Ai fost antidotul pentru durerile mele, iar eu am fost cuțitul băgat adânc în rănile tale.
ZED
O vedeam pășind rusinata pe micul asflat ce era acoperit ici si colo cu iarba. Era la fel de frumoasa ca si in prima zi in care am cunoscut-o.
Parul lung si blond, facut cativa carlionti la varfuri. Ochii, de un albastru oceanic, buzele nu foarte pline si usor rozalii, si îmbrăcămintea lejera pe care o purta de fiecare data cand nu-si dorea sa se aranjeze.
Era acelasi suflet pe care il abandonasem in momentul in care mi-am pus alegerile pe primul loc. Alegerile facute de frica de a nu o pierde de tot, știind ca oamenii aveau sa se bage de fiecare data intre noi doi. O priveam cum sta langa Eva, tăcută, timida si, cu privirea din cand in cand la mine.
Rosul din obrajii ei mă făcea sa zâmbesc, dar nu-mi doream sa observe ca ea era motivul pentru care aveam reactia aceea. Inima imi batea atat de tare, ca nu intelegeam mai exact ce era acest sentiment.
De cand am cunoscut-o pe Hera am devenit alt om. Am stiut cum sa-mi controlez furia, am stiut cum sa privesti un om fara sa-ti doresti sa ii rupi fața. Am învățat sa iubesc.
Ea a fost motivul pentru care imi doream sa ma mai trezesc diminețile si, tot ea a fost motivul pentru care am incetat din a-mi provoca proprile rani.
Privirile noastre s-au intalnit si parea ca voia sa spuna ceva insa, Harold isi facuse aparitia aici.
Cei doi stateau fata in fata, observand cum mainile Herei erau de necontrolat, asa ca m-am ridicat si i-am prins mana in a mea, băgând-o in spatele meu.
- Dispari, pana nu te trezesti departe de aici. Eram foarte calm datorita faptului ca mainile noastre erau impreunate. Staim ca voi fi la fel de sensibil in fata ei, dar niciodata nu am aratat acest lucru cuiva, ci doar blondei. A vazut cele mai sensibile si ascunse lucruri la mine si, totusi, niciodata nu si-a dorit sa plece de langa mine. Ba chiar se tinea non stop scai de mine, motiv pentru care a reusit sa ma faca sa nu-mi mai doresc sa plece vreodata.
Totul a inceput de la o simpla promisiune in care nici macar nu am avut incredere. Iar acum, ea este inca aici.
- Ești iubitul ei de te bagi?, ranjetul sau ma facuse sa zambesc.
Imi doream sa il sterg de pe fata, dar nu voiam ca Hera sa se sperie din cauza lipsei mele de a da un pumn in fata cuiva.
Simteam cum mâna Herei o strange pe a mea, motiv pentru care am refuzat sa ii mai intorc replica, intorcandu-ma cu fața spre cea din spatele meu.
Isi retrase mana in momentul in care si-a dat seama ca stau de ceva timp impreunate, iar roseata din obrajii ei era motivul privirii mele insistente.
Harold isi luase talpasita in momentul in care vazuse ca nu mai primea atentie de la nimeni, ci doar cateva injuraturi din partea Evei.
- De ce nu mi-ai spus ca idiotul ala te agresează?, tipatul Evei o facuse pe Hera sa-mi intoarca spatele, si n-am putut sa nu observ fundul pe care Hera il avea inainte aproape inexistent.
Totusi, era la fel de frumoasa si timida, iar faptul ca aveam acelasi efect asupra ei, ma facea sa-mi doresc sa profit de acest lucru putin.
- Pentru ca ma descurc cu el, Eva. Nu mai am cinci ani.
Privirea ei era una rece, nepasatoare. Desi stiam ca ea facea asta ca sa para puternica, stiam de fapt cat de blanda si cuminte era de fapt.
Hera nu putea rani nici macar o musca, dar sa-si dorească sa mai faca rau unei persoane care ii cauzeaza probleme.
Ne-am asezat inapoi langa focul pe care nebunii astia il facuse in parc, dar nu durase mult pana cand sirenele masinii de politie se facuse auzite chiar din zona unde ne aflam noi. Primul meu instinct a fost de ai prinde mâna Herei, ducand-o pana la masina ce o parcasem nu foarte departe de parc.
Desi stiam ca nu-si dorea sa fie aici cu mine, iar in gand il injura pe Dodo, mă satisfacea mult mai mult. Stiam ca se gandea daca ar trebui sa-mi vorbeasca sau nu, sau pur si simplu sa continue sa ma priveasca de fiecare data cand are ocazia aceasta.
Mi-am luat ochii de la drum pentru cateva secunde, privind fata blonda din dreapta mea. Se juca cu degetele.
O facea de fiecare dată cand voia sa spuna ceva, insa se enerva pe ea insusi ca nu putea.
- Poti sa vorbești cu mine, știi. Am inceput eu conversatia, ochii ei oceanici ma priveau acum, analizand probabil tatuajele ce-mi erau vizibile pe gat. Nu stiam mai exact ce a fost in capul meu cand le-am facut, insa, mi se pareau mult prea tari atunci. Imediat dupa ce am plecat de aici, m-am anturat cu tot felul de drogati si alcoolisti, ajungand unul dintre ei doar pentru a-mi calma dorul de blonda care mi-a dat toata viata peste cap. Trecuse prin patul meu o multime de tipe, dar gandul imi era de fiecare data la ochii ei.
Acei ochi care obisnuiau sa ma priveasca in fiecare dimineata, acele buze pe care le simteam sarutandu-mi obrazul de Bună dimineața, acele maini micuțe care imi faceau inima sa bata nebuneste la fiecare atingere si, acel suflet care obisnuia sa bata doar pentru mine.
Desi am ales sa plec din cauza celor care se bagau intre noi, nu am incetat sa iubesc acea copila de paisprezece ani.
- Ai renunțat pur si simplu, Zed...
Crezi ca imi e usor sa-ti spun ceva dupa trei ani in care n-am mai stiut nimic de tine?, tremuratul din glasul ei imi distrugea inima. Stiam ca urma sa planga, si mai stiu ca am fost cel mai mare idiot in momentul in care am ales sa o las singura aici.
- A fost mult prea dureros sa privesc cum ne distrugem unul pe celalalt din cauza persoanelor ce se baga intre noi. Nu am stiut cum sa repar problema aia atunci. Am fost copii amândoi. Însă, n-am putut renunța la ce a fost intre noi, la cum m-am simtit cu tine, Hera.
Mereu ai fost linistea mea.
De aceea m-am intors. Si imi doresc sa nu fie prea tarziu.
O vad cum trage aer in piept, iar mainile ii tremura.
Nu stiam de ce.
- Zed...
Întotdeauna am impresia că fac totul atât de greșit, că am făcut mereu totul atât de greșit...
Îndepărtez oameni pentru a nu-i răni atunci când nu sunt eu bine, că îmi pare atât de rău după ce am făcut asta...
Îmi pare rău dacă vreodată ți-am făcut nervi, te-am supărat sau nu știu...sau n-am fost bună la anumite chestii.
Sinceră să fiu, chiar mă mir că ai ales sa nu renunți la mine, gândindu-mă că, odată ce n-o sa ne mai vedem, probabil vei uita și tu.
Însă, îți sunt recunoscătoare că nu m-ai lăsat...
Ești prima mea iubire... poate de aceea încă același efect asupra mea.
Nu știu, zâmbeam de fiecare data când îmi scriai acele mesaje fara sens in momentele in care te plictiseai, mă simt bine când vorbesc cu tine, și chiar daca vei mai simti nevoia sa pleci din nou, vorbeste cu mine inainte, Zed.
Vreau să știi că, ești omul la care n-aș putea să renunț oricât de mult ai incerca să mă îndepărtezi.
Te rog sa nu mai pleci...
Cuvintele ei, glasul, tremuratul. Toate acestea ma faceau sa-mi pierd puterea de ai mai spune ceva.
Stiam ca am fost cel mai mare nenorocit in momentul in care am ales sa o las singura, dar acum, acum îmi doresc sa repar gresala facuta.
- Am vrut sa mă mint că pot renunța la tine, Hera, chiar am vrut sa o fac. Dar nu am reușit, am vrut sa te evit, sa te îndepărtez pentru că... eu chiar nu mai sunt cel din trecut...nu ai fost prima mea iubire, cu toate că eu am fost a ta...dar cred că ai fost printre cele mai sincere și naive persoane pe care le am cunoscut. Nu ai fost nici prima mea iubire, dar știu că ai fost singura mea iubire sinceră... pentru că am fost amândoi copii naivi și proști...și am arătat cele mai sincere și frumoase sentimente ale noastre. Nu știu cum să ți explic...nu știu cum să mă deschid fata de tine, nu știu dacă o sa o pot face vreodată. Sa o mai fac in fata cuiva...dar vreau sa fii conștientă că m-am schimbat, foarte mult, și oricât de mult o sa o fac pe parcurs...sincer, nu te pot uita.
Se asezase linistea intre noi doi. O liniste pe care imi doream sa o distrug, insa stiam ca Hera se gandea la ceea ce am vorbit acum.
Imi doream sa repar ce am stricat, imi doream sa imi recuperez fata.
Singura care mi-a dovedit ca iubirea chiar exista.
