Sânge de lider - O poveste sângeroasă

Nu judecați o carte după copertă

- Mă scuzați? îl privi peste umăr.

- Ce citiți..., îi indică pe un ton neutru. E interesant?

- Nu e o poveste foarte captivantă. Bună ziua, mimă un zâmbet.

Fără a își lua privirea de la ea, Jacques se așeză pe bancă, jucându-se cu o țigară abia aprinsă printre degete. Îi zâmbi de asemenea.

- Nu vă va captiva nici de acum înainte dacă nu dați niciodată pagina.

Închizând cartea, o lăsă lângă ea, întorcându-și fața cu totul spre bărbat.

- Aveți un foc? își indică țigările.

- Nu fumați în general de nu aveți brichetă? o întinse pe a lui.

- Obișnuiesc. Am uitat doar să îmi iau. Așteptam să treacă cineva care fumează încât să îmi pot aprinde una.

- Înțeleg. Vă pot întreba, totuși, de ce purtați ochelari de soare dacă stați într-o zonă umbrită?

- Am ochii sensibili.

Bărbatul se încruntă, la distanța secundelor în care Lilith își aprinse țigara. Îi înapoie bricheta.

- Cât despre carte... poate că există altceva mult mai captivant decât o poveste.

- Într-adevăr? duse țigara la buze. Îmi puteți oferi un exemplu?

Femeia și așeză un braț pe spătarul băncii.

- Ați putea fi chiar dumneavoastră, cine știe? Dar ce bine că nu dau la tot pasul de astfel de oameni.

- Abordați o tehnică foarte veche de distragere a atenției, stimată doamnă.

- Dacă nu păream interesantă n-aș fi avut atenția dumneavoastră. În fond, dumneavoastră ați venit la mine.

- Vă deranjează? Parcă vă captivam.

- O carte nu mă ține de vorbă..., tuși. Iar eu am vrut doar un foc, privi în altă parte.

Jacques trase un fum prelung, suflându-l apoi în direcția opusă femeii.

- Aveți cinci secunde să îmi spuneți cine sunteți și cine v-a trimis.

- Michelle, râse. Sunt nouă pe aici.

- Rectific. Îmi spuneți cine sunteți și cine v-a trimis, sau prietena dumneavoastră colorată moare.

În ciuda amenințării făcute, amuzamentul de pe chipul femeii nu dispăru.

- Stimate domn, nu cred că înțeleg ce vreți să spuneți. V-am spus doar, adineauri. Mă cheamă Michelle Starks și nu ar avea cine sau de ce să mă trimită aici. Am venit doar pentru o simplă ieșire în parc. Nu am treabă cu dumneata. Plus că nici nu vă cunosc. Păreați interesant, de aceea vă priveam. E o crimă? Sunteți cumva de la poliție? Să știți că am cazierul curat, îi zâmbi.

- O să vă puteți lua rămas bun, a zis pe un ton neutru, ridicându-se de pe bancă.

Doi operatori ai A.S.I.-ului au apărut de nicăieri în spatele ei, privindu-și liderul. Nici nu realiză când le făcu semn să se apropie.

- Vă rog să vă ridicați de una singură și să ne urmați, a continuat.

Ridicându-se de pe bancă, își aminti de procedura de transport. Își luă răgaz de doar o clipă în care să-și arunce la gunoi țigara din care abia dacă fumă, însă corpul ei părea că refuză să înainteze. Amenințarea făcută fetei curcubeu îi înrăi privirea. Nefastul avea să vină, pe rând, peste amândouă. Dar cine ar putea să le găsească proveniența? Nimeni. Spera doar ca Iris să-și termine misiunea înainte de a se trezi zdrobită de gloanțe. Inima îi pulsa mai violent. Dar încă avea încredere în Iris, iar acea încredere nu avea să-i distorsioneze încă chipul.