De-mi apari în mâini...
În desele ori în care mă-ntind,
Măcar fi de neoprit, nisip,
Fi precum acest timp, nisip,
Ce curge ca și tine,
Fărâmă cu fărâmă...
Până de s-adună în mormane,
Dar nimic nu-i pune frână,
Nici vieți, nici drame,
Nici dezastre, nici minuni,
Nici suflete de oameni,
Nici suflete de câini.
De tot vrei să-i semeni
De ce poți fi oprit, nisip?
Fi și tu ca el, nisip,
Fi de neoprit!
**.**.**
De-mi apari în mâini...
Pe plajile prin care
Ești purtat de briza mării
Până pe corpul meu de sare,
De-mi apari în palme
Măcar fi de neoprit, nisip,
Fi precum acest timp, nisip,
Ce spulberă visele clare,
Aruncându-le-n uitare...
Ce nu se lasă atins
Ca focul de pe câmp, nestins,
Ca dorul de divin, aprins,
Ca lucrarea cea dintâi, uitată,
Ca ultima expirație, neașteptată...
Și de tot încerci să fi ca el, nisip,
Fi de neoprit, nisip,
Nu ca-n alianța aceea inutilă,
Dintre voi, într-o clepsidră...
Ce se sparge, vulnerabilă,
Iar tu te scurgi la fel de slab
Și timpul pleacă, ignorant...
Of! nisip...
Nisip, nisip...
