ＵＮ ＳĂＲＵＴ ＣＵ 𝒫𝓁𝒶𝓉ă ⱽᵒˡᵘᵐᵘˡ ²

zece

𝙂𝙚𝙤𝙣

     — Ce crezi că faci? mă uit la Wena care își dă scaunul puțin mai în spate și se așeza confortabila, cu o carte în mâna. Chiar face asta în situația aflată? Ea nu se uită la mine, dar își deschide cartea la pagina unde a rămas și îmi răspunde pe un ton acuzativ:

— Tu ne-ai adus aici, tu ne vei scoate.

Îmi măresc ochii șocat și oftez. Doar nu vorbește serios, nu? Nu poate face asta!

— Ba da, pot face asta, îmi întrerupe ea gândurile, de data asta privindu-mă. Expresia feței tale te cam dă de gol cu ceea ce gândești. Poți te rog să cauți o soluție?

— De ce nu cauți tu? Domnișoara perfecțiune? Sarcasmul din vocea mea o făcu să pufnească pe față.

— După cum vezi, am de citit o carte, ea arată spre carte și mă evită din nou.

Îmi mut privirea în fața și mă las învins. Singura soluție este să părăsesc mașina în căutarea unei salvări înainte ca părinții noștri să ne de-a dispăruți la știri.

Îmi iau telefonul chiar dacă nu am semnal, dar nu se știe niciodată cum prind puțin semnal și pot suna. Mă uit la Wena din nou și pare pierdută cu totul în cartea din mâinile ei. Își mușcă ușor buza de jos și chicotește. Probabil că acum citește un capitol interesant și a uitat unde ne aflăm. Clar seamănă cu tata.

— Voi merge după ajutor înainte să se întunece.

Își ridică privirea spre mine. Ne privim preț de câteva clipe până lăsa cartea din mâna și își i-a telefonul. Mă încrunt.

— Doar nu voi rămâne singură în mașină, îmi aruncă ea indiferent.

Amândoi coborâm din mașină și ne uităm pierduți în jur.

— Noi am venit din stânga, deci nu are rost să ne întoarcem. Ar fi mai bine să continuăm drumul în dreapta, în fața.

Ea face semn spre dreapta și eu cântăresc opțiunile care, de fapt, nu există. Nu am ce să refuz, așa ca aprob din cap. Pornim din drum cu încetișor. Ținem pasul unul cu celălalt și păstrăm liniștea dintre noi încă zece minute când ea își întoarce capul de la drum spre mine și mă studiază.

— Îmi pare rău ca am dat vina pe tine..

Are un ton mult mai liniștit și ironia din vocea ei a dispărut total. Eu ridic din umeri și oftez.

— E vina mea, recunosc eu într-un final. Am vrut să mergem doar noi doi, dar se pare că–

Wena se oprește în loc și îmi acoperă gura cu palma ei micuța. Nu stiu ce vrea sa faca, dar reuseste al dracului de bine.

— Da, poate ca esti încăpățânat și ai vrut să ne discurcam singuri, dar nu ești vinovat cu nimic. Ești aici, cu mine. Dacă eram singura?

     Gândul ca ea să fie singură într-un loc ca acesta mă îngrozește și îmi face inima să bată puternic în piept. N aș putea suporta gândul ăsta.

     — Vom găsi noi o cale, continuă ea. Mereu găsim.

     Un nou motiv pentru care o iubesc.