Totul sau nimic

Tacerea e cea mai mare pedeapsă

Raven
Ma doare când îi văd așa dar nu pot fi alt fel când ei au uitat chiar și de ziua mea de naștere care se face să fie  în aceeași zi cu unul dintre ei. Eram de nedespărțit când eram mai mici dar nu știu ce a făcut să fim așa acuma. M-am săturat să fiu tot timpu veselă și cu zâmbetul pe buze.
Azi ar fi trebuit să fie ziua mamei, am luat un tort în drum spre casă am de gând să mă duc la cimitir dar e destul de mult de mers cu mașina și cum încă nu am trebuie să rog pe cineva dar în nici un caz pe frați mei.
Mama a copilărit în Portland și a fost îngropată lângă părinți ei pe care eu nu i-am cunoscut niciodată. Dar cine ar putea să mă ducă nu cunosc nici un angajat dispus să facă asta. În ușă se aud câteva bătăi dar nu răspund.
-Sunt eu Luca. Ciudat ce ar căuta el aici.
-Intră! Deschide ușa timid apoi se uită la mine. Nu-s cine știe ce stau pe pervazul geamului și sunt într-un halat negru.
-Eu aș vrea să iau ceva.
-Din camera mea?
-Da cred ca nu ai nevoie de așa ceva!
-Și care ar fi acel lucru? Nu răspunde dar se îndreaptă spre măsura de toaletă se ridică puțin deasupra oglinzii și ea ceva de acolo și îmi dau seama camera.
Te-au trimis frați mei?
-Nu! Răspunde simplu și eu mă holbez iar la el neștiind de ce ar face așa ceva. Cred ca asta e tot o să plec.
-Stai! Se oprește apoi se întoarce spre mine, știu ca asta e cea mai proasta idee din câte am avut dar e singurul ce mă poate ajuta. Aș vrea să te rog ceva.
-Spune. ce e drept l-am făcut curios.
-Aș vrea să merg undeva azi e cam departe și nu îmi permit singură și nici mașina nu am iar un taxiu nu m-ar putea duce.
-Crezi ca frați tăi te-ar lăsa?
-Nu îmi pasă. Vrei sau nu?
Nu vreau să intru în mai multe polemici cu el.
-Depinde unde? Dacă vreau să ajung acolo trebuie să-i spun și oricum o să afle.
-La cimitir. Privirea îi pălește și parcă aș vedea înțelegere în ochii lui.
-Când vrei să mergi?
-Acuma! E în Portland.
-Bine, pregătește. Și iese afară iar eu mă uit în urma lui și mă întreb cum a fost atât de ușor. Dar nu mai contează a acceptat deci să mă pregătesc.

Suntem în mașina de 30 de minute, fraților mei nu le-am spus nimic dar cred ca le-a spus Luca încă nu am vorbit nici un cuvânt și nici nu știu dacă să o fac nu știu ce aș putea să îi spun dar sincer azi nu prea am nici un gram de energie să îl enervez.

După 2 ore în care la fel nici un cuvânt doar muzica se auzea, ce e drept m-am uitat la el tot drumul e un bărbat frumos ce e drept dar nu cred ca aș face bine dacă m-aș atașa de el pare genul de care trebuie să fugi dar ochii mei nu își pot vedea de treaba. Pe drum mi-am dat seama ca e obosit a căscat de câteva ori și sunt sigură ca a stat toată noaptea sa mă caute.
Ajunsă în fața cimitirului mă uit la porțile înalte nu am mai venit de 2 ani aici, îmi întorc capul și îl văd pe Luca rezemat de mașina.
-Cred ca ar fi bine sa te odihnești puțin o să dureze.
Aprobă apoi se duce în locul pasagerului.
Înaintez pe aleea pietruită cu greu iar picioarele îmi sunt din ce în ce mai grele. Ajungând în dreptul pietrei funerare privesc poza mamei. Atât de frumoasă era dar boala a îngenunchiato.
-Bună mama. Cum mai ești? Sper ca ești bine acolo sus. Eu sunt singură mama, mă simt singură, toți își trăiesc viețile dar eu parcă stau pe loc, au uitat și de ziua mea mama chiar și de a ta. Mereu îmi spuneai să nu plâng ca nu sunt slabă dar nu mai pot să fiu așa, vreau să fiu tratată cum trebuie nu mințită și iar mințită.
După o perioadă în care am stat și am șters piatră mamei am pus alte flori în vază trebuie să plec.
-La revedere mama mi-a făcut bine să vorbesc cu tine. Până data viitoare și iartă-mă.
Mă îndrept spre mașină și îl văd pe Luca dormind încă pe locul pasagerului așa ca o să mă pun eu la volan pentru ca el e destul de obosit. Mă urc ușor și norocul meu e ca cheile îs în contact și mașina e destul de silențioasă așa ca el încă doarme când pornesc mașina se pare ca chiar era rupt de oboseală.

-Ce faci? Tresar când îi aud vocea lui Luca e răgușit și puțin ciufulit.
-Conduc spre casă, tu dormeai și nu am vrut să te trezesc.
-Unde suntem?
-Mai avem puțin și ajungem în Seattle.
-Și vrei să spui ca nu te-am simțit când ai intrat în mașină și nici tot drumul nu m-am trezit?
-Erai doar obosit iar după ce am pornit mașina te-ai făcut mai comod și ai dormit în continuare.
Se uită la mine dar ceva e schimbat în privirea lui, dar nu pot să mă concentrez la privirea lui acuma.
-Cred ca ar trebui sa conduc eu de acuma! Aș zice ca nu are încredere în abilitățile mele de șofer sau orgoliul lui e prea mare să conducă o femeie mașina lui. Așa ca trag pe marginea drumului și îl las după ce m-a ajutat azi nu merită să-i fac capul pătrat.

Aproape ajung acasă și după schimbul nostru la fel nu am mai spus nici unul nimic. Înainte să cobor din mașină mă opresc și mă întorc spre el deja se uită în direcția mea. Acuma îmi permit să mă uit puțin la el în întuneric privirea îi sclipește iar albastru ochilor e atât de intens.
-Aș vrea să îți mulțumesc. zis timid și cu vocea mai mult stinsă.
-Nu ai pentru ce poți spune ca a fost munca în echipă.
-Cred ca da dar tot îți mulțumesc.
-Tot îmi datorezi 20 de dolari. 
-Promit ca îți dau și dobândă.
-Am să văd.
-Fii sigur.
-Noapte bună Raven.
-Noapte bună Luca.
Și cu astea zise cobor din mașină și mă duc spre casă încă nu a plecat , mă întorc și încă îl văd stand acolo. Nu m-aș fi așteptat la ziua asta să decurgă așa dar mă bucur ca am stat cu el oarecum. Mă întorc înapoi în drumul meu și apoi intru în casă apoi aud motorul furându-se semn ca a plecat. Se pare ca frați mei nu-s acasă sau poate ca să dar nu-s prin living sau bucătărie. Am nevoie să mănânc ceva în afară de tortul de dimineață nu am mâncat nimic. În frigider găsesc câteva sendvișuri făcute de doamna Mara perfecte pentru creier de genul.

-Raven? Îmi ridic capul din farfurie și îl văd pe Zade
-Da!
-Vreau să vorbim!
-Spune te ascult. Știu ce vrea dar totuși e fratele meu.
-Îmi cer iertare pentru toate.
-Nu-i nevoie.
-Ba da. Știu ca ne-am distanțat dar crede-mă sunt multe lucruri pe care nu le știi.
-Luminează-mă.
-Nu pot!
-Atunci nu îți cere iertare. Știu ca sunt mințită de câțiva ani Zade dar nu îți fa griji o să aflu și atunci în funcție de ce o să aflu o să văd ce am de gând să fac cu relația dintre noi până atunci rămâne la fel ca până acuma.
-Raven nu trebuie să fie așa.
-Ai putea ușura situația știi nu?
-Nu înțelegi, nu ai înțelege.
-Posibil dar nu o să afli asta până nu îmi spui. Oricum nu contrează o să aflu și singură. Noapte bună frățioare.

M-am săturat de lucrurile astea nu pot nu aș putea. Sunt mai puternică de cat cred eu