Dragon al Cerului(in curs de editare)

Capitolul zece

Răcnetele au încetat, iar liniştea a pus stăpânire peste tot. Am îngheţat în loc, neştiind ce să fac. Nu îmi puteam pune în mișcare picioarele, deși vedeam atât de clar cum se apropiau. Le vedeam pielea atârnând ca pe un schelete, iar mirosul de moarte pe care îl răspândeau băga în sperieți orice ființă care cădea victimă. Vedeam vag cum căscau gurile și flăcări uriașe se revărsau haotic peste vegetația din jur, arzând-o până la rădăcină.

- Whe gaki!

M-am întors automat cu privirea spre grupul de persoane care a ieșit din clădirile Yehai. Dragonii zburau agitați în jur, zbierând pe limba lor necuvântată, în timp ce stăpânii lor își scoateau armele și se pregăteau de luptă. Privirea îmi căzu pe sjin-ul Galden și pe Dekstra care ieșiră printre ultimii. Aveau ochii ațintiți asupra mea și simțeam semnul de întrebare pus asupra capului meu, dar am preferat să îl ignor. S-au oprit în dreptul meu și, deși zbierau ordine astfel încât să pricep și eu, nu le puteam înțelege. Imaginea lor declanșase o stare de agitație în înăuntrul meu, astfel glasurile lor și cuvintele articulate erau mult prea îndepartate de centrul atenției mele, iar asta îmi amintea de micile întâmplări din ziua respectivă  și ceea ce aveam de făcut era din ce în ce mai bine conturat, ca gravitatea situației. Aveam să mor mai repede decât plănuisem!

- Mișcă!

Vocea joasă și impunătoare m-a făcut să tresar, în timp ce mâna lui Micah se strânse în jurul meu, trăgându-mă într-un loc cât se poate de ferit de agitația creată. În timp ce înaintam, mai mult forțată de el, ochii celor doi bărbați continuau să fie ațintiți asupra noastră, ignorând faptul că dragonii morții se apropiau, aducând și mai multă durere și moarte cu fiecare clipă care trecea. Echo își făcu apariția și se postă în spatele meu, gata oricând să intervină și să mă apere. Ochii lui erau ațintiți pe mine și mă cercetau amănunțit. Mi-am ferit privirea de ochii lui și m-am concentrat asupra lui Micah. Încercam să nu las gândurile să îmi evadeze. Dacă Echo afla despre ce era vorba, avea să mă oprească. Dar oare știa?

Micah întinse mâna în fața mea cu pumnul încleștat și mă privi în ochi. Cunoșteam atât de bine această privire, iar faptul că o folosea în acest moment era ca un spin înfipt într-o rană deja săpată de o sabie. Nu m-am gândit la acest lucru până acum. Nu luasem în considerare ceea ce era atât de evident. Odată cu moartea mea, Micah avea să se întoarcă de unde a venit. "Mi-am petrecut copilăria cu el și, dintr-o singură greșeală, am ajuns să-l ignor în ultimele lui zile petrecute cu mine!". Lacrimile am început să îmi curgă pe obraji și, în clipa următoare, eram sugrumată de brațele lui. L-am strâns la rândul meu și mi-am ascuns fața la pieptul lui, descărcându-mă. "Și idiotul nu mi-a spus!".

- Te urăsc! am bolborosit, nedându-i drumul. Te urăsc atât de mult, amore! Ești cel mai enervant și cel mai mare idiot din viața mea!

- Știu, amore, dar nu uita! Mereu voi fi lângă tine, ține minte asta!

Își desprinse mâinile și le puse pe umerii mei, îndepărtându-mă de el. Am dat să protestez, dar răcnetul și strigătelele de luptă mă avertizau că nu aveam timp pentru așa ceva. Aveam să îmi pierd cel mai bun prieten pentru totdeauna și nu puteam să fac nimic ca să opresc acest lucru. Eram atât de slabă, încât nu îmi puteam păstra persoanele dragi lângă mine. Mătușa, verii, Micah și chiar și vecinii care m-au crescut au căzut pradă slăbiciunii mele. Palma lui Micah îmi șterse lacrimile și apoi își întinse din nou pumnul încleștat. I-am urmat exemplul, deși îmi venea să îl prind de mână și să fug cu el cât mai departe.

- Tu ascunde-te! mă sfătui și, cu pași mari, păși spre Deckstra. Ne vedem după ce se termină! strigă de după umăr.

L-am privit cum se oprește în dreptul lor și vorbi cu voce șoptită, apoi cu o hotărâre de care nu credeam că e în stare și fără să se mai uite în spate după mine încălecă pe dragonul lui și își luă zborul spre câmpul de luptă ce se formase la mai bine de câțiva metrii de noi. Mă durea sufletul, știind că aceasta însemna ultima mea șansă de a-l mai ține în brațe pe cel mai bun prieten al meu. Amintindu-mi de spusele femeii, imaginile cu chipurile lor mi se derulau în cap. Pentru ei luptam, deși mă trataseră așa cum au făcut-o. Doar pentru ei!