"Lumina" lui Blue 💜

Capitolul 17

Traume

Trecuseră două săptămâni de când Pansaeng a văzut acel incident din noaptea aceea.

După momentul acela, a fost ca și cum Pansaeng a fost lovit cu pumnul de către Bannawit, iar apoi a fost lovit din nou cu pumnul iar și iar când celălalt îi arăta în mod continuu că....
Bannawit pare să fie fericit. Pansaeng a văzut și asta .Blue vine la muncă în fiecare zi fără greș, merge să mănânce un prânz delicios, chiar dacă Pansaeng nu la mâncat. Încă pleca de la serviciu la timp adesea, merge să petreacă timp după muncă cu această persoană și în fiecare noapte el dormea în camera de deasupra și a făcut zgomote puternice. La fel ca în prima zi în care a venit să doarmă în cămin.

Aceasta ar putea fi adevărata identitate a lui Bannawit, identitatea reală despre care Pansaeng știe, dar nu vrea să o recunoască pentru că nu credea că acea persoană îi va putea face asta. Pansaeng se credea superior tuturor celorlalți și era sigur că era mai bun decât toți oamenii lui Bannawit la un loc, dar...
Pansaeng nu a putut să o rețină pe acea persoană pe nume Bannawit, care era un simplu angajat.

-Ce mai faci, domnu inteligent? Solar nu s-a putut abține să nu îl batjocorească. Făcându-l pe Pansaeng să se simtă rănit sau să se simtă învins. Dar chipul zâmbitor al lui Blue a fost cel care l-a făcut pe Pansaeng să simtă că pierde.

-De ce poate fi așa? a spus Pansaeng.

-Ți-am spus că va fi așa, spuse Solar cu încredere, nevrând să-și facă de rușine prietenul dar așa a gândit.

Pansaeng cade din propriul său ego nu a căzut pe pământ dar a căzut în gaura iubirii pe care și-a săpat-o singur gândi Solar. Deci, dacă Pansaeng ar fi conștient și s-ar întoarce rapid la vechiul său sine, dar Pansaeng nu a făcut asta, s-a lăsat să plece. Nu vrea să lucrez și nu mănânc mai nimic.
Chiar și țigările care îi plăceau, Solar nu l-a văzut pe Pansaeng ridicându-le și fumând.

-Dar Blue mă place. Sunt sigur că mă place, a spus Pansaeng. Tot ce s-a întâmplat între el și Bannawit a fost real, chiar a acceptat să-l implore când a procedat prost.

-Dacă tu și el v-ați plăcea unul pe celălalt, totul ar fi mai ușor. Dar voi băieți doar să vă bateți unul pe altul.

-Nu am pierdut niciodată. Pansaeng și-a ridicat capul și s-a uitat la Solar cu ochii plini de furie, dezamăgire și regret.

-Dar acum ai pierdut. Nici eu nu am pierdut cu Blue... Treci peste, a spus Solar și atinge umărul persoanei care stă.

-M-am pierdut pe mine.

Dacă Pansaeng  în ziua aceea, nu s-ar gândi la acest plan sau dacă nu ar fi făcut nimic impulsiv. Solar nu ar fi trebuit să-și consoleze prietenul. E sfâșietor așa. Dar în acea zi, Pansaeng era prea încrezător, Solar a înțeles că oamenii care nu au pierdut niciodată nu cred că o vor face. Dar acum Pansaeng trebuie să accepte, deoarece asta a continuat de două zile.

-Eu....

-Știu că îți place de el. Dar toată viața ta nu este doar despre el. Ai uitat ce i-ai spus președintelui, cu ce îți pierzi timpul? Spune Solar.

-Nu am avut niciodată inima frântă, a spus Pansaeng cu tristețe și Solar a oftat.

-Așa numesc tu o inimă frântă, spuse Solar, împingându-l de umăr pe Pan în mod repetat.

Pansaeng este persoana perfectă cu inima frântă. Începând de la a cocheta cu el, a-l plăcea, a te îndrăgosti de el, a aștepta o relație cu el până când în cele din urmă a fi respins de el încă nu este suficient... de capabil să treacă de senzația de respingere sau durere de inimă, sau cum ar trebui să o mai numești?