"Lumina" lui Blue 💜

Capitolul 2

Bannawit Inbowon (acel angajat)

Într-o zonă industrială în partea de est a Thailandei temperatura de astăzi nu este atât de scăzută pe cât ar trebui, chiar dacă luna aceasta este pe cale să intre în iarnă. Poate pentru că aici este o zonă industrială și se produc multe, iar fumul, căldura și praful fac atmosfera mai fierbinte decât ar trebui.

În sala de ședințe executivă a fabricii de producție și distribuție a celebrului lapte de soia din zona industrială era la fel de fierbinte ca afară, dar aerul condiționat nu a ajutat deloc la răcorirea atmosferei din cameră.
Mai ales cei care investesc și ies din casă fără să mănânce micul dejun ca Pansaeng.

-În trimestrul următor vom organiza un eveniment aniversar. Dar încă nu a fost produsă la timp comandă aceasta. Cine își va asuma responsabilitatea pentru organizarea evenimentului? Un membru al consiliului executiv a luat cuvântul. Pansaeng își amintește că l-a găsit pe acest unchi când a negat că nu se poate căsători cu fiica lui, deoarece atât Pansaeng, cât și fratele său încă nu doreau să se căsătorească. Și de data asta stătea acolo cu o expresie sumbră și îl presa să găsească o soluție la problemă care chiar el însusi încă nu știa sursa exactă a problemei.

-Dacă îmi dai timp m-am gândit că o pot repara. Dacă este o problemă și dacă e prea mult, îi voi invita pe acei oameni care fac să întârzie munca afară ,spuse Pansaeng cu o voce lină, monotonă, dar întreaga sală de ședințe s-a întors să privească chipul frumos a directorului care are aceeași vârstă cu copiii lor. Chiar și așa, Pansaeng nu a regretat că a spus asta, a simțit că a durat prea mult pentru întâlnire. Chiar dacă au vorbit mai puțin de două ore dar Pansaeng a simțit că a fost o perioadă foarte lungă de timp pentru că acest timp a fost irosit în zadar.

-Parcă ai spune că te-am pus să lucrezi până târziu. Am investit într-o mașină din Bangkok pentru a te ajuta să ajungi la fabrică, a spus o femeie.

-Sunt foarte recunoscător pentru bunătatea ta. Dar după cum știm astăzi tocmai m-am întors și eu din Bangkok și, dacă nu e prea deranjant, aș vrea să nu mai spui așa că nu sunt în situația în care aș putea fi numit un prost. Chiar dacă nu am reușit încă în totalitate să  mă ridic la numele tatălui meu. Dar în ceea ce mă privește am vorbirea cu el înainte de a veni aici în această poziție de Președinte executiv, a spus Pansaeng cu o voce calmă. Dacă îi spune cât de mult încearcă, lui PanSaeng nu-i pasă, dar o spunea cu o privire disprețuitoare de parcă PanSaeng n-ar fi încercat deloc sa rezolve problema.

-Poftim!

-Astăzi le mulțumesc tuturor pentru timpul acordat. Dar am văzut că acum când stăteam și vorbeam, nimeni nu ne-a oferit idei sau nu a spus ceva util. Prin urmare, voi amâna întâlnirea deocamdată, a spus Pansaeng, apoi și-a aruncat ochii ascuțiți în jurul mesei să se uite la chipurile bătrânilor. Își doresc lucruri care nu le aparțin, câte o persoană tremura din cauza furiei Nu erau supărați că și-au pierdut timpul dar erau supărați că au fost loviți de un copil ca PanSaeng, ei se certau reciproc și s-au gândit că Pansaeng va tremura la mânia acestor bătrâni.
Pansaeng este descendentul președintelui companiei. Cum poate să-si țină gura?

-Deci ce vei faci cu volumul de producție?

-Voi repara singur. Dacă există ceva care necesită cooperare vă voi informa din nou.

-Sperăm ca khun Pansaeng să rezolve la timp problema, pentru ca în ziua aniversării să fie ceva de spus pe scenă și de vorbit cu agenția de presă, a spus femeia care stă la capătul mesei, in t ce își așeza geanta din piele de oaie pe masă și își trecu degetele de-a lungul mânerului genții. Îi zâmbi lui Pansaeng, dar nu era un zâmbet iubitor sau încurajator așa cum obișnuia să facă domnul Suriyaplanon, a fost un zâmbet rău, dar oricât de rău ar fi zâmbetul, PanSaeng nu se temea.