Totul începe cu tine💓

34.

BIANCA:

— făi, haide odată! Mă zorește prietena mea, gesticulând alarmată.
Habar nu am unde vrea de fapt să mergem, însă eu îi răspund pe același ton de parcă știu exact despre ce vorbește:
— acum, nu mai face așa! Ai rabadare!
— păi hai odată, trebuie să ajungem la liceu în mai puțin de 15 minute Bibi!
"Liceu? Dar suntem în Milano! Cum pana mea ajung eu la liceu în 15 minute??"
— haide, avionul așteaptă deja!
"Ce avion?"
Simt o amețeală profundă ce mă învăluie, totul fiind în ceață.
Închid ochii buimăcită, masându-mi tâmplele cu mișcări circulare.
— haide Bianca! Ridică-te de acolo și hai să mergem!
— acum, Iorga.. Murmur, încercând să mă ridic de pe fotoliul pe care sunt așezată.
Când reușesc să mă ridic, pe lângă faptul că amețeala se intensifică, simt cum temperatura se ridică brusc în încăpere, oxigenul fiind din ce în ce mai limitat.
Trag are în piept, Iorga auzindu-se undeva din depărtare.
Nu o văd nicăieri, și nici când îmi tot spunea să mergem nu o vedeam nicăieri. Îi auzeam doar vocea ca un ecou.
Totul e atât de neclar!
"Oare iar am băut prea mult?"

La insistențele vocii prietenei mele care se aude tot mai estompată, reușesc să fixez cu privirea ușa încăperii, pășind mai apoi în direcția acesteia.
Însă imediat simt cum o atingere fermă îmi învăluie încheietura mâinii drepte.

— unde crezi ca pleci așa? O voce profundă răsună în șaptele meu.
Întorc privirea spre sursa ce mi-a captivat întreaga atenție, fiind uimită de cine este lângă mine.
— eu.. Șoptesc când mă apropie și mai mult de el.
— unde crezi că fugi, Blondo? Îmi spune mai apoi, glasul lui gros răsunând adânc în urechile mele, ochii lui scânteind asupra mea.
— trebuie să ajung la liceu. Îi spun, iar el îmi cuprinde obrazul în călușul palmei lui.
— și pleci fără ca măcar să mă săruți? Îmi spune, iar totul se estompează atunci când suntem pe cale să ne sărutăm.
.
.
.

Inspir adânc, realizând că tocmai m-am trezit din somn iar totul de fapt a fost doar un vis.
A fost un vis, dar totul părea atât de real. Real din cauza modului în care vedeam totul, contextul visului n-aveam nicio legătură cu realitatea.
Însă am avut senzația pentru un moment că i-am simțit atingerea lui Anthony cu adevărat pe obrazul meu și pot să jur că atingerea încă se resimte.
Simt cum o mâna îmi mângâie fruntea ușor.
Nu îmi dau seama dacă senzația este reală sau nu, de parcă încă visez sau ceva.
Oftez, vrând să adorm la loc. În cameră pare în continuare întuneric, însă nu mi-am deschis ochii să văd dacă așa este sau nu. Încă sunt în starea aceea dintre somn și realitate.
Nu se resimte nicio rază de lumină care să mă perturbe așa că sigur încă este noapte.
Mă răsucesc pe partea stângă, oftând adânc, un fior rece străbătându-mi șira spinării.
Simt cum căldura unui alt trup mă învăluie din spate, apoi atingerea unui braț care trece peste mine.
Un alt fior îmi străbate trupul, ochii mei întredeschizându-se când încheietură stângă începe să îmi pulseze, fiind străbătută de un junghi. Văd mai apoi acel braț tatuat cum trage cearceaful peste mine.
Mă răsucesc pe cealaltă parte când pulsația încheieturii se transformă în durere, suspinând în speranța că înțepătura să fii fost doar pe moment.
An: ușor! Îmi șoptește, apoi își trece mâna de-a lungul feței mele.
Mă lipesc cu totul de el, când sunt conștientă în totalitate de prezența de lângă mine, obrazul meu făcând contact cu un piept rigid și gol, nasul fiindu-mi invadat de aceeași aroma mistuitoare.
"Dumnezeule, e la bustul gol?!"
Iar eu sunt și mai amețită de cum eram înainte să adorm.
"De ce mă simt atât de rău?"
Zici ca sunt drogată.
Doamne Dumnezeule!

Simt cum frigul mă învăluie si mai tare, pătrunzând până la os.
An: Bianca. Îmi șoptește, degetele lui pătrunzând printre șuvițele mele blonde.
Durerea din încheietură mă trezește aproape de tot, un icnet de durere ieșind dintre buzele mele.
Degetele lui ajung mai apoi pe ceafa mea, atingerea lui ușoară reușind să mă calmeze puțin.
An: Bianca, ai febră. Spune o idee mai tare.
Eu involuntar, murmur în semn că nu.
An: ba da puiule, ai!
Într-un final, ochii mi se deschid.
Camera este întunecată, pe moment nu disting mare lucru de aici, doar un bust gol, rigid și bronzat.
Bi: am febră? Întreb confuză, tocmai acum realizând cuvintele sale.
An: ai, — îmi confirmă — arzi toată. Spune pe un ton jos, părând îngrijorat.
Îi caut privirea, simțind cum panică începe să se resimtă.
El imediat îmi observă neliniștea din privire, irișii lui întunecați aprinzându-se scânteietor.
Bi: de ce? Nu sunt bolnavă!
An: bineînțeles că nu ești! Imediat îmi răspunde. Posibil să fie din cauza încheieturii. Te mai doare?
Aprob din cap, continuând să îl privesc.
An: rău? Spune sceptic.
Același răspuns.