Atât de mulți oameni
Atât de puține suflete
Atâția pași și atâtea amintiri
Umblând în lume fără
Un rost și fără scop
Mă întreb adesea
Dacă s-a mai întâmplat și altcuiva să se simtă așa
Uitat și fără rost
Într-o lume incoloră
Parcă făcut pe dos
Încrucișat..
Diferit, aiurea față de ceilalți
Mă simt tras la xeroxul greșit
Ca și cum toți au fost colorați
Dar la mine s-a terminat tușul
Au adăugat ceva?
Sau doar s-a îndoit foaia?
Mă întreb adesea..
Dacă sufletul meu e doar el nuanțat diferit,
Sau sufletul meu pereche mă așteaptă și el nerăbdător,
Să comparăm culorile sufletelor noastre
Să pictăm împreună ansamblul vieții ăsteia fără sens pe moment
Să ne pictăm cerul purpuriu
Să râdem de cei xeroxati idem unul altuia
Și să ne bucurăm că am fost egnime vieții ăsteia
Sau pur și simplu să mă bucur în solidaritatea mea
Că sunt un suflet liber într-o minte necompatibilă zilelelor în care trăiesc acum
Simt prea mult și simt cu adevărat
Mă las purtată de zgomotul ploii
Mă las purtată in lumea fluturilor atrași de lumina lămpilor
Mă las purtată de mirosul proaspăt adus de vânt
Și simt că deși sunt forțată să fiu un simplu muritor poate cândva undeva,
Am fost mai mult
Și nu m-a părăsit acea parte din mine niciodată
Simt că a nu am fost doar eu și nu sunt singură acum
Mai am cu mine experiențele din trecut
Și nu pot sa le uit
Cel puțin sufletul meu nu le poate uita
Le port ca pe un semn
Ca pe o cictratice
Și dragul meu nu vreau să mint
Uneori as vrea sa le dau cu betadina și să treacă
Dar mă regăsesc în cel mai mic aspect al naturii
Și încerc din răsputeri să nu mă înfrângă neputința mea în această lume
Sa nu ma frângă până la terminare alte suflete din lumea asta ...
