Escape [L.P.]

Prolog

Mi-am ridicat privirea de pe harta din fata mea, ascultand ceea ce se rosteste in jurul meu, dar contempland posibila scapare la care visasem de o viata. Daca ceea ce e inscriptionat pe harta e corect, atunci pana pe seara o sa pot fugi si o sa o pot scapa si pe ea din acest loc al pericolului.

— Liam! Mi-am ridicat privirea si l-am privit pe Generalul Matthew care se uita fix in ochii mei. Inima a inceput sa mi-o ia la goana cand mi-am auzit numele, insa am fost antrenat sa nu cedez nicio emotie. Vreau sa ramai! Tonul sau era aspru si sigur.

Am aprobat, injurand mintal. Era imposibil sa nu se iveasca ceva care sa-mi dea planul peste cap! Trebuia sa plec si eu cu soldatii si cu Kiera pentru a ajunge in Londra pana seara, iar Matthew ma vrea tot pe insula asta nenorocita pe care am ajuns sa o urasc mai mult decat pe vechea mea casa! Nu am mai primit nicio veste de la mama de ceva timp, sper ca banii pe care i-am trimis pentru medicamente si tratament au fost suficienti.

Am lasat-o suferind cu betivul ce mi-e tata si cu fratele meu mai mic pe cap, dar nu am avut de ales. Era deja prima luna de razboi si o duceam din ce in ce mai rau, iar eu stiam ca voi fi fost recrutat printre soldati. Imi amintesc acea zi ca si cum ar fi fost cu putin timp in urma, cum de abia venisem de la munca si adusesem niste paine pentru Michael. Matthew ma astepta inauntru, cu tatal meu langa el si mama plangand. A fost prima data cand am simtit ca inima mea se rupe in bucati ascutite de durere,vazand-o pe cea care mi-a dat viata cum sufera.

Nu am apucat sa intreb prea multe, fiindca doi soldati m-au apucat de brate si m-au dus spre masina cu care venisera. Nu am apucat sa ii spun nimic lui Mike care o tinea strans pe mama de rochia pe care o purta. Plangeam si era inutil sa incerc sa scap, insa nu am incetat niciodata sa sper ca ii voi revedea, ca nu voi muri in timpul antrenamentelor sau in lupta.

Conditiile de viata sunt inimaginabile, eram tinut impreuna cu alti tineri in celule si lasat infometat. In fiecare zi aveam program de antrenament de care trebuia sa trec. Daca nu reuseam sa supravietuiesc, cedam si nu puteam sa mor si trupul meu sa fie aruncat in mare, uitat de familie, care ar fi aflat ca am murit in razboi. Nu! Ma straduiam sa reusesc.

— Liam, mi-e frica! am auzit acelasi ton bland soptindu-mi, trupul firav cazand in imbratisarea mea.

— Șş, totul va fi bine! am asigurat-o pe satena din bratele mele, strangandu-i corpul in acestea. E a mea, cu tot sufletul si cu toata fiinta ei si o iubesc cum nu am avut ocazia sa iubesc pe nimeni. Planul s-a schimbat, am anuntat-o in soapta, indepartandu-ma de ea cand un soldat a intrat in incapere.

— Cum adica s-a schimbat, Liam? s-a panicat ea, uitandu-se adanc in ochii mei, desi stie ca nu va putea citi nimic din ei.

— Matthew ma vrea pe insula in seara asta, daca vrem sa plecam, o sa afle.

— Asta nu inseamna ca nu plecam! Vom scapa curand, iubitule! s-a bucurat, sarind din nou in bratele mele. Nu stiu ce m-as fi facut fara ea, fara sa-i ating pielea in fiecare seara, fara sa ii aud glasul dulce cum imi spune ca ma iubeste, fara sa ii sarut buzele delicate si sa o privesc in ochii ei ca oceanele de profunzi si ca cerul de albastri.

— Ne vedem afara, avionul decoleaza intr-un sfert de ora! Nu lasa pe nimeni sa banuiasca ceva, in regula? i-am zis si am mai sarutat-o o singura data, lungind sarutul cand un fior rece mi-a strapuns trupul.

A aprobat si s-a indreptat spre cabinetul de prim-ajutor. I-am urmarit mersul pana a intrat in incapere si m-am dus sa-mi iau pistolul pe care il tineam in celula mea.

Alarma ce anunta plecarea s-a declansat, iar pe holuri s-a creat panica fiindca toti cei numiti se indreptau spre avion. Mi-am incarcat arma fara a raspunde intrebarilor colegului meu, Harry, si am iesit in fuga din perimetru, spre avion. Am vazut-o si pe Kiera asteptandu-ma, ochii ei scanandu-ma si colturile gurii ridicandu-se intr-un zambet.

Generalul Matthew supraveghea pregatirile si cand m-a vazut alergand spre avion, a inceput sa imi strige numele. Stiu ce patesc cei care nu il asculta. I-am aratat in graba permisul de trecere tanarului care ne lasa sa trecem, dar nu m-a lasat sa inaintez unde e Kiera.

— Imi pare rau Liam, nu mai e niciun loc liber! spuse dezamagitor, inamandu-mi ceea ce i-am dat.

— John, trebuie sa ma lasi sa trec! am tipat, uitandu-ma la expresia ingrijorata a iubitei mele si cum un soldat o tragea de mana pentru a intra in avion.

Am vazut armele soldatilor din spatele meu indreptate spre mine si nu am mai putut gandi. Ea trebuia sa scape, desi eu visasem la asta mereu. Ultimul lucru pe care l-am simtit a fost cum glontul m-a strapuns, iar eu am cazut pe pamantul fierbinte, ramanand inconstient de tot ceea ce se petrecea.