Totul sau nimic

Prieteni noi

Cred ca începe să îmi placă să îl văd nervos! Vena de pe gât îi pulsează din cauza furiei ce încearcă să o țină în el.
-Tu ai făcut anumit acest lucru astăzi?
-Nu prea te ajută șapcă să știi. Ieși mult prea mult în evidență făcând pe misteriosul în spatele meu.
-De când știi?
-De când am plecat de acasă? Cine te-a pus să faci asta? Nu îmi răspunde imediat.
-Frații tăi. Minte, nu ar face așa ceva 
-Să zicem ca te cred de ce tu? Pentru ca chiar nu înțeleg din toți oamenii el!
-Tu fată nebună, nu îți e frică?
-De cine? De tine?
-Da!
-Nu!  Dacă privirile ar ucide eu aș fi decapitata deja.
-Urcă în mașină, acuma!
Fac întocmai cum mi spune nu pentru ca am simțit furia din glasul lui ci pentru ca vreau sa ajung acasă , ma dor picioarele îngrozitor de tare.

Il analizez minuțios cu coada ochiului. Are niște mâini bine lucrate iar venele îi ies în evidență când strânge de volan.
Nu știu cine l-a înzestrat dar clar e un adonis un zeu al sexului masculin. Doamne ce gânduri nebune am.
Îmi întorc privirea de la spre oraș, m-am săturat să fiu urmărită tot timpul și nu înțeleg ce-i cu atâtea griji, vor să mă controleze. Ei credeau ca nu știu de camerele puse în balconul meu sau cele de pe hol nu mare mi-ar fi mirarea sa am și in dormitor. Nici în propria cameră nu mă simt în regulă, mă simt hărțuită îmi simt intimitatea invadată.

Ajunsă acasă cobor repede și îl aud cum vine și el din urma mea. Intru rapid în casă și direcția mea direct dormitorul. Nu vreau să vorbesc cu nimeni vreau să fiu lăsată în pace măcar o zi.
-Hei cum a fost la cumpărături. În urma mea striga Zade. Ce e cu tine? Urc repede pentru a nu-l mai auzi.
-Luca ce s-a întâmplat?
-Știe ca am stat după ea.
-Credeam ca alt ceva! Asta m-a făcut curioasă așa ca rămân puțin sus pe scări în așa fel încât să nu mă observe nimeni.
-Și crezi ca asta o să ajute? O să afle.
-Nu. Nu are de unde! Ce aș putea afla și eu nu vor.
-Eu nu pot să stau după ea.
-Trebuie.
-Aveti atâția oameni.
-Nu acuma când e Vladimir în zona. Tu ești sigurul ce poate să-i ofere siguranța când noi nu suntem.
-Am uitat complet de el.

Cred ca am ascultat destul, încerc sa urc ultimele trepte ușor apoi grăbesc pasul spre camera mea. Ma arunc in pat și nu înțeleg ce ascund ei de mine și de ce? Nu sunt sora lor? Știu ca ceva nu e în regulă de mai bine de 2 ani bănuiesc ce ar putea fi dar nu am găsit dovezi concrete. Și ce treaba are Luca în toate astea?
Dar m-am săturat să fiu dată la o parte cred ca dacă aș sta 2 zile în camera asta nimeni nu s-ar deranja să vadă dacă mai trăiesc. Prieteni nu am , familia mă minte, viața de rahat. Mi-a venit o idee cum să-i înnebunesc un toți mai ales pe tata. Cei drept e nebunesc dar merită să îi învățat o lecție.
Trebuie să mă gândesc bine așa ca iau telefonul și caut repede câteva locuri în care aș putea să-mi pierd timpul dar să nu fiu văzută.
Caut și caut și mi le trec pe o hârtie pentru ca dacă vreau să meargă nu trebuie să-mi iau telefonul cu mine.
Mă schimb în haine comode îmi pun și câteva într‐un rucsac ponosit dar nu înainte să mă comport ca și cum totul e normal și să pot pleca fără să fiu văzută de camere și cum e mai simplu să oprești o întreaga rețea de circuite. Făcând un scurt circuit așa ca ce pot face mai simplu decât să ard placa de păr în chiuvetă.
Imi pun planul în acțiune , placa e pe poziție doar trebuie să dau drumul la apă și în 1 2  bum, lumina s-a oprit deci și camerele trag cu un prosop placa din priză și o arunc sub pat, iau ghiozdanul și sar repede peste balcon doar ca de data asta o să plec prin curtea vecinilor.

Totul a mers prea perfect pot să zic, chiar sunt mândra de mine. Așa iau foita cu planul și pe primul loc e un spațiu unde îți exteriorizezi nervi cică. Merită încercat la nervii mei.

Ajung la așa zisul spațiu și în jurul meu sunt diferite spații în care arunci cu topoare, cuțite, în altul spargi lucruri cu o bată 
-Ce ai dori să încerci?
Un băiat blond destul de drăguț își face apariția în spatele meu zâmbesc la el și îi răspund.
-Tot!
-Se pare ca ești nervoasă.
-Nici nu vrei să știi!
-O să aflu imediat presupun.
-Așa e.
-Poți începe ai permisiunea mea.
-Mulțumesc.
Prima dată intru în camera în care spargi lucrurile. Prin bată în mâna și lovesc o sticlă și bang cioburi zboară prin camera propriu zisă. E un sentiment plăcut chiar, și iar bang dar de tată asta zic:
-Asta e pentru ca mă mințiți! Asta e pentru viața pe care mi-o trăiesc ca într-o pușcărie. Asta e pentru încrederea  mea pentru voi. Bang , bang după câteva minute de lovituri mă opresc din cauza ca am obosit.
-Se pare ca chiar ești supărată.
-Acuma mă simt mai bine.
-Pentru asta sunt aici nu? Mă uit la el și îmi trece iar prin cap o idee.
-Crezi ca ai putea face asta in continuare?
-Ce vrei sa spui?
-Ești din oraș da, aproba din cap, bun atunci știi unde ar trebui sa ma duc fără să fiu văzută în caz ca sunt căutată? Prima dată se uită sceptic la mine
-Dacă nu te caută poliția cred ca știu câteva locuri.
-Nu în nici un caz. Atunci e perfect.
-Atunci haide!
De obicei nu mă arunc cu capul atât de drastic dar îmi pare un băiat liniștit și în orce caz Parma e cu mine deci în orice caz mă descurc eu cumva.

Se lasă seara de acuma și mă gândesc ca băieți sunt puși pe treabă căutându-mă. Mă amuză numai gândul la asta dar merită toate astea cu vârf și îndesat.
-De obicei ai încredere în orce necunoscut.
-Nu doar azi se pare.
-Atunci se pare ca sunt norocos.
-Am nevoie doar de o distragere de la viața puțin.
-Înțeleg.
-Știu exact locul pentru asta.
După 30 de minute sunt în fața unei roți mari exact ca cea din Londra.
-Și ce vrei să facem aici!
-Doar tu o să urci acolo o să faci două ture și o să te gândești la problemele tale.
Sincer suna plictisitor dar de ce nu aș încerca.
Aproape ajung în partea de sus a roți orașul e plin de culoare în spatele meu câteva lumini se revarsă în mare dar după e doar întuneric parcă aș vedea partea din mine. În interior întuneric iar în exterior lumini strălucitoare. Zâmbesc dar nu sunt fericită, tot timpul am făcut ce au vrut alți și scuză a fost siguranța  mea dar nu m-am simțit niciodată în pericol. Îmi aduc aminte de vorbele din Zade și Luca oare ce îmi ascund și cine o fi Vladimir.
După încă o tură de roata chiar mă simt mai bine parcă sa mai evaporat din presiunea pe care o simt. Cobor din roată și îl caut pe băiat cu privirea și îl găsesc în cele din urmă jos lângă scări așteptându-mă.  Cred ca e de-o vârstă cu mine dacă nu mă înșel și îmi dau seama ca nici nu știu cum îl cheamă.
-Cum a fost?
-Bine cred.
-Ce vrei sa faci in continuare?
-Cred ca vreau sa mănânc ceva și sa aflu cum te numești.
-Owen! Tu?
-Raven! Îmi pare bine Owen și scuze ca te-am luat după mine așa de nebună. Dar îți fac cinste cu cina și cred ca o să fim ok nu?
-Desigur. Haide știu eu un loc mai retras cred ca încă nu vrei să fii găsită.
-Exact!
Ajungem într-un mic pub chiar drăguț si simplu.
-E non-stop și spre norocul nostru  o cunosc pe barmaniță. Îl urmez în tăcere apoi ne așezăm într-un colț al barului. O fată simplă dar frumoasă, îmbrăcată simplu și cu șorțul legat la brâu!
-Owen se pare ca ai adus pe cine!
-Are nevoie doar de o masă bună și un pic de timp pentru ea.
-Ooo înțeleg o zi grea?
-Mai bine zis o viață grea.
-Sara.
-Raven.
-Atunci ești pe mâini bune o să vă aduc un meniu perfect pentru vindecare.
-Mulțumesc!
-Bucătarul face cel mai bun burger din zona. Deci care e povestea ta?
-Nimic interesat doar ce m-am mutat și încerc să evadez din lumea mea să zic așa.
-Am înțeles. Și ești la liceu?
-Încep peste o săptămâna.
-În mijlocul semestrului.
-Așa se pare.
-Ai noroc ca te-au primit.
-Tata. Zic incetul si imi dau seama ca a dat bani grei sa facă asta.
-Și ce liceu.
-Încă nu știu nu am întrebat nu prea am fost curioasă.
-Ar fi ceva să minerești la liceul meu.
-O să văd peste o săptămână.
Aud o ușă izbindu-se și o văd pe Sară cu două platouri pline ochii
-Sper să vă placă asta îți va vindeca sufletul și foamea.
-Arată bine și mult.
-În seara asta bucătarul e generos.
Mă uit la Sara apoi la Owen și par atât de asemănători.
-Voi nu cumva?
-Da e fratele meu, dar te rog nu mai spune la nimeni.
-O să încerc dar vă dă de gol asemănarea.
-Da știi cum e nu ne alegem frați.
-Așa e.  Și îmi aduc aminte de ai mei care acuma sigur fac creier.
-Pari supărată. 
-Doar puțin am și eu doi frați.
-Super. Nu o să te poți ntreb ce ai pățit dar o să te fac să te simți bine.
Îmi ridic privirea spre ea uimită.

E aproape 3 dimineața și eu nu mai pot am dansat , cântat iar Sara e un partener de distracție nemaipomenit. Mi-au povestit despre viața lor și sincer a mea mi se pare perfectă acuma sunt oameni care chiar o duc greu.
-Deci acuș e dimineață ai de gând să pleci acasă?
-Nu prea știu aș vrea să îi mai perpelesc puțin.
-Atunci vino cu noi acasă!
-La voi?
-Da!
-Crezi ca e OK !
-Normal haide!
Puțin reținută dar până la urmă accept așa ca să-i dăm bătăi. Încă nu vreau să mă duc acasă la ai mei dar când o să mă duc o să fie jihadul pentru mine.