Momentul potrivit (Publicată)

° Capitolul ¹ °

               

                                 °  Helena °

    

                Încă o dimineață în care eram nevoită să mă trezesc cu toate că sufletul îmi plângea.
Din nou se întâmplase să am o discuție mai aprinsă cu Robert, soțul meu, care s-a terminat în același fel ca toate celelalte, iar trupul meu încă resimțea durerea cauzată de pumnii celui care a promis în fața lui Dumnezeu să mă respecte și să mă prețuiască.

Am reușit cu greu să mă ridic din pat și m-am chinuit să ajung până în baie. Eram obișnuită cu astfel de episoade, doar că de data asta întregul corp îmi dădea de înțeles că obosise. Mi-am privit chipul în oglindă și am răsuflat ușurată când după o scurtă analiză am constatat că nu îmi lăsase nici un semn pe față.

Îmi era rușine să apar cu lovituri pe mine în fața colegilor de birou și încercam pe cât de mult posibil să îmi maschez semnele vineții îmbrăcând bluze cu mânecă lungă și, dacă era cazul chiar să adaug și o eșarfă în jurul gâtului. Intuiam că le ridicam suspiciuni din cauza comportamentului meu, însă nu auzisem nicio bârfă până în momentul de față. Ce-i drept, nici nu prea discutam cu ceilalți colegi, așa că se poate și din acest motiv să nu-mi fi ajuns nimic la urechi.
Am intrat sub duș în speranța că apa îmi va calma durerea și am stat acolo pentru minute bune, gândindu-mă în ce moment am ajuns în situația asta. Nu puteam crede că bărbatul grijuliu și respectuos de care mă îndrăgostisem și în care îmi pusesem toată încrederea mă luase pe post de sac de box, iar asta se întâmpla de vreo trei ani încoace.

Credeam că o să avem o viață frumoasă împreună și că vom fi fericiți, doar că totul s-a schimbat atunci când după o mulțime de investigații medicul ginecolog ne-a dat vestea  că nu puteam avea copii.
Din acea zi a început calvarul în care continui să trăiesc și în ziua de astăzi și nu știu dacă o să mai pot ieșii vreodată din el.
Mă simt prizonieră în propria-mi casă și asta este cel mai frustrant. Nu am voie să întârzii nici măcar cinci minute, altfel știu destul de bine ce o să se întâmple. Robert se comportă cu mine de parcă aș fi sclava lui și nu pare să-i pese că și eu am suflet, la fel cum are el.
Am devenit o epavă și din Helena cea care eram în trecut a rămas doar carcasa.
Încerc pe cât posibil să îmi ascund suferința în spatele unui zâmbet, dar parcă nici acesta nu mai vrea să-și facă apariția după tot chinul pe care sunt nevoită să-l îndur.
Ies de sub duș, cu trupul încă îndurerat și mă grăbesc să mă pregătesc pentru muncă. Aș avea atâta nevoie de un concediu, dar când mă gândesc că asta ar însemna și mai mult timp alături de Robert mă răzgândesc instantaneu. Prefer să mă suprasolicit și de multe ori recunosc că cer să rămân peste program, decât să vin acasă unde mă așteaptă un soț abuziv.

Mi-am trecut degetele prin păr și am pornit cu pași ușori spre bucătărie, rugându-mă în sinea mea ca Robert să fi plecat deja la serviciu și astfel să nu fiu nevoită să dau ochii cu el, însă din nefericire, soțul meu își savura liniștit cafeaua așezat la masa din mijlocul încăperii.

— Bună dimineața! m-a salutat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat cu o seară înainte.

Mi-am umplut ceașca de cafea și m-am așezat la o distanță considerabilă de el, pentru orice eventualitate.

— Bună dimineața! i-am răspuns, știind că nu mă ajuta cu nimic să-l ignor.

Am sorbit pe grabă tot lichidul maroniu din ceașcă și m-am ridicat, vrând să plec cât mai repede din fața lui.

— Pleci deja? m-a întrebat și am încremenit.

Ceva nu era tocmai în regulă dacă Robert se interesa de soarta mea, dar avea să mă lămurească într-un final în privința comportamentului său de soț grijuliu.

— Da, am rostit și mi-am luat geanta de pe masă.

— Diseară să ajungi devreme, mi-a ordonat pe un ton grav, vin ai mei la cină.

Acum aveam explicația pe care nu o găseam și într-un fel mă simțeam ușurată, știind că în seara asta o să fiu la adăpost de furia soțului meu.

— Bine, l-am aprobat și am părăsit încăperea, grăbindu-mă spre ieșirea din apartament.

Când ajunsese viața mea să fie atât de neagră?

Crezusem pentru mult timp că Robert era genul de bărbat pe care orice femeie și l-ar fi dorit alături, iar aceste idei îmi erau susținute și de către părinții mei care trebuie să recunosc că m-au împins în brațele lui, făcându-mă să îmi pun întreaga încredere în cel care mi-a devenit soț în urmă cu zece ani.

Am apăsat pedala de accelerație și am părăsit parcarea îndreptându-mă spre centrul orașului, acolo unde se afla clădirea în care lucram și din nou am început să mă gândesc la motivul care-l schimbase atât de drastic pe Robert.
Și pentru mine este extrem de greu să știu că nu o să mă strige nimeni mamă, dar dacă Dumnezeu așa a hotărât eu cu ce eram de vină?

***
  
— Helena, mi-a rostit șeful meu numele încă de când am ieșit din lift.

— Bună dimineața! l-am salutat și am pășit în spatele lui.

Chad mi-a făcut semn printr-o mișcare a mâinii să intru în biroul său și mare mi-a fost mirarea când pe unul dintre scaune am găsit așezat un bărbat pe care nu-l mai văzusem până acum.

— Doamna este Helena Grew, angajata despre care ți-am povestit, i s-a adresat șeful meu bărbatului și mi-am simțit gura uscată când cel din urmă și-a întors privirea spre mine.

Măiculiță!

Tipul arăta trăsnet și oricât de măritată aș fi fost nu aveam cum să nu recunosc că era într-adevăr frumos.

Mi-am lăsat privirea asupra pantofilor fiind mult prea rușinată de gândurile mele și m-am rugat ca cei doi bărbați să nu-și dea seama de ce se întâmpla în mintea mea în aceste momente.

— Fabian Holsten, mi s-a prezentat bărbatul și a întins mâna în direcția mea.

Fiorul ce mi-a străbătut corpul când mâinile noastre s-au atins pentru o secundă l-am resimțit până în străfundul ființei mele și ceva din privirea bărbatului îmi dădea de înțeles că și el simțise același lucru ca și mine.

— Ella, mi-a prescurtat Chad numele, Fabian este noul nostru colaborator și am nevoie de tine să-l pui la curent cu tot ce se întâmplă în firmă.

Fix asta îmi mai lipsea când eu aveam deja destule probleme pe cap, am gândit în sinea mea.
Știam că cerința șefului meu o să provoace un nou scandal între mine și Robert dar nu puteam să refuz oricât aș fi vrut.

— Sigur, domnule, i-am răspuns bărbatului, iar acesta s-a rezumat doar la a-mi zâmbi.

Cum eram cea mai veche angajată a lui se putea înțelege că-și pusese toată speranța în mine și nu voiam să-l dezamăgesc.

— De mâine domnul Holsten o să fie în firmă și o să ai timp suficient pentru a-l pune în temă cu tot ce este de știut.

L-am aprobat printr-o mișcare a capului pe Chad și după ce i-am salutat pe cei doi bărbați m-am îndreptat spre biroul meu, acolo unde începea adevărata distracție.
Mi-am setat alarma telefonului la ora 16 fix,  știind că altfel o să pierd noțiunea timpului și o să întârzii la cina cu socrii mei, iar asta ar fi dus inevitabil la încă o ceartă cu soțul meu și m-am apucat de analizat ultimele documente care stăteau așezate pe biroul meu.

***

   Mi-am pus pe buze cel mai frumos zâmbet pe care-l dețineam și i-am primit pe socrii mei în apartamentul de care fiul lor nu voia să se despartă nici în ruptul capului.
Îi propusesem lui Robert în urmă cu vreo cinci ani să ne mutăm undeva la curte și chiar găsisem locul perfect pentru noi, însă acesta m-a refuzat vehement, așa că m-am resemnat și am făcut cum a vrut el, continuând să conviețuim în cutia asta de chibrituri.

— Bună seara, Helena! m-a salutat soacra mea, purtând pe buze zâmbetul șiret pe care-l afișa ori de câte ori mă vedea.

— Intrați! i-am îndemnat și am ales intenționat să nu-i răspund la salut viperei.

De când mă căsătorisem cu fiul ei mult prea iubitul, soacra mea nu mă mai agrea prin preajmă, iar asta era un bonus pentru mine care nutream aceleași sentimente ca și ea. O citisem de la început și a fost doar o chestiune de timp până să-și dezvăluie adevărata față de scorpie pe care o ascundea cu brio sub înfățișarea de femeie de societate.

— Ce faci, Ella? m-a întrebat socrul meu.

Omul ăsta este pâinea lui Dumnezeu și habar nu am cum de rezistase atâția ani lângă diavolul care-i era soție.

— Doar ce am ajuns de la serviciu, i-am răspuns bărbatului conducându-i spre bucătărie.

Vipera de soacră mea s-a repezit asupra lui Robert, strângându-l la pieptul său de parcă mai era un copil mic și nu un bărbat de 35 de ani și mi-am dat ochii peste cap fiind plictisită de comportamentul ei mult prea protectiv. Înțelegeam că îi era mamă, însă asta nu însemna că trebuia să continue să-l trateze ca pe un copil mic.

— Toată ziua ești la serviciu, mi s-a adresat după ce a terminat runda de pupături care mie una îmi provoca greață.

Mă exaspera femeia asta și trebuia să îmi înfrânez impulsul de a-i pune farfuriile în cap.
Ea nu muncise nici măcar o zi în viața ei și se aștepta ca și eu să-i urmez exemplul, însă spre nefericirea ei nu aveam s-o fac vreodată.
Îmi plăcea să fiu independentă și să am proprii mei bani, așa că nu vedeam motivul pentru care trebuia să îmi revendic rolul de casnică, mai ales că noi nici nu aveam copii de care să mă ocup.

— Amândoi muncim, mamă, i-am auzit vocea soțului meu care încerca să-și îmbuneze mămica.

Asta era printre puținele dați în care Robert îmi ținea partea, dar cu siguranță se prefăcea doar pentru a nu mă înfuria și mai tare, astfel încât să răbufnesc și să le povestesc părinților săi toate mizeriile pe care le înduram din partea lui.

— Tu este de înțeles că muncești, doar ești cap de familie, i-a spus scorpia mângâindu-i tandru obrazul, dar ea poate să stea acasă să-și facă treburile de femeie, a adăugat privindu-mă cu repulsie.

Dracu' să te ia de nemernică!

Dacă ea își imagina că prin cuvintele sale mă făcea să mă simt vinovată se înșela amarnic. Tot ce îmi spunea îmi intra pe o ureche și-mi ieșea pe cealaltă și sunt sigură că asta o rodea cel mai tare. Doar nu era pentru prima dată când îmi spunea, subtil ce-i drept, că nu sunt potrivită pentru prințul pe care-l născuse.
Îmi venea să plâng din cauza nervilor ce puseseră stăpânire pe mine și îmi doream din tot sufletul să-i smulg părul din cap, doar că trebuia să îmi țin sub control orice pornire știind că după plecarea acestora oasele mele aveau să primească lecția aplicată de fiul lor și tot eu aș fi ieșit în pierdere. Eram nevoită să joc rolul de soție iubitoare și grijulie în fața celor apropiați și asta uram cel mai mult.

— Iubito, mă ajuți să așez mâncarea pe masă?

Din câte se pare și Robert își intrase destul de bine în rolul de soț iubitor, doar că privirea-i dădea de gol starea de nervozitate ce se instalase în interiorul său.
Cum nu aveam altă soluție l-am urmat îndeaproape cu cele două platouri de mâncare pe care le comandase de la restaurant și când le-am așezat pe masă nenorocitul s-a asigurat că nu este auzit de către părinții săi și mi-a aruncat nepăsător amenințarea care m-a făcut să stau ca pe ghimpi întreaga seară.

— Poartă-te frumos, Ella, dacă nu vrei să ne supărăm!

Ca să nu dea nimic de bănuit în fața alor săi, Robert mi-a aplicat un sărut pe obraz și mi-a zâmbit șmecherește în colțul gurii.

Îl uram!
Îl uram mai mult decât orice pe lumea asta, însă nici nu puteam arunca la gunoi toți anii în care fuseserăm împreună.
Sperasem că o proastă că după fiecare ceartă soțul meu o să-și revină și o să putem trăi fericiți împreună, însă niciodată nu se întâmplase asta, iar acum gândul că aș putea să scap din calvarul ăsta divorțând începea să-și facă apariția tot mai des în mintea mea.

***

  Am luat cina în liniște și spre surprinderea mea mama lui Robert nu mai făcuse nicio aluzie la adresa mea până la finalul serii, iar asta îmi dădea de bănuit. De obicei femeia nu se oprea până când nu mă umplea de nervi și acum încercam să îmi dau seama ce punea la cale femeia asta care era mai veninoasă decât toți șerpii la un loc.

— Dragule, i-am auzit glasul mironosiței atunci când i s-a adresat fiului său, săptămâna viitoare va avea loc strângerea de fonduri și voiam să știm dacă putem să contăm pe voi, a început să se pisicească.

Robert i-a oferit un zâmbet, acel zâmbet de care mă privase de câțiva ani, și i-a sărutat mâna înainte de a-i da răspunsul.

— Bineînțeles că vom fi prezenți, a răspuns în locul amândurora, făcându-mă să îl privesc uimită.

Nu suportam astfel de petreceri și nenorocitul o știa prea bine, dar cu toate astea a ales să-și pună mama pe primul loc, știind că indiferent de ce mi-aș dori tot ca el avea să iasă în cele din urmă.

— I-am anunțat și pe părinții tăi, mi s-a adresat socrul meu.

Îmi crăpa obrazul de rușine pentru omul care stătea în fața mea privindu-mă cu căldură și am reușit să aprob printr-o mișcare a capului.
Era de așteptat că părinții mei or să fie prezenți la eveniment, ținând cont că făceam parte din lumea bună a orașului, după cum îi plăcea mamei să se laude cu fiecare ocazie.

— Atunci rămâne stabilit, a vorbit din nou vipera și m-am uitat cu rapiditate în jur vrând să mă asigur că nu împroșcase cu venin prin încăpere.

Ambii soți s-au îndreptat spre ieșire după ce ne-au mai adresat câteva cuvinte în legătură cu blestematul ăla de eveniment și nici măcar nu am așteptat ca Robert să închidă ușa  în urma lor că am și zbughit spre baie. Simțeam că o să explodez, iar în acest moment singurul lucru care îmi mai putea calma trupul înfierbântat era un duș rece, un duș pe care l-am savurat pe deplin.
   Am pășit reținută în dormitor încercând să îmi țin sub control tremurul trupului și am tresărit speriată când Robert m-a tras în brațele sale.
Trecuse atât de mult timp de când soțul meu nu mă mai atinsese și cred că în această seară s-a gândit să-și facă în sfârșit datoria de bărbat.
M-am lăsat pradă sărutului său și am închis ochii, doar că în următoarea secundă imaginea tipului din biroul lui Chad mi-a apărut pe retină reușind să îmi taie tot cheful.
   Cum aveam să mă mai bucur acum de atingerile soțului meu când de fiecare dată când închideam ochii în minte îmi apărea bărbatul pe care-l privisem o singură dată?