Oare-ți place ce vezi, oare?
Mă privești și când mă doare?
Când pe cerul meu nu mai e soare.
Când pe față mea se văd numai nori cu ploaie.
Eu te-am iubit cât am putut.
Tu m-ai rănit cum ai știut.
M-ai privit cu ochii tăi ca marea,
Iar pe rana mea ai pus sarea.
Te-am căutat până te-am găsit,
Însă mi-ai arătat că ar trebui să renunț,
În dată ce m-ai mințit.
Am crezut că o să trebuiască să te iubesc,
Nu să uit cum mă rănești.
Am crezut că ai fost soarele și eu luna,
Însă eu am fost soarele și tu furtuna.
Dar poate greșesc,
Iar misterul nu o sa-l deslusesc.
Dacă ai fost cu mine soarele și furtuna,
Cu ea ce ai fost? Soarele și luna?
Ce e? Ce a fost? Ce-ai mințit, de m-ai intors?
Poate ea pentru tine e o iubire mare,
Dar tu pe marea mea ai fost ca o salvare.
Cine o să se chinuie oare,
Când o să vadă cât de mult doare?
Îți doresc în continuare fericirea...
Și-ți ofer toată iubirea.
Voi sta să privesc din spate,
Cum ei îi oferi de toate.
CITEȘTI
Ce scriam când te iubeam
PoetryO călătorie în lumea pe care mi-am creat-o in jurul poeziei, pentru că recent am înțeles că poeziile scrise la nervi și durere sunt de fapt artă curată și poate le va simții cineva așa cum le-am simțit și eu când le-am scris.
