Gen: * Vârcolaci / Dramă / Dragoste*
Încrederea în ceilalți a dispărut o dată cu trecerea anilor. Ea a dispărut, dar a renăscut asemeni Păsării Phoenix din propria-i cenușă și din mila unor bestii...
Animalele sălbatice au ado...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Răpirea
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Sunt în pădure și merg desculță. Fâșnitul frunzelor îmi spune clar acest lucru. Dar de ce continui să merg spre nicăieri, dacă eu ar fi trebuit deja să fiu ajunsă la destinație? Mă-ntreb, o lovitură puternică auzită din apropiere, reușind a mă aduce înapoi la realitate. Privesc confuză în față și descopăr că de fapt nu sunt în pădure – așa cum îmi imaginasem, ci într-o cameră.
Capul mă doare ca naiba, zumzetul vocilor din interiorul cavității cervicale dându-mi de înțeles că e posibil ca ceea ce mi s-a întâmplat, să nu fi fost tocmai un vis frumos, cât un coșmar real, trăit cu câteva ore în urmă. Astfel, îmi târăsc trupul pe ceea ce pare a fi o saltea – la prima vedere, apoi îmi trag nasul și-mi ridic privirea îngrijorată în căutarea de răspunsuri. Dar tot ceea ce ochii mei îngrijorați pot vedea prin ceața creată pentru autoprotecție de propria minte bolnavă, este liniștea ce abundă pretutindeni.
Cincisprezece minute. Doar de atât a fost nevoie pentru a mi se face rău și a cădea moartă - de frică, atunci când foșnăitul apropiat și înfricoșător s-a auzit în proximitatea mea. Îmi amintesc cu mare precizie acest lucru. Motiv pentru care, masându-mi tâmplele întunecate precum o noapte friguroasă de toamnă, încerc să-mi trag corpul cât mai sus pe ceea ce pare a fi o saltea și gem înfundat.
La naiba, cu toate! Doar mie mi se putea întâmpla o așa stupizenie!
Constat cu nici cea mai mică surprindere. Îmi rotesc ochii la culoarea cafelei negre, atât de perfectă precum o dimineață de vară și analizez fugitiv împrejurimile. Simplitatea locului în care mă regăsesc nu e deloc înfricoșătoare, cât surprinzătoare. Nu am mai întâlnit nicăieri o astfel de locuință, care să-mi amintească de gusturile mele și-ale familiei din care fac parte.
Așadar, unde naibii sunt și cum am ajuns aici?!
Brusc, ușa din fața patului se deschide cu-ncetinitorul, umbrele câtorva persoane putându-se a fi observate în proximitatea acesteia. Voci necunoscute vin dinspre ceea ce pare a aparține parterului unei cabane, în timp ce vântul care bate prin draperiile ce-ating patul îmi dă de înțeles că cel care m-a adus aici – și posibil, chiar și pe fata pe care-am găsit-o în pădure, a uitat să închidă după el.
