Reinventing The Fate (+18) - Yaoi - BoyxBoy

Capitolul 3

"Consuming all the air inside my lungs 

Ripping  all the skin from off my bones

I'm prepared to sacrifice my life

I would gladly do it twice"

          Picuri mărunți și reci de ploaie încep să cadă din înaltul cerului, lovindu-mi chipul și preligându-se pe suprafața pielii mele palide, iar mirosul de praf umezit se ridică în aer, provocandu-mi o mâncărime sâcâitoare în fundul gâtului. Încă mă uit în direcția în care ciudatul ăla de Yeon...Yeon, naiba să-l ia, că nu i-am reținut numele, s-a dus. Apariția lui, parcă m-a lovit în moalele capului și nu am înțeles ce naiba tocmai s-a întâmplat. De ce ar trebui să-l caut? De unde știe de noi trei? Ceva la el mi se pare incredibil de familiar, spre deosebire de acel medic cretin care pretinde că eu îl cunosc. Ca și când, acest om a fost cândva prezent în viața mea, însă nu știu de unde să-l iau. Deși este o persoană îngrijită, după cum am putut observa foarte bine, avea o alură ce mă duce cu gândul la un om sălbatic, care nu pare să fie întreg la minte. Nu știu ce mă face să mi-l imaginez așa. Și totuși, mintea mea refuză să își miște rotițele și să proceseze și mai mult informațiile, de parcă s-a scurtcircuitat în urma volumului mare de informații și emoții primite într-un interval mult prea scurt de timp. Încă încerc să-mi dau seama dacă oamenii care apar ca ciupercile în jurul nostru sunt de încredere sau nu. Și la naiba, că e îngrozitor de greu să-ți păstrezi în permanență garda ridicată în preajma lor. Posibil și papagalul care tocmai și-a făcut apariția în fața mea, atât de nonșalant și sigur pe el, să știe cine au fost părinții mei și categoric și cine este boșorogul de "director" Jang. Dar care este legătura lui cu ei? Ceva din adâncul minții mele, ridică steaguri roșii imense și transmite pulsații care să îmi dea semnale de alarmă legate de apariția acestui personaj, iar sentimentul că prezența lui în viețile noastre nu va aduce nimic bun încolțește în mintea mea. Chiar este epuizant să gândesc în astfel de momente. Încep să-mi rod nervos degetul mare de la mâna dreaptă cu ajutorul incisivilor ascuțiți și în cel mai scurt timp îmi va da sângele, la cum trag de pielițele din jurul unghiei. Mă tot gândesc și gândesc...și tot gândesc...dar nimic nu pare să-mi aducă lămurire. Nu am suficiente informații, iar în acest moment nu am cum să le obțin oricât m-aș chinui, iar într-un final nu pot decât să oftez zgomotos încât, citez "aș putea provoca o catastrofă". La naiba cu Yeon Ho! La naiba cu toți!

           Ploaia începe să se întrețească, iar în ritmul ăsta o să ajung ud până la piele, cu toate că nu-mi găsesc motivația să mă ridic de acolo. Și, totuși, aș lăsa picăturile astea mari și reci să-mi învăluie trupul, să-l amorțească până nu mai avea să simtă nimic, însă, trebuie să mă duc la Da Lae, să mă asigur că este bine și să am grijă să nu mă îmbolnăvesc și eu. Asta ar mai lipsi! Și cu până la urmă, tot nu reușesc să mă urnesc. Astfel, inspir adânc, inhalând tot mirosul ăla înecăcios și grețos de umezeală, apoi cu greu, mă ridic, parcă fără pic de voință, sprijinindu-mă de gardul din beton din spatele meu. Încep să pășesc ușor legănat, ca o gâscă ce lipăie după ce iese pe malul unui lac. E amuzant, sau trist (?) dacă am ajuns să-mi compar mersul cu cel al unei gâște crăcănate, dar adevărul e că mă simt groaznic și poate ironizând puțin situația de fapt m-aș face să mă simt mai bine, deși e clar că nu funcționează. Un pas târșâit, unul puțin mai ridicat față de sol, altul iar frecat de suprafața încărcată de apă a asfaltului, trag de mine, ca și când drumul nu mă duce nicăieri. O picătură de ploaie și încă una, până când părul mi se lipește de față și scalp, datorită răpăielii ce a început afară, iar eu, tot nu grăbesc pasul.