EVA

Capitolul 8: ,,De-a șoarecele și pisica"!

   

       Oh, Doamne! Doamne Dumnezule cu Sfântul Petru și toată gașca! Cât de ghinionistă să fie? Nici nu trebuia să-și răspundă la întrebare.
      Îi venea să intre în vreun perete din cauza incidentului de acum câteva secunde. Avea fața acoperită cu ambele palme și cumva o fereau de privirile celor doi bărbați. Simți căldură în obraji de parcă i-ar fi luat foc, iar mâinile începură să îi transpire. Dacă ar fugi, poate și-ar mai păstra o fărâmă din reputație, nu că ar mai fi ceva de salvat după acel râgâit, urmat de gaze.  Dacă nu fugea și rămânea în incintă, ar fi trebuit să dea ochii cu cei doi bărbați.
     Nu dorea să știe ce le trece prin minte. Mai trebuia să ia în calcul și strania senzație pe care a simțit-o atunci când a atins-o italianul. De parcă i-ar fi calmat toți fluturii din stomac, în cazul său, gazele. Oare Sane să fie de vină pentru starea sa de neliniște?         
     Nu. În niciun caz nu ar fi dat vina pe altă persoană în loc să își asume acțiunile și consecințele. Singurele vinovate sunt pateurile. Clar.
     Optă spre prima soluție și se dădu înapoi doi pași, subtil, cu gândul să fugă, dar călcă greșit cu piciorul rănit și sâsâi de durere ducându-și mâna spre locul cu pricina, încovoindu-se și uitând de cele înâmplate mai devreme.

        ― Signorina! Sta bene?

    Tresări la sunetul vocii lui Pellucci și își ridică capul, observând fața îngrijorată a acestuia.

    Sta bene pe naiba! Cum ar fi putut să îi mai răspundă lui Gino, mai ales după acțiunile sale necugetate de la masă ca apoi să îl mai facă și părtaș la eliminarea gazelor, culminând totul cu stângăcia sa lovindu-și propriul picior?
    Nici ea nu mai știa ce se întâmplă cu ea. Știind că întârzia cu răspunsul, doar înclină capul în semn de aprobare și se ridică, așezându-și rochia. Încercă din răsputeri sa nu se lase pradă durerii care deveni insuportabilă. Sper doar ca rana să nu se deschidă și să piardă sânge. Posibil să-și fi pierdut și creierul atunci când s-a înțepat.

       ― Presupun că stângăcia dumneavoastră nu vă afectează și capacitățile de analist și programator.

    Își încleștă maxilarul și îl privi în ochii pe bărbatul care o intriga și care o făcea să-i dorească suferință în cele mai tragice moduri.

       ― Indiferent cum ar fi stângăcia mea sau cum m-aș comporta eu, e de admirat că ați insistat să apelați la mine! Aveți la dispoziție toată viața să fiți bădăran, măcar azi ați putea să luați o pauză.

    Își îndreptă spatele și își păstră calmul și controlul, deși înăuntru tremura de furie, iar pumnii i se încleștaseră atunci când observă rânjetul Satanei.

       ― Doar nu o să plângi acum, bambola. E păcat de rimel!

    I se mări ochii mai mult din cauza tonului decât din pricina cuvintelor. De parcă și-ar fi dorit să o rănească. Făcu un pas în față și își trecu o mână prin păr, șuierând de furie și îl impinse cu arătătorul în piept.

         ― Qual è il tuo problema, idiota? Sai che posso romperti il ​​naso se voglio?

    Clipi de câteva ori, refuzând să lase trădătoarele de lacrimi să apară și îl privi în ochii, ca apoi să coboare cu privirea spre gura lui. Afurisitul acela de rânjet care tocmai se mări. Îl detesta din tot sufletul. Nimeni nu o făcuse să se simtă atât de prejos vreodată.
    Simți două mâini în spatele său cum se înlănțuie în jurul taliei sale și se simți brusc smulsă de lângă afurisitul de Sane și poziționată în spatele posesorului celor două brațe masive, ale căror pumni se încleștaseră.