Câteva lacrimi își făcuseră apariția curând în ochi, gândindu-mă la momentul în care am văzut-o pentru ultima dată pe Rossaline.. sau Anastasia.
Cum a putut să-mi facă asta? Cum a putut să mă mintă așa? Cum a putut să plece fără să mă anunțe? Cum a putut să mă lase singur, cu inima frântă? Cum a putut să-mi ignore apelurile și mesajele așa?
Am așteptat să mă sune, să dea un semn de viață, dar ea.. nimic! Am suferit atât de mult.. am plâns zile la rând, refuzam să mănânc și să-mi părăsesc camera. Nu puteam să dorm nopți la rând, aveam mai multe seri nedormite, decât câte zile a trăit ea. Abia mă ridicam să merg până la baie, la naiba! Am fost o epavă. Ajunsesem să blestem ziua în care am cunoscut-o, dar cumva, printr-o minune, am reușit să o uit. Am îndurat multe, dar am uitat-o! cel puțin până acum.. când a intrat din nou în viața mea, neinvitată! Nu putea să rămână departe de mine, cum a făcut-o până acum? Mi-ar face un bine măcar odată.
Matt mă privea surprins când lacrimile au început să curgă lent pe obrajii mei. S-a apropiat de mine și mi-a pus mâna pe umăr, bătând ușor.
- Ești ok, frate?
- Nu, am mormăit ștergându-mi fața, dar o să fiu.
- Sper, a oftat. N-am nevoie de plângăcioși care nu-s în stare să tragă un amărât de glonț.
M-am uitat urât la el preț de trei secunde, iar el mi-a făcut cu ochiul.
- Te simți în stare de puțină practică? s-a dat jos de pe zid, trăgându-mă după el.
- Da, mi-e indiferent dacă mă simt bine sau nu, starea nu mi-a afectat niciodată felul în care atac, dar spune-mi în ce constă.
- Ar cam trebui să începem prin tras gloanțe în conserve, s-a întors cu spatele și a arătat spre conservele de fasole goale din spatele nostru, de pe altă bordură, apoi putem exersa luptele libere, furișatul, iar în final atacul cu lama.
Bun! sunt expert în cuțite. Pot să spun că e un talent care l-am dobândit pe parcursul experienței mele. De aici mi-am căpătat și porecla după care sunt cunoscut: Pădurarul, deoarece pot tăia pe cineva pe jumate dintr-o singură mișcare.
Acum câțiva ani, când eram doar pe la început, am avut o misiune medie ca nivel de dificultate; trebuia să mă infiltrez printre niște politicieni ai Canadei, țară care e condusă de cel mai mare inamic al șefului nostru, Moriarty. A trebuit să-l asasinez pe cel care l-a închis pe Mark, unul dintre bunii mei foști tovarăși. Domnul Landstand făcea parte din partitul politic al educației - l-a prins pe Mark când i-a ucis fratele, Ben Landstand, iar de atunci nu mai avuse liniște până nu l-a băgat în închisoare pe tovarășul meu. Deci, eu a trebuit să-l fac să plătească, așa că în ziua cu petrecerea unde erau invitați toți politicienii Canadei, eu m-am prezentat ca fiind un nepot al președintelui. I-am spus că am să-i trimit un mesaj în particular de la însuși unchiul meu și l-am chemat după mine într-un loc ferit de ochii curioșilor: în grădină lângă fântână, unde era cel mai întuneric la ora aceea, 11:30 pm. L-am luat de după gât cu brațul și îi îndrugam niște invenții pe moment. El mă asculta atent, iar în momentul în care se aștepta mai puțin m-am dat într-o parte, am sărit, făcând foarfeca și lovindu-l de două ori la rând cu picioarele în burta lui mare. În momentul în care aproape a căzut pe jos, mi-am luat cuțitul de la curea, iar printr-o lovitură rapidă, l-am tăiat în două de la brâu, căzând pe jos în două bucăți. Ca trofeu, i-am tăiat jos capul și l-am pus în geantă. Cât timp am mai rămas puțin la petrecere ca să scap de suspiciuni, am ascuns geanta în portbagajul mașinii mele. Peste două ore am plecat în culmea fericirii că am îndeplinit prima misiune 'grea' corect și curat, nelăsând urme. Șeful a fost foarte mândru de mine, mai ales pentru ideea cu trofeul; ba chiar a mărit recompensa din 1000 de euro la 5000, plus dându-mi prima mea poreclă, după cum am mai spus, Pădurarul. Curând, Mark a fost și el eliberat din cauza lipsa martorilor și a dovezilor, iar eu scăpat basma curată. De atunci am excelat în lupta cu cuțitele sau orice altă armă care presupune o lamă ascuțită.
- Ok, i-am răspuns încântat.
- Ce e cu fața aia bucuroasă și cu zâmbetul ăla stupid? Acum cinci minute îmi boceai p-aici ca un prost.
Am ridicat din umeri.
- Bipolarule, a râs. No, putem începe?
- Oricând ești gata, i-am răspuns degajat.
- În regulă!
Am văzut evoluția cărții și nu pot să spun că sunt mândră. Pe măsură ce-mi dau mai mult silința, povestea scade. Sunt foarte curioasă de ce.. în fine, dacă v-a plăcut lăsați un vot, comentariu sau dați un share, că-i moca. Apropo, scuzați eventualele greșeli de tastare sau orice, e greu să tastezi de pe telefon. Mersi!
