Focul Roșu al Dimensiunii - [Vol. 2]

Capitolul 17: Poarta Întunecată

Călătoria prin Templul Umbrelor a fost mai înfricoșătoare decât își imaginase Alina. Fiecare pas îi adâncea sentimentul de neliniște, iar aerul din jurul lor părea să fie încărcat de o energie ciudată. Părea că spațiul în sine se schimbă, contururile pereților și ale tavanului devenind din ce în ce mai indistincte, iar umbrele dansau în jurul lor ca o mulțime de spectre necontrolate. În acest loc, realitatea părea să se subțieze, iar Alina nu putea să scape de senzația că nu erau singuri. Erau priviți.

„Este locul acesta viu?” întrebă Alina, cu o voce aproape șoptită. Se oprea din când în când, iar privirea ei căuta orice semn al unei capcane sau al unei prezențe malefice.

„Nu este viu. Dar este cu siguranță vechi,” răspunse Kael, cu o umbră de neliniște în glas. „Acesta este un loc creat pentru a înfrunta cele mai adânci temeri ale celor care intră în el. Nu doar lupta fizică contează aici. Este o luptă între minte și suflet.”

Deodată, pereții de piatră păreau să se miște, iar o vibrație aproape insuportabilă străbătu încăperea. În fața lor, o poartă masivă din metal apare din întuneric, iar un simbol necunoscut părea să pulseze în mijlocul ei, ca un ochi care îi studia pe cei care îndrăzneau să se apropie.

„Poarta Întunecată,” murmură Kael. „Aceasta este intrarea către inima răului.”

Alina simțea o presiune imensă crescându-i în piept, dar știa că nu avea încotro. Nu mai puteau da înapoi. Trebuiau să pătrundă în inima întunericului, să înfrunte ceea ce trăia acolo, dacă vreau cu adevărat să înfrunte răul din lumea lor.

„Să mergem,” spuse Alina, cu o hotărâre nestrămutată în glas. Fie că aveau să înfrunte moartea sau ceva mult mai rău, aceasta era calea pe care trebuiau să o urmeze.

Împreună, s-au apropiat de poartă. La contactul cu simbolul pulsant, o forță imensă îi cuprinse, iar Alina și Kael se simțiră trăgându-se într-un abis de întuneric absolut.