Picăturile reci de ploaie, parcă ocean neîntinat plâns de cer deja de ceasuri bune, continuară să se năpustească asupra lor și mai nestăvilit decât înainte, purtând în dânsele veșnică angoasă, iar Adelaide oftă profund – o făcu din toți rărunchii, năucită-n fața tuturor sentimentelor sale.
Trecuse o întreagă noapte de la discuția purtată cu William Rexroth. Trecuseră ore întregi de când al său creier alesese calea rătăcirii printre gânduri care-o ținuseră captivă și cărora nu izbutise să le evadeze, nici măcar de-ar fi știut cum. Trecuseră sute de minute de când, deși deloc binevenit dată fiindu-i situația, fiorul speranței i se născuse iară-n suflet, aducând cu el tot ceea ce, ani la rândul, încercase să înăbușe cu îndârjire.
Mai presus de toate, fusese vorba despre trei simple cuvinte. Nouăsprezece litere. Atât de multă însemnătate pentru cineva lipsit de cale cum părea încă să fie ea.
Speranța moare ultima.
Căci da, numai de atât fusese nevoie ca inima să i-o pornească la galop, iar trupul să i se aprindă iară, parcă strigând după al lui. De aici și până la a-și pune singură vifor în suflet mai urmase, ulterior, numai un singur pas – unul într-atât de scurt că aproape nici nu realizase că-l făcuse. Unul care, de asemenea, era conștientă că tocmai ce o azvârlise într-o prăpastie lipsită de fund.
Acolo unde presimt c-am să mă aflu mereu privindu-l. Pare că sunt blestemată căci nu-mi explic toată puterea ce-o are încă asupra mea.
Neputând să se abțină, îl urmări fugitiv cu coada ochiului, iar apoi își întoarse capul spre geam, străduindu-se să-și păstreze atenția asupra tuturor stropilor de ploaie care nu păreau a dori a înceta să mai cadă. Îi era plăcută ideea unui viitor cu final fericit, indiferent cât s-ar fi străduit mintea s-o facă a înțelege că un asemenea gând era de-a dreptul necugetat. Îi era plăcută și ideea de a-l avea totdeauna aproape și de a-i putea vorbi după bunul plac, fără temere că are să dispară. Îi era plăcută ideea de a-i simți degetele lungi dansându-i pe trup, respirația caldă ivindu-i fiori pe piele și buzele sale captivante peste ale sale neatinse încă de la primul lor sărut. Îi plăcea, mai presus de toate, ideea de a-l iubi în continuare căci, deși nu-i era deloc motiv de încântare s-o recunoască, o făcea încă din tot sufletul.
Ar putea chiar spune aprig.
Poate chiar nețărmurit.
Cu siguranță mai mult decât la început.
Oare simțea și el la fel, ori era totul numai în inima ei?
Curiozitatea o încântă și-o înfricoșă deopotrivă, motiv pentru care decise grăbit să se redreseze și să schimbe subiectul, sperând c-are să îndepărteze astfel toate speranțele deșarte, precum și toate temerile nedorite din minte.
Aproape că tremurând de emoție, chestionă:
— Ai să rămâi?
Abel își întoarse ușor privirea către ea și, întrebător, ridica o sprânceană:
— Credeam c-am stabilit deja că am s-o fac.
Adelaide își scutură capul, nemulțumită de vădita lui neînțelegere.
— Mai mult sau numai câteva zile?
— Am să rămân pentru atâta timp cât ai să fii și tu aici.
