Este 11 noaptea. Imi savurez tigara, stand pe geam. Ma uit in gol. Nu am o tinta fixa, exact ca in viata. Cu cat trag mai tare din tigara, cu atat simt ca imi vindec ranile interioare. Ea e departe, deci va trebui sa ma descurc singur. Ma chinuie sute de ganduri, majoritatea fiind negre. Mai negru decat negrul Vantablack-ul (sari pe Google si cauta, nu vei regreta) . Am terminat tigara, mai e un fum pana la chistoc. Si totusi, iar compar viata cu o tigara : te bucuri de ea chiar daca sti ca iti face rau, si cand ajungi la final, incepi sa ai regrete. Dar, prea putini se intreaba ce e de facut in viata, cu ce se mananca, si cu ce trebuie condimentata.
Ei bine, eu fac exceptie. Mereu m-am gandit care este scopul nostru aici, pe planeta asta , cica numita "Terra". Si asa incep intrebarile : "De ce sunt aici?" , "De ce sunt nefericit?" , "De ce nu ma simt ca acasa, chiar daca sunt acasa?" si multe alte intrebari. Dar cel mai des ma folosesc de intrebarea-cheie "De ce eu?" : "De ce tocmai eu sunt deprimat?" , "De ce nu imi gasesc locul?" , "De ce nu ma accepta nimeni, tocmai pe mine?" e.t.c. . Culmea, si singuratatea de care am parte mi-a adus beneficii (sau cel putin asa imi place sa le numesc ) : am invatat sa ma auto-educ, am invatat sa imi stapanesc emotiile, am invatat sa nu tac din gura ( nu ma refer la sensul de nesimtit, sau obraznic, sau cum vreti sa numiti aceasta calitate negativa) ci sa imi exprim propria opinie, indiferent cat de gresita ar fi. Dar cea mai importanta lectie invatata este ca eu nu am nevoie de multi prieteni. Suna exact ce ar zice un introvertit, stiu, dar eu ma refer la acea turma de "prieteni" pe care o vezi mereu ca sparge seminte in parc. Am cativa prieteni pentru care as baga mana in foc, as face orice pentru ei. Dar parca ma detasez si de acei prieteni ramasi.
Si totusi, nu simt nici un regret, ceea ce imi chinuie ratiunea. Daca raman singur, nu ar fi normal sa imi para rau? Ba da, dar se pare ca eu ma dezvolt mai bine lipsit de oameni. Dar de ce simt nevoia de o viata sociala ? Aici am gasit in sfarsit un raspuns : nu imi doresc o viata sociala, ci imi doresc sa imi creez o masca : vreau sa par o persoana super sociabila, sa poata vorbi oricine cu mine, sa fiu cel mai glumet tip din gasca, si alea alea. Scopul acestei masti e de a ascunde ceea ce sunt eu de fapt, ce s-a dezvoltat de fapt in mine : un singuratic, deprimat, anxios. Traiesc in doua lumi : cand ies, sunt "the cool guy" , iar cand stau acasa, ma retrag in camera mea, ascult muzica, si meditez asupra mea, ce am devenit, de ce am devenit ceea ce sunt.
