Păcatul Ameliei

17

Tony

Amelia Young o să fie sfârșitul pentru mine. Sunt sigur de asta.

Însă când am văzut vânătaia aia pe brațul ei, am simțit că mor, că se frânge ceva în mine. Răzbunare. Doar asta văd în fața ochilor.

Nu-mi vine să cred că am cedat în fața ei atât de repede. Atâția ani nu am sărutat pe nimeni. Pe nimeni. Pentru că pentru mine, săruturile erau mult prea intime și exprimau prea multe sentimente.
Nici nu știu când a fost ultima dată când am făcut-o, iar cu ea am cedat și am făcut ce am simțit.
Nu. E prea mult să spun că am simțit. Pur și simplu eram foarte excitat și asta mi-a venit pe moment. Și dacă asta e, atunci de ce dracului mă simt atât de gol? De vinovat? Vinovat că nu am continuat, deși îmi doream atât de mult. Buzele ei au ceva care mă înnebunește. Ea în general mă înnebunește. A fost nevoie de tot autocontrolul din lume ca să mă opresc.

Cândva, îmi era frică de întuneric. Acum sunt una cu el. Când suferi prea mult, ți se strecoară în suflet și ți-l acaparează, ți-l mănâncă de viu până nu mai rămâne nimic. Însă, cu toate astea, ea e raza de lumină care a reușit să se strecoare în întunericul meu. Îngerul din iadul meu.

Acum stau în dreptul clubului în care a fost Amelia, într-un loc întunecat dintre copaci, și îl aștept pe nenorocitul de Levi să plece. Aștept deja de aproape două ore în Ferrari-ul meu, dar nu mă grăbesc nicăieri. Se va merita.

Într-un final, îl văd. Cobor din mașină trântind cu nepăsare portiera și merg direct spre el. E întors cu spatele spre mine și merge în direcția opusă, norocul meu e că îmi pot duce ideea la bun sfârșit.

Nefiind nimeni prin preajmă, profit de ocazie și îl prind de gât cu încheietura cotului. Mă apucă de mână și încearcă să o tragă la o parte cu speranța de a scăpa, dar nu mă las. Pun presiune până văd că se înroșește și i se închid ochii. În momentul în care se lasă moale pe corpul meu, atunci îi dau drumul și pică pe trotuar.

Îl ridic pe un umăr și îl car până la mașină, iar când mă vede Elio, șoferul meu, îmi deschide portbagajul și îl arunc pe idiotul de pe umărul meu înăuntru, apoi mă așez și eu pe bancheta din spate a mașinii.

-Calc-o, Elio, spun.

-Sì, signore.

Iar în următoarea secundă deja suntem pe șosea. Elio lucrează pentru mine deja de mulți ani și e antrenat să nu pună întrebări și să facă ceea ce i se cere fără comentarii. A văzut multe la viața lui.

Aș fi preferat să mă fi înșelat în privința lui Levi. Știam că vrea să i-o tragă Ameliei, dar nu credeam că va și încerca asta, la dracu'. Nu e nevoie ca ea să-mi confirme că rahatul ăla a forțat-o, vânătaia și ochii ei mi-au spus tot ce aveam nevoie să știu, iar asta mi-a dat undă verde ca să-l fac să simtă lucruri ce-l vor aduce în punctul în care își regretă toată existența. Și că m-a întâlnit pe mine.

Îmi aprind o țigară. Simt cum îmi clocotește sângele în vene și am nevoie să sparg ceva cât mai repede ca să mă calmez.

În mai puțin de cinci minute suntem în fața vechiului depozit. Cobor, iar Elio mă ajută să îl scoatem pe Levi din portbagaj și să-l ducem înăuntru.

-Ce facem cu el, șefu'? Îl legăm?

-Nu, am o idee mai bună. Dă-i drumul, spun, iar atunci îl lăsăm să cadă pe podeaua rece și prăfuită.