Adevăruri ascunse

Caoitolul 19- Disperarea

-Perspectiva Ligiei-

De patru zile este de negăsit. Nu știu cum o să fac față dacă chiar este în pericol. Încerc să îl fac pe Vladimir să se gândească că este bine și că poate îi face o farsă doar. Lorian a încercat să ne tot inducă această idee și mă agăț de ea cu disperare. Mă simt așa de vinovată! Vladimir e mult mai rău. I-am pus de trei ori somnifere in cafea ca să adoarmă. Idiotul nu e ok deloc. Plânge o grămadă, are stări de furie câteodată, bea o groază de energizate pentru a fi treaz pentru a cerceta camerele de supraveghere de prin oraș. Cei de la poliție nu vor să coopereze zicând că nu pot să își consume resurse degeaba dacă persoana dispărută are obiceiul de a pleca atunci când este supărată. Abia peste o săptămână pot să facă ceva dacă nu apare până atunci.

Suntem în camera lui. Vladimir este pe laptop examinând camerele de filmat din trafic. Avantajul de a fi haker ilegal pentru o organizație secretă. Eu mă duc la el și îl cuprind de gât.

-O să o găsim, Mir! Probabil Lorian are dreptate. Se ascunde poate pe undeva și vrea să te tachineze. Și politiștii cred asta. Dacă ar fi fost răpită ai fi primit vreun mesaj ceva.

El mă mângâie pe braț și mă sărută pe obraz. Eu spre deosebire de el nu am dormit de 3 nopți. Nu știe asta. Nu trebuie să știe.

-Ai dreptate, Lig! Trebuie să am încredere că o să fie bine. Îmi este foarte greu fără ea. Vreau doar să știu că este bine. Poate sta și o lună să încerce să se răzbune pe mine atâta timp cât îmi dă un semn că este bine.

-Păi, scumpule, asta cred că e și ideea de a te răzbuna pe cineva. Din moment în moment cred că o să apară. Eu o să mă pun să fac altceva. Așa o să apară mult mai repede. Mir, e puternică! Crede-mă că și ea și tu sunteți extrem de puternici și orgolioși pe o parte. Mir nu te mai blama așa,... eu mă plimb prin cameră îndreptându-mă către pat...o să fie bine!

Eu casc. Nu am băut suficiente energizante dimineață. Off! Trebuia să fac eu cercetările noaptea în locul lui Vladimir. Nu am putut deloc să dorm. Și nici nu am vrut. Mă ia o senzație ciudată de amețeală și mă sprijin de pat lăsându-mă jos cât mai ușor ca să nu cad foarte tare. Vladimir vine repede lângă mine.

-Ești bine? Ce s-a întămplat? El își pune mâna pe obrazul meu și mă privește speriat.

-Eu...sunt ok. Nu îți face griji! Mi se mai intămplă frecvent în ultimul timp așa că e normal. Serios...

-Normal?! Ligia, nu este normal! Cum adică frecvent? Mie de ce nu mi-ai spus? De cât timp ți se întâmplă asta? Vladimir mă acostează cu tot felul de întrebări agasante. Am făcut față la situații similare, de alaltăieri. Nu mă doboară ele pe mine.

-De alaltăieri mi se întâmplă. O să îmi revin imediat cum apare Melisa. Îți promit! Eu mă uit în ochii lui. Nu am vrut să te îngrijorez și eu. Am făcut propriile mele cercetări și am tot căutat dar nimic. Vladimir, cred că se ascunde. Altfel am fi dat de o pistă, ceva...

-Ok, Gia! O să iau în calcul și varianta asta. Nu am ce face altceva acum decât să aștept. Nu ajung nicăieri. Telefonul îi este închis și probabil și-a luat toate măsurile de precauție ca să fie de negăsit. Îmi este extrem de dor de ea și vreau să știu că este bine! În schimb, ce pot face în momentul acesta ar fi să am grijă de tine. De când nu ai mai dormit?! Adevărul, te rog! Nu mă face să îți umblu în istoricul din laptop și să verific orele tale de căutare.

Eu înghit în sec în timp ce fac ochii mari. Am încurcat-o! Off! De ce nu m-oi fi gândit să șterg istoricul?! Trebuie să recunosc!

-De tre...dau să spun ceva dar mă cuprinde iar o amețeală îngrozitoare. Oh, nu acum! Nu asta!...aaahh! Capul meu!