"Lumina" lui Blue 💜

Capitolul 8 🔥

⚠️ Conținut sensibil recomandat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani descriere scene intime ⚠️

Mirosul de marula rămâne în gură.

-Mmmm. Pansaeng ținu talia lui Bannawit spre sine. În mai puțin de o secundă, buzele s-au instalat pe o gură frumoasă a omului care s-au apropiat înainte să poată spune ceva, gustul unui sărut fierbinte îl atacase deja pe Bannawit. Deși șocat, Bannawit era suficient de conștient pentru a săruta înapoi.

-Uh... Bannawit a scos un sunet când Pansaeng și-a introdus limba înăuntru, simțind mirosul de banane și ceai rece care se pronunță atunci când limba îi atinge vârful limbii. Bannawit nu era familiarizat cu acest gust, dar trebuia să recunoască că era foarte bun. Atât de bun încât nu vrea să-l lase să plece.
💜
-Mmmm. Pansaeng s-a apropiat. A ajustat unghiul sărutului cu o ușoară înclinare a capului făcând gurile celor doi oameni să se întâlnească mai aproape decât înainte

Sărut! Sărut!

Zgomotul buzelor care se ciocneau împreună răsună încet dar Pansaeng nu cedează. Bannawit se sărută ușor, Pan a fost cel care în schimb, îi suge buza de jos lui Bannawit. Bannawit își ridică ușor capul, acceptând sărutul lui Pan care aveau atât dulceață, cât și un gust unic.

Sărut!

Gura îi răsuna din nou când Pansaeng se îndepărta de Bannawit. Frumosul nu și-a lăsat fața departe dar tot ținea talia celuilalt bărbat. Bannawit a auzit un gâfâit ușor. Chiar dacă și-a despărțit gura dar Pansaeng este încă aproape de Bannawit. Dacă cineva ar privi de departe, ar crede că cei doi stăteau în picioare, îmbrățișându-se. Și Pan intenționează ca cei care îl urmaresc pe Baranwit să gândească așa.

-Săruți atât de bine, îi șopti Pansaeng lui Bannawit, dar ochii lui Pan priveau drept la persoana mică care nu putea ghici cu ușurință ce făceau ei aici.
Probabil l-a urmarit pe Bannawit....

Doi oameni se priveau în ochii dar Pansaeng încă ținea talia lui Bannawit și nu i-a permis lui Bannawit să se mute nicăieri. În timp ce însuşi Bannawit era încă șocat de ceea ce a făcut Pansaeng.

-Te simți bine? De ce ești stresat? a întrebat Bannawit, se mișcă ușor pentru a face contact vizual cu persoana care tocmai îi rupsese sărutul. După cum nici el însuși nu știa de ce era îngrijorat.

Sărutul de acum a fost intens. Dar Bannawit a simțit că Pan nu l-a sărutat cu dorință ca în ziua aceea. Nu este doar o provocare sau doar că vrea să încerce, dar era parcă de furie, de nemulțumire și era ceva în inima lui care se reflecta într-un sărut. Oamenii care au fost sărutați ca Bannawit știu foarte bine că este o eliberare emoțională. Dar Bannawit nu știa emoțiile pe care Pansaeng trebuie să le elibereze este furie, iritare sau stres pentru ceva.

-Nimic, a răspuns Pansaeng.

-Dar phi...

-Ai mâncat încă? a întrebat Pansaeng.

-Păi... da, a răspuns Bannawit, dar sprâncenele îi erau încă încruntate. Nu s-a pregătit să mănânce. Intenționa să deschidă mai mult ochii și urechile persoanei din fața lui.

-Dacă petrecerea sa terminat, Bannawit nu este nevoit să se întoarcă.

-Dacă ne întoarcem mai întâi? Cum se va întoarce Talay? A întrebat Pansaeng.

-Nu... dar vreau să merg la mașină, a spus Pansaeng și-a scos țigara și a aruncat-o pe stingătorul de țigări din față. Apoi a tras brațul lui Bannawit spre mașină. Bannawit însuși îl urmă, fără să știe că micuțul pe care tocmai la refuzat la amiază stătea cu pumnii reținându-si emoțiile.