Capitolul 24

120 12 0
                                    

Am văzut doar interiorul unei astfel de case la televizor

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Am văzut doar interiorul unei astfel de case la televizor. Și când Boone a spus că această camera albă e cea mai bună, n-a mințit.

Cu suficient spațiu pentru trei paturi queen-size cu baldachin, Joss, Scar și cu mine sigur n-avem nicio plângere cu privire la împărțirea unei camere. Lenjeria noastră e de un alb pur, la fel și covoarele de lână de lângă paturile noastre și draperiile transparente care acoperă ambele seturi de uși franceze care duc spre balcon. Iar în centrul camerei, un alt candelabru extravagant.

Scar se învârte cu telefonul ei, vorbind pe apel video cu Shane, arătându-i unde stăm, în timp ce eu și Joss despachetăm. A fost tăcută, în afară de puținele dăți în care a încercat să se forțeze să vorbească, dar nu e nevoie de un specialist în rachete pentru a vedea că se luptă.

"Mi s-a spus că sunt o ascultătoare destul de bună." Mă uit la ea după ce strecor un mic teanc de tricouri în dulap între patul meu și al ei.

Joss îmi întâlnește privirea și oferă un zâmbet slab. "Nu-ți voi strica călătoria prin a te târî în rahatul familiei mele." Spune obosită.

"Ai încredere în mine. Cu lucrurile pe care le-am văzut și le-am trăit, ar fi nevoie ca o bombă să cadă asupra mea pentru a strica orice."

Râde, și eu la fel.

"Presupun c-ai văzut postarea. Toți ceilalți au făcut-o." Mormăie.

Încuviințează. "Da, am văzut-o."

"Mi-am închipuit." Un zâmbet slab îi atinge buzele, dar niciodată ochii. "Sigur nu te superi? Cred că mi-ar prinde bine perspectiva unei alte fete asupra lucrurilor. Băieții sunt hotărâți să rezolve totul, așa cum au fost întotdeauna, dar uneori, pur și simplu..."

"Ai nevoie de cineva care să-ți spună că-i în regulă să ai o criză și să ajungi într-o comă de ciocolată?"

Înclină capul. "Jur că nu m-am simțit niciodată mai înțeleasă decât în ​​acest moment exact."

Râd și pocnesc din degete ca să-i atrag atenția lui Scar. "Căști, puștoaico."

Își dă ochii peste cap, mormăind ceva despre faptul că oricum nu ne ascultă conversația, apoi își pune căștile, așa cum i-am cerut.

"Bine, sunt numai urechi." Spun, sărind pe pat când decid să nu mai strâng haine în timp ce Joss vorbește. Face același lucru, aproape începând să alerge pentru a ajunge pe salteaua înaltă.

"Ei bine." Oftează. "Nu sunt sigură dacă ai auzit, dar tatăl meu m-ar închide într-un balon dacă ar avea ocazia."

"Sincer, mi s-a părut ciudat că te-au lăsat să vii aici." Recunosc.

Ceea ce-am spus o face să râdă.

"Glumești? Nu sunt aici pentru c-am primit permisiune. Sunt aici pentru că nu-mi dau seama ce crede el. Toată viața mea, am mers pe această frânghie de așteptări, îngrozită de ce s-ar întâmpla dacă aș aluneca și l-aș dezamăgi." Recunoaște, ștergând o lacrimă furioasă. "N-a spus niciodată că trebuie să fiu perfectă, dar m-a făcut să simt asta. Nimic n-a fost niciodată suficient de bun; nimic n-a fost vreodată pe placul lui. Și pentru ce? Cine dracu e el ca să-mi spună cum să-mi trăiesc viața?"

Veșnic De Aur (Regii Cypress Prep #3)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum