumpo, mă vezi cumva fumând?

- Nu. Mergem?

- Sigur că da, New Yorkul ne așteaptă! zise, punându-și țigara după ureche și înaintând. Dar înainte..., se opri în fața ei. Mai e ceva ce trebuie să fac.

- Of. Ce?

- Asta!

Din buzunarul de la spate scoase o pereche de ochelari negri. Ramele aveau o pictură în linii simple și rare de argintiu.