Vecinul de Vizavi // Volumul 1

Primele semne

     Laboratorul de chimie se afla la etajul doi. În momentul în care cele două fete au pășit pe ușă toata lumea și-a îndreptat preivirea spre Cath, care înghiți sec și își dori să dispară cât mai repede din acel loc.
     - Liniștește-te, doar zâmbește și o să fie bine. Haide, stai lângă mine. - Spuse Lucy chicotind.
S-au așezat în a treia bancă de lângă fereastră. După acestea fetele au început să se cunoască mai bine. Lucy era o fată plină de viață. Mama ei a murit când ea avea doar 8 ani și de atunci trăia cu tatăl și bunica ei. În ciudat acestui fapt cei trei trăiesc foarte bine într-o casă destul de mare cu etaj.

Fetele se înțelegeau de minune, Catherine simțea din nou că este vie. Peste câteva minute a început ora de chimie. Profesorul era unul mic la statură, aproape chel și cu ochelari. Avea 57 de ani și era glumeț la fire. Ora a trecut repede fără inconveniente. Dar însă în pauză o fată i-a pus piedică nou venitei, aceasta căzând pe genunchi alunecând câțiva centimetri.
     - Nou venita e cam neîndemânatică. Sigur nici în cap nu are nimic. - Spuse râzând răutăcios fata care i-a pus piedică șatenei.
Lucy s-a dus repede la ea și a ajutat-o să  se ridice. Toată lumea era cu ochii pe ele.
     - Cine este? - O întreba Catherine pe Lucy nervoasă.
     - Ea este Miranda. Se leagă de toată lumea care nu e populară sau nu îi este simpatică. -O informa Lucy.
Catherine nici nu a mai stat pe gânduri. Și-a lăsat geanta în mâna stângă a lui Lucy și s-a dus la Miranda.
     - Alsculta aici panaramă! Cu mine nu vorbești și nu te porți așa! Ai înțeles? Sau ai vrea să îți repet ca la cei de clasa a doua? - Îi explica Mirandei încercând să își păstreze calmul. Nici ea nu înțelegea de ce a reacționat în felul acela. Ea fiind o fire calmă, nu atât de impulsivă.
     - Cum îndrăznești să vorbești așa cu mine? Evident nu știi unde îți este locul! - Se enerva Miranda împingând-o pe Catherine.
Asta a fost ultima picătură. Șatena a prins-o cu o mișcare rapidă și pe Miranda de gât așa lipind-o de un dulap. O strângea încet de gât pentru ai vedea suferința. Sângele îi pulsa puternic în venele ei proeminente.
     - Catherine, liniștește-te! - Încerca să intervină Lucy dar înzadar.
Fetele din jur nu îndrăzneau să intervină  deoarece le era frică, ca Catherine să nu le rănească. Iar băieții nu doreau să se amestece. Miranda abia mai putea respira, cu puținele forțe o ruga pe Cath să îi dea drumul dar ea parcă nici nu auzea, parcă era în transă. Brusc două mâini puternice au cuprins-o pe Catherine din spate și au tras-o în  partea opusă în timp ce alte două persoane i-au imobilizat mâinile. Și-a revenit. Miranda a căzut la pământ, în  genunchi tușind și respirând adânc.
     - Plecați! Nu mai aveți ce vedea! - Spuse unul din băieții care au imobilizat-o pe Catherine.
După acestea doar cei cinci au mai rămas pe coridor.
     - Ești bine? Ce s-a întâmplat cu tine? - O întreba Lucy, îngrijorată, pe fata încă  imobilizată.
     - Nu...nu știu. Eu încă nu am sărit  niciodată așa la nimeni. - Spuse încă și ea mirată de propria reacție.
Băieții i-au dat drumul văzând că s-a calmat, după care s-au prezentat. Lucy, bine-nțeles că îi cunoștea deja.

- Mă numesc....