"Lumina" lui Blue 💜

Capitolul 16

Nu îndrăzni să treci peste.

Pansaeng crede că a început anul cu o perioadă foarte bună.
S-au sărutat în mijlocul sunetelor numărătoarei inverse s-au creat linii calde și romantice în spatele sunetului artificiilor, au băut de fericire până când ceasul a spus că era dimineața noului an și fiecare persoană se completează foarte bine cu cealaltă.

Noaptea aceea a fost la fel de romantică ca un vis dar amândoi a trebuit să revină la realitate, a doua zi.
Pansaeng a fost șoferul și i-a permis lui Bannawit să doarmă când au plecat din acel loc foarte romantic într-o zonă industrială care este foarte singuratică. Este liniște pentru că oamenii au plecat cu toții acasă, inclusiv Pansaeng a trebuit să se pregătească să meargă la casa mare .

Frumoasa mașină a lui Bannawit era parcată în fața fabricii ,lângă poartă ea era mașina lui Solar care aștepta să-l ia pe Pansaeng. Bannawit și-a întins puțin picioarele și privește imaginea familiară a zidului din fața sa apoi s-a uitat la mașina lui Solar.

-Probabil că trebuie să mergi acasă chiar acum? a întrebat Bannawit.

-Da, Solar mă așteaptă, a răspuns Pansaeng. În trecut, Bannawit ar fi avut întrebări, dar acum Bannawit are răspunsul la motivul pentru care Solar chiar dacă trebuie să îl aștepte să îl ia, este ca cineva care are grijă de o Pan.

-Mulțumesc, că nu ai mers la casa ta și ai mers cu mine, a spus Bannawit.

-Nu am avut niciodată un sfârșit de an atât de bun.

Bannawit nu știe dacă poate crede sau nu, dar ochii și expresia celeilalte persoane erau cu adevărat credibile. Dar totuși și greu de crezut pentru că oamenii de acel nivel nu ar lua niciodată poate o persoană că el în serios. Cum poate fi atmosfera de la sfârșitul anului la fel de bună ca a lor?

-Mergi acasă în siguranță și ne vedem la deschidere, a spus Bannawit, deși încă nu știe de ce a venit această persoană să lucreze cu el.

-Uh, dacă există ceva, mă poți suna întotdeauna, i-a spus Pansaeng celeilalte persoane.

-Doar stau în cămin. Ce să mai fac?... în afară de faptul că îmi vei lipsi.

-Poți să mă suni doar când ți-e dor de mine, a spus o voce adâncă, iar proprietarul vocii și-a strâns buzele. Nu a crezut că ar putea spune asta. Voia doar ca lui Bannawit să-i fie dor de el.

-Și tu la fel, spuse Bannawit, deși nu se aștepta la nimic din ceea ce nu putea spune.

Pansaeng l-a lăsat pe Bannawit să meargă cu mașina spre cămin, iar el personal a urcat pe scaunul de lângă șofer cu Solar. El se întoarse în spate și privește spatele mașinii lui Bannawit cu ochii plini de bucurie.

-Te-ai îndrăgostit de acel copil, nu-i așa? Numărătoare inversă ți-a dat satisfacție ? Întrebă Solar. Ochii care urmăreau spatele mașinii întunecate erau plini de sclipire și îl lăsă pe băiat să trimită un mesaj dar nu a răspuns, apoi la întrebat ei.

-Ce? Pansaeng și-a întors capul să se uite la prietena sa dar Solar nu a repetat întrebarea doar îl privea pe Pan și aștepta.

-La început ai vrut să-l faci să cadă în groapă ta dar tu ești cel care a căzut în groapa lui, a spus Solar, dar Pansaeng a ridicat din umeri.

-Și nu crezi că toți ceilalți au căzut în groapă? a întrebat Pansaeng.

Era adevărat că, indiferent ce și-ar fi dorit înainte, încă nu renunțase să-l facă pe Bannawit să-l placă și să se îndrăgostească de el dar credea că el va reuși. Dar acum scopul acelei acțiuni era mai mult decât înainte, în afară de a-l face pe Bannawit să se despartă de alți oameni, acum el vrea sa-l facă pe Bannawit să fie al lui așa pentru totdeauna.