Pe urmele unui suflet rătăcit

Capitolul 1

         Cole nu scoase nicio vorbă despre acel eveniment, deși eram sigură că îl rodea pe dinăuntru. Zilele trecuseră și tăcerea lui devenea tot mai apăsătoare, un elefant în mijlocul sufrageriei noastre înghesuite. Iar eu nu eram tocmai genul de persoană care să ignore elefanții.

          Așa că, într-o dimineață în care zgomotul orașului se estompa pe fundal și primele raze de soare filtrate prin perdele dansau pe pereți, am hotărât că era momentul să aduc subiectul în discuție fără ocolișuri. Cole stătea relaxat pe canapea, cu ochii ațintiți într-un manual de strategii de hochei — ironia perfectă — de parcă tot universul se rezuma la paginile acelea.

          — Deci, o să-mi spui vreodată ce-a fost aia?am întrebat, fără introduceri, aruncându-mă lângă el cu un plescăit de perne. Privirea lui se mută de pe pagină pe mine, dar nu înainte să oftăm în tandem – eu de nerăbdare, el de iritare.

— Nu e treaba ta, Tess, spuse el cu tonul acela plictisit, de frate mai mare care crede că are toate răspunsurile.

— Ba da, e treaba mea. Mă tratezi ca pe o copilă care nu înțelege nimic, îmi dai ordine fără nicio explicație și apoi te comporți de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat? l-am privit fix, încercând să păstrez furia sub control.

          Se lăsă o liniște încărcată, în care singurul sunet era respirația lui și foșnetul paginilor răsfoite mecanic.

          — Nu e momentul pentru asta, a răspuns într-un final, închizând cartea cu un gest lent.

— Nu e momentul? am repetat, simțind cum frustrarea îmi crește în piept, asemenea unui val care se sparge pe mal. Cole, ai idee cum m-am simțit când am văzut scena aia? Toată echipa ta, privirile... și el...

          Cole își trecu mâna peste față, obosit. Câteva secunde de tăcere, apoi își lăsă capul pe spate, privind tavanul de parcă acolo ar fi găsit răspunsurile pe care le căuta.

         — Nu vreau să vorbim despre Hunter.

        M-am încruntat.

         — N-am spus că vreau să vorbim despre el. Vreau să vorbim despre tine. Ce s-a întâmplat acolo? De ce ai reacționat așa? vocea mea tremura ușor, și nu eram sigură dacă de furie sau de îngrijorare.

         Cole coborî privirea și, pentru prima oară de la incident, am zărit o urmă de slăbiciune în ochii lui.

         — Uneori se întâmplă să-mi mai ies și eu din fire, Tessa. Nu e mare scofală.

         Tonul lui, deși blând, avea o tăietură care lăsa urme adânci.

         — Nu e mare scofală? Cole, te-ai purtat de parcă ai fi vrut să-l scoți pe Hunter de pe gheață pentru totdeauna. Ce-i cu tine și cu el, de fapt? De ce te enervează atât de tare? L-am văzut că nu e tocmai înger, dar de aici până la reacția pe care ai avut-o... e o diferență.

          În momentul în care am spus numele lui, ceva din expresia lui Cole s-a schimbat, o umbră trecătoare care mi-a lăsat un nod în stomac.

          — Nu e vorba doar despre el, șopti, iar glasul îi era aproape stins, ca și cum își mărturisea cea mai mare teamă.

        Mă uitam la el și nu mai știam ce să cred.

          — Atunci despre ce e vorba? Spune-mi.

         — Tessa, ascultă-mă bine, începu el, tonul său scăzând într-un avertisment. Nu vreau să ai nimic de-a face cu Hunter sau cu oricare dintre coechipierii mei. Ai înțeles?