ELEVA

ELEVA-Emma

Își bate joc de mine? A ajuns să mă amenințe?
Cine știe ce gânduri îi trec prin cap. Nici măcar nu știu ce îmi va cere.
-Ca să nu îi spun mamei tale, va trebui să vii cu mine. îmi spune.
Unde să merg cu el? Am nevoie de explicații!
-Unde? întreb, și a doua secunda, Nicholas îmi prinde mâna în a lui și începe să fugă.
Nu am decât sa fug cu el...
-Într-un loc minunat.
Atât? Am nevoie de mai multe explicații.
Am alergat în jur de două minute până am ieșit afară.
-Urcă, spune el, deschizand ușa Ferrari-ului negru.
Culoarea mașinii îi face părul șaten să pară mai deschis.
-Dacă îmi spui unde mergem.
-Mergem la mine acasă. Stai, ce? Cum adică să mergem la el acasă?
-Nu merg nicăieri! îi spun, apoi mă întorc înapoi spre intrarea în școală.
-Bine, atunci voi fi mai mult decât fericit să îi spun mamei tale cum te comporți cu profesorul tău.
Mă încrunt, sprâncenele mele fiind aproape lipite de ochi.
-De ce am merge la tine acasă? Mă întorc.
-Vreau să îmi cunoști familia. Atâta tot.
Urc în mașină fără să mai scot vreun sunet. Știu că și mamei îi este greu să aibă un loc nou de mună, în altă țară și să își abandoneze prietenele din Liverpool și nu voiam să îi mai pun și alte probleme pe cap.
-Și unde ar trebui să îi spun mamei mele că sunt în tot acest timp?
-Spune-i că ți-ai făcut un prieten și că mergeți să beți o cafea.
-Dar nu ești prietenul meu. Își îndreaptă privirea spre a mea, și când ochii lui albaștrii se izbesc de ai mei tresar. Bine, fie.
Îmi scot telefonul din buzunarul din spatele ghiozdanului și deschid conversația cu mama.
EU:MAMA, MI-AM FĂCUT UN PRIETEN LA ȘCOALĂ ȘI MERGEM SĂ NE CUNOAȘTEM LA O CAFEA. NU ȘTIU LA CE ORĂ VOI AJUNGE ACASĂ, TE IUBESC.
MAMA:BINE, DRAGA MEA, DISTRACȚIE PLĂCUTĂ ȘI NU UITA CĂ MÂINE VA VENI THEO ÎN VIZITĂ.
Nu știam că vine Theo in LA, dar nu mă supăr. Nu l-am mai văzut de câteva zile și îmi este dor de el.
Fără să îmi dau seama, încep să zâmbesc la ecran când primesc o notificare cu un nou mesaj de la iubitul meu.
-De ce zâmbești așa la telefon? întreabă Nicholas, de care am uitat că era lângă mine.
-Nu cred că te interesează, sincer. îi spun, iar apoi privirea i se răcește puțin.
-Gărgărițo, dacă nu îmi spui de ce zâmbești așa la telefon voi afla singur și nu cred că vrei asta. nu îmi este frică de el.
-Nu îți voi spune, îi zic. Nu îmi este frică de tine.
Își întoarce privirea spre volan, apoi, dintr-o dată, trage pe dreapta lângă un supermarket. Iese din mașină, se îndreaptă spre ușa mea.
Când a ajuns, îmi deschide ușa și îmi spune:
-Ieși afară din mașină. Spune, cu vocea rece și amenințătoare. Acum.
Ies afară din mașină fără să mai scot un sunet. Se comportă diferit față de cum se comporta la școală.
Nici el nu îmi spune nimic, dar, îmi apucă mâna și se îndreaptă spre supermarket cu pași mari și grăbiți.
Odată ajunși în supermarket, Nicholas îmi dă drumul la mână și sărută casierița. Nu știu ee ce, dar asta m-a deranjat foarte tare. Mult prea tare.
Apoi, mi-a prins mâna înapoi în mâna lui și m-a tras spre baia magazinului.
Am intrat în una dintre cabinele din baie, când am spart gheața și l-am întrebat:
-De ce m-ai adus aici, dobitocule?
-Acum ai de gând să îmi spui cine ți-a trimis un mesaj astfel încât să te facă să zâmbești și să roșești la telefon? spune, ochii lui albaștrii privindu-mă în adâncul sufletului.
-Mama. A fost mama.
Am mințit. Știu. Dar nu știu cum ar reacționa dacă i-aș spune adevărul.
-Emma, dacă nu îmi spui adevărul, o voi suna pe mama ta și îi voi spune că te-am prins sărutându-te cu un băiat în baie. Tu alegi.
Mă calcă pe nervi.
-De ce te interesează până la urmă? Ai iubită! doar ce s-a sărutat cu casierița în fața mea și acum are o criză.
-Ești cumva geloasă, gărgărițo? zâmbetul îi reapare pe buze.
Nu știu cum să îi răspund. Da. Sunt geloasă, dar nu vreau să îi spun asta. Nicholas este profesorul meu de sport și înot și așa trebuie să rămână.
-Nu, nu sunt geloasă! Ies din cabină, iar el mă urmează.
Întind mâna spre ușă, însă Nicholas mi-o ia înainte și o deschide.
Se uită în magazin, apoi închide ușa și mă trage rapid după el în prima cabină care era pentru copii.
-Ce faci? întreb, fiind foarte confuză.
-Mama ta este în magazin.
Ce? Ce caută mama aici?
Voiam să îi adresez o întrebare lui Nicholas, dar doar ce văzusem că corpurile noastre se ating, din cauză că acea cabină în care intrasem era foarte ingustă, m-am abținut.
Ignorând, îmi fac curaj și îl întreb:
-Și ce ar trebui să facem în cazul ăsta?
-Așteptăm să plece mama ta.
-În cabina pentru copii?
-Te deranjează, gărgărițo? urăsc când îmi spune așa.
-Nu îmi mai spune așa, Nicholas!
-De ce nu? spune el, un zâmbet apărându-i în colțul gurii. Te face să te înroșești precum o gărgăriță!
-Nu e adevărat!
Trag aer în piept și încerc să mă calmez. Oare chiar mă înroșesc la porecla pe care mi-a dat-o fără permisiunea mea?
-Sigur că nu e. Dar nu mi-ai răspuns la întrebarea de mai devreme. își așează degetul mare pe buza mea de jos. Cu cine vorbeai în baie și cine ți-a trimis mesajul la care ai zâmbit atât de frumos?
Se uită în ochii mei din nou. Nu pot minții acei ochi albaștrii! Nu pot!
-T-Theo. îi răspund, cu vocea tremurânda.
-Și cine este acest Theo? mă întreabă.
Vocea i-a devenit din nou rece.
-Theo este iubitul meu. Și mâine vine în vizită.
Am spus prea multe. Mult prea multe.
Își lipește buzele de ale mele, iar eu nu mă feresc. Senzația sărutului lui se simte diferit față de oricare alta.
Îmi ia câteva secunde să îmi dau seama ce fac, și îl împing.
-Ce faci? Am iubit! izbucnesc eu.
-Îmi sărut viitoarea iubită, care va avea parte de o despărțire mâine.
Ce? Ce vrea să facă?
-Stai ce? Nu mă voi despărți de Theo!
Odată ce am terminat propoziția, se aude ușa de la intrarea în baie deschizându-se.