Poate că problema e la mine.
Poate doar nu mă voi lăsa vreodată să simt adevărata fericire.
Poate doar iubesc atât de urât.
Poate cer prea mult, când zic "doar atât".
Îmi pare rău că vă îndepărtez pe toți!
Iar voi chiar mă ascultați... ce netoți!
Îmi pare rău că mă gândesc iar la tine,
Și că în inimă-mi creez numai ruine!
Eu sunt de vină, eu sunt problema,
Doar poeziilor asta le e tema...
Dau vina pe alții că sunt rănită,
Dar nu realizez că nu am fost niciodată vindecată.
Prietenă mi-e singurătatea,
Iar așa o să îmi fie toată eternitatea.
Mă victimizez prea mult, știu!
Dar doar iubită și-ascultată am vrut să fiu.
Mă distrug singură pe zi ce trece,
Iar inima-mi devine tot mai rece.
Mă distrag sau sunt distrasă,
Dar deja mi se pare că soartă mi-e aleasă.
Cred că înțeleg de ce nu mă vor oamenii în viața lor.
Curând cerul îmi va fi cel mai bun ascultător.
M-am săturat să mor în fiecare zi,
Să mă mint "Azi bine îmi va fi."!
De ce nu mă vindec, de ce nu mă fac bine?
De ce încontinuu mă gândesc la tine?
CITEȘTI
Ce scriam când te iubeam
PoetryO călătorie în lumea pe care mi-am creat-o in jurul poeziei, pentru că recent am înțeles că poeziile scrise la nervi și durere sunt de fapt artă curată și poate le va simții cineva așa cum le-am simțit și eu când le-am scris.
