Vajnic #1 (Seria Șerpii)

Capitolul 11. Arissa, femeia și camasa de forta

          Am auzit un geamăt îndepărtat.
          Mi-am dat seama cu stupoare ca venea de la mine.
          M-am blocat și am încercat să percep ceva în jurul meu. Eram prea terifiată ca să deschis ochii și să privesc.
          Lenjeria se simțea diferit, textura cearșafului era alta decât a bumbacului de pe patul meu și mirosea a mosc, vanilie și ceva înțepător, ca menta. Mi-au tremurat măruntaiele de groază când am înțeles ca nu sunt în patul meu.
          Apoi m-a izbit durerea de cap. Tâmplele îmi zvâcneau și sute de impulsuri dureroase îmi făceau creierul să se contracte, dacă se poate așa ceva.
          -N-o să te las la nesfârșit să te prefaci ca dormi, m-a anunțat Sebastian de undeva de aproape.
          Atât de aproape încat pentru o clipă am avut impresia ca vorbea în capul meu. Apoi am realizat ca vocea venea de undeva de lângă mine. Am înghițit în sec și m-am forțat să vorbesc:
          -Dacă deschid ochii, o să văd tavanul roz din camera mea?
          -Nu, mi-a spus simplu.
          -Sunt în camera ta?
          -Da.
          -Pot să știu de ce?
          -Poți să deschizi ochii?
          Am clatinat din cap, strângând ochii mai tare.
          -Nu.
          -De ce nu?
          -Nu sunt pregătită încă, am zis, strâmbând din nas. De ce sunt în patul tău și nu în al meu?
          Sebastian a mormăit ceva indescifrabil, apoi a zis:
          -Ești soția mea, Arissa! Dacă ar fi după mine, nu te-ai mai da jos din patul ăsta niciodată.
          Am deschis ochii atât de brusc încat camera a început să se învârtă cu mine din cauza luminii prea puternice din jur. La început nu am văzut nimic în afară de steluțe albe care dansau lambada la câțiva centimetri de ochii mei. Apoi imaginea a început să se clarifice și am vazut...
          -Aia e o oglinda? am întrebat prostește, holbandu-mă la propria-mi reflecție din tavan.
          -Nu, ai băut atât de mult încat sufletul tău n-a mai rezistat și a decis să se detașeze de carcasa inutilă. Acum te privești singură de la trei metri distanță de tine.
          L-am văzut în oglindă, stand în pat, lângă mine. Corpul meu nu se atingea de al lui, dar căldura pe care o emana era sufocantă. Aveam impresia ca luasem foc, cu toate ca nu era nici o scânteie. Stătea sprijinit de perne, fără tricou. O pereche de pantaloni scurți îi acoperea picioarele până la jumătatea coapselor musculoase. Avea telefonul în mână, părea foarte concentrat.
          Apoi am realizat cu stupoare ca sfârcurile întărite mi se frecau de materialul cearșafului negru.
          -Sebastian?
          -Arissa?
          -Sunt cumva dezbrăcată? am întrebat detașată, cu toate ca inima îmi ajunsese în stomac.
          -Da.
          -Vreau să știu de ce sunt dezbrăcată în patul tău sau e mai bine ca nu îmi amintesc?
          L-am văzut în oglinda întorcându-și capul spre mine, dar și dacă nu ar fi fost oglinda, aș fi simțit ca mă privește. Era ca și cum pielea îmi lua foc în fiecare loc în care se uita.
          -Îți amintești ceva din ce s-a întâmplat noaptea trecută? m-a întrebat precaut.
          -Vag, până într-un punct. Absolut nimic după aceea, am recunoscut, pe jumătate rușinată și pe jumătate frustrată.
          De ce naiba băusem atât de mult? Ce fusese în capul meu? Fiecare minut în preajma șarpelui blestemat era un test de rezistență, iar alcoolul era cea mai nefericită decizie în clipa aia. În preajma bărbaților ca Sebastian picioarele femeilor bete nu tremura, ci se deschid larg.
          -Știi ca ai câștigat o mulțime de bani în cazinoul meu? a întrebat, lăsând deoparte telefonul.
          Am încuviințat, holbandu-mă la el prin oglinda de pe tavan. Dumnezeule, mușchii aia erau reali? Știam ca unii bărbați îsi injectează mușchii cu botox ca să fie mai proeminenți, dar Sebastian părea prea mândru de el ca să recurgă la asemenea șiretlicuri. La naiba, o femeie n-ar trebui să vadă așa ceva, ar trebui interzis prin lege!
          -Îți amintești ca i-ai dat de pomană pe toți?
          M-am încruntat.
          Donasem toți banii? Nu-mi aminteam câți erau, dar îmi aminteam ca erau mulți. Îi donasem?
          Apoi mintea mi s-a limpezit.
          -Jonathan, am zis zâmbind. Îmi amintesc asta!
          -Ce ușurare, a pufnit sec. Mă bucur ca îți amintești despre cerșetorul pe care l-ai făcut milionar!
          Am decis să îi ignor răutatea gratuită.
          -Ce s-a întâmplat apoi?
          -Apoi am urcat în mașină și ai încercat să mă convingi să te ating, mi-a spus, întorcându-se spre mine.
          Mi-am răsucit capul spre el atât de brusc încât pentru o clipă am sperat ca o să îmi rup singură gâtul și o să mor înainte ca pământul să se deschidă și să mă înghită. Mă holbam la el, incapabilă să scot vreun sunet. El rânjea și părea foarte mulțumit de sine. Stătea sprijin într-un cot și nu rămăsese un centimetru de piele care să nu i se întindă peste mușchi.
          Dumnezeule!
          -Ți-ai pus picioarele în poala mea și mi-ai spus ca ești o pradă ușoară și ca n-o să zici nu. Mi-ai spus să te ating pe picior, să-ți ridic rochia peste solduri... îți amintești?
          Am clătinat din cap.
          Adevărul e ca, pe măsură ce vorbea, îmi auzeam propria voce amețită de alcool în cap, spunând exact ce îmi povestea el, dar n-aș fi recunoscut nici dacă viața mea ar fi depins de asta. Îmi simțeam obrajii și pieptul arzând. Singurul motiv pentru care nu mi-am tras cearșaful peste cap era ca nu voiam ca el să aibă un motiv în plus să radă de mine.
          -Apoi am constatat surprins ca nu purtai chiloți, mi-a spus oftând.
          Rochia aia blestemată! Încercasem cinci perechi de chiloți și nu găsisem nici o pereche care să nu se vadă prin materialul mulat. M-am enervat și am renunțat complet la ei.
          Dar Sebastian nu terminase povestea.
          -Apoi mi-ai spus să te sărut, a aruncat bomba în mijlocul patului. Iar eu am crezut ca vrei să te sărut la p...
          -Oh, Doamne, am gemut, trăgându-mi cearșaful peste cap. Te rog, zi-mi ca minți doar ca să mă simt prost!
          L-am auzit râzând în hohote. Era un sunet puternic și plăcut, în același timp. Râsul unui bărbat sigur pe el, care nu se teme să se bucure atunci când simte să o facă. Mi-a plăcut asta. M-am detestat teribil pentru ca mi-a plăcut.
          -Jur pe tot ce am, soțioara, nu te mint! Totuși, nu ai vrut un sex oral, deși ai ținut să specifici ca așa ar fi fost corect.
           Am închis ochii o clipa și am răsuflat ușurată. Slavă Domnului! N-aș fi vrut ca așa să fie primul sex oral pe care îl primeam în viața mea. Voiam să îmi amintesc momentul ăla.
          -Ai vrut doar să te sărut, a spus trăgând de cearșaf. Așa ca ți-am făcut pe plac, pentru ca ce nu fac eu pentru soția mea?
          Exact atunci cearșaful a dispărut de pe ochii mei și i-am văzut buzele. Pline. Senzuale. Necruțătoare. Buze superbe, care puteau spune șoapte fierbinți sau condamnări la moarte. Sărutasem buzele alea cu o noapte în urmă?
          -Habar n-am, mi-am auzit vocea, tremurând. Tu să-mi spui!
          Buzele la care mă holbam s-au destins într-un zâmbet crud.
          -Bineînțeles ca fac orice îmi ceri, soțioară, a zis rânjind. Să-ți spun ce s-a întâmplat în continuare? Lucrurile încep să devină foarte... interesante.
          Am tresărit când m-a atins cu degetele pe umăr. M-am cutremurat din creștet până în tălpi și pielea mi s-a înfiorat. Era nedrept ca propriul meu corp mă trăda în fața lui. De fiecare dacă când Sebastian se apropia de mine, libidoul meu ridica steagul alb și se preda înainte să înceapă lupta, punându-se pres în fața lui. Era deranjant.
          Am încuviințat dând din cap. Voiam să știu dacă făcusem sex cu el. Dacă fusesem atât de proasta încât să o fac sau dacă mai există măcar o urmă de decență în corpul ăla trădător.
          -Te-am sărutat. În caz ca ai dubii, m-ai sărutat și tu pe mine, nu vreau să mă acuzi mai târziu ca te-am obligat. Apoi ai început să-mi freci scula prin pantaloni.
          -Oh, Doamne, am gemut, închizând ochii.
          Mi-am așezat palmele peste fața. Muream de rușine.
          -După care m-ai împins de pe tine și mi-ai spus ca vrei să mă călărești, dar nu ai mai apucat s-o faci. Ai vomitat în mijlocul limuzinei, Arissa.
          Șocată de cele auzite, mi-am lăsat mâinile în jos și m-am holbat la el. Voiam să mă asigur ca nu îsi bate joc de mine.
          -Ce-am făcut? am reușit să întreb, cu vocea gâtuită.
          -Ai vomitat în mijlocul limuzinei, a repetat, serios ca moartea. Pe hainele mele și pe ale tale. Pe covor. Pe una dintre banchete. Apoi am ajuns acasă, te-am dus în camera ta și te-am dezbrăcat, te-am băgat în duș și ai vărsat din nou. Am crezut ca o să mori în somn înecată cu propria ta voma, așa ca te-am adus aici, ca să mă asigur ca asta nu o să se întâmple.
          Aveam nevoie de timp să procesez toate cele auzite, dar în clipa aia aveam nevoie de o singură confirmare:
          -Adică nu am făcut sex?
          Sebastian s-a uitat la mine de parcă cineva îmi înlocuise ochii cu două vagine. Avea maxilarul încordat și părea gata-gata sa mă omoare cu mâinile lui, dacă voma nu îmi venise de hac.
          -Nu, necrofilia nu e una dintre pasiunile mele, dar ți-ai frecat fundul de mine jumătate de noapte, mi-a spus, deloc fericit.
          -În somn, vrei să spui? l-am întrebat bănuitoare, iar el a încuviințat din cap. Scuză-mă ca nu sunt conștientă de ce fac când dorm!
          -Nu ești conștientă de ce faci nici când ești trează, Arissa!
          -Da, dar când sunt trează e inconștiență controlată, Sebastian, i-am explicat, mult mai relaxată acum ca știam ca nu făcusem sex cu el.
          S-a încruntat, iar buzele lui păreau mai bosumflate.
          -Inconștientă controlată? a repetat gânditor. Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Eu aș numi-o Femeia și cămașa de forță.
          I-am aruncat o privire menită să îl ucidă, apoi am decis ca venise timpul să mă car. Am prin cearșaful cu mâinile și l-am adunat mai bine la piept. M-am ridicat în capul oaselor. Camera a început să se învârtă din nou.
          Dar Sebastian m-a tras înapoi și o clipă mai târziu stătea deasupra mea, imobilizându-mi corpul cu al lui.
          -Ce faci? am întrebat cu o voce ascuțită și deranjantă.
          -Se zice ca oamenii spun adevărul la beție, mi-a spus încet. Fac cercetare.
          -Adică?
          El doar s-a aplecat spre mine și și-a lipit buzele de ale mele, de parcă făcea asta mereu. Eram atât de încordată sub el încat mă dureau pana și degetele de la picioare. Nici măcar nu mai respiram.
          -Cooperează puțin, mi-a cerut, mutandu-și gura de la buzele mele lipite strâns una de alta, la gâtul expus.
          Mi-am mișcat limba atunci când a început sa-și miște buzele pe gâtul meu. Mă săruta încet, aproape cu frică. Mi se înfiorase pielea pe tot corpul și numai orgoliul mă împiedica să nu mă pierd în senzațiile pe care mi le stârneau Sebastian și greutatea corpului sau peste al meu.
          -Azi-noapte mă voiai, mi-a șoptit încet, apoi mi-a prins lobul urechii între dinți.
          Am tresărit și toată voința mi-a părăsit corpul. Mușchii mi s-au relaxat brusc.
          -Mă vrei și acum, a mai spus, coborând cu buzele în jos pe gâtul meu.
          Mi-am întors puțin capul și buzele mi s-au atins de urechea lui. S-a oprit brusc și a rămas așa, nici măcar nu mai părea ca respiră. Mâinile îi tremurau lângă capul meu și nu eram sigură dacă de la efortul de a nu-și lăsa toată greutatea pe mine sau pentru ca încerca să nu-și piardă firea. Am înghițit în sec și am spus:
          -Chiar dacă te vreau, asta nu schimbă cu mare lucru situația dintre noi doi. Tu încă ești un șarpe care mi-a distrus viața și dacă te-aș vrea ar fi doar fizic. Personalitatea ta e la fel de atrăgătoare ca animalului pe care îl ai tatuat pe spate.
          S-a tras puțin înapoi și, când s-a uitat în ochii mei, am știu ca abia atunci eram, pentru prima dată, față în față cu Vajnic. Sclipirea diabolică din ochii lui, felul în care trăsăturile lui erau neclintite și nemiloase, modul în care mă diseca cu o privire rece, nu mai era nimic din Sebastian pe chipul lui. Acum era Vajnic, șarpele ucigaș de care toată lumea era îngrozită.
          Iar mie mi se uscase gura și abia dacă mai puteam să respir, pentru ca dacă așa arată moartea, în clipa aia nu îmi era foarte frică de ea. În clipa aia voiam doar ca moartea să mă ia... pur și simplu.
          -Oare? a întrebat pe un ton neutru. Chiar ți-am distrus viața, Arissa? Sau e doar mai simplu să continui să îți spui asta ca să dormi mai bine noaptea? Nu e mai ușor să dai vina pe mine decât să accepți ca pe taica-tu l-a durut în cot de tine? Nimeni nu e cu adevărat rău până în măduva oaselor, la fel cum nimeni nu e mereu bun ca un sfânt, soțioară, dar dacă vrei un șarpe drept soț, o să-ți dau unul!
          Înainte de a apuca să îi înteleg cuvintele, mi-a prins capul cu ambele mâini și și-a lipit buzele de ale mele. Orice urmă de emoție dispăruse din el. Mâinile nu îi mai tremurau, buzele nu mai erau ușoare și cercetătoare pe ale mele. Îsi mișcă gura violent peste a mea, îmi mușca buzele și îsi împingea limba printre ele.
          -E rândul tău acum, scumpo, mi-a spus trecându-și limba peste buza mea de jos. Saruta-mă, Arissa!
          Am deschis buzele și l-am lăsat să-și strecoare limba în gura mea. Nu mi-a dat timp nici să mă obișnuiesc, nici să prind ritmul din urmă. M-a asaltat cu limba, tăindu-mi respirația, făcându-mi corpul să se contracte și inima nătângă s-o ia razna în piept.
          Mi-a prins un sân în palma, peste materialul cearșafului, și l-a strâns suficient de tare cât să tresar și să gem. Încercam să fac față sărutului, să îi țin piept lui Sebastian, dar pierdeam teren de la o clipă la alta și, în prea puțin timp, mi-am dat seama ca devenisem moale ca untul la soare în mâinile lui.
          Cearșaful a dispărut de pe pieptul meu când buzele au început să îi coboare de la gura mea, în jos, peste maxilar și gât.
          Când gura lui Sebastian a ajuns pe sânul meu, m-au cuprins emoțiile. Poate ca nu-mi aminteam complet noaptea trecută, dar dimineața aceasta n-aveam s-o uit. Plănuiam să îl opresc, la un momendat, înainte să ajungă prea departe. Imediat. În câteva clipe...
          -Oh, la naiba, am suspinat, închizând ochii.
          Îmi prinsese un sfârc în gură și îl sugea. Tare. Spatele mi s-a arcuit, impingandu-mi mai mult sânii în fața lui. Cu o mână m-a prins de șold, fortandu-mi corpul să rămână nemișcat sub el. Nici măcar nu îmi dădusem seama ca mă frecam de el. Nu realizasem nici ca îmi desfăcusem picioarele, făcându-i loc să se așeze confortabil între ele.
          -Poți să țipi oricât de tare simți nevoia s-o faci, mi-a spus, ridicându-și capul ca să se uite în ochii mei. Oricum n-o să te audă nimeni.
          S-a repezit spre mine și m-a sărutat. Și-a strecurat o mâna între noi și m-a atins între picioare, peste cearșaf. Am gemut și m-am agățat cu ambele mâini de umerii lui, trăgându-l mai aproape. Mă simțeam de parcă îmi turnase acid în vene și acum tot corpul meu se topea, arzând.
          -Spune-mi ca mă vrei, mi-a ordonat printre săruturi. Spune-mi ca vrei să ți-o trag!
          Gura mi-a luat-o înaintea creierului. Am mormăit ceva neinteligibil, apoi am reușit să spun:
          -Vreau!
          Nici măcar nu știam ce vreau.
          -Mă vrei pe mine sau vrei doar un bărbat care să ți-o tragă?
          Aveam capul greu și respirația și mai grea, dar mă simțeam de parcă plutesc deasupra solului. Mâna lui se mișcă din de în ce mai repede și mai apăsat între picioarele mele, iar presiunea care îmi creștea în abdomen era aproape sufocantă. Mi-am muscat buza ca să nu țip când și-a înfipt dinții în sânul meu.
          -N-o să te las să termini până nu îmi spui ce vrei!
          -Pe tine, am reușit să îndrug. La naiba, te vreau pe tine!
          I-am simțit rânjetul pe pielea mea.
          Apoi aerul rece mi-a înfiorat pielea când a sărit brusc de pe mine. Buimacă și gâfâind, l-am căutat cu privirea. Stătea în picioare, lângă pat. Mă privea cu ochi sticloși, de șarpe.
          -Poți să pleci, m-a anunțat politicos, de parcă nu fusese cu mâna între picioarele mele cu câteva secunde în urmă.
          Mi-am tras cearșaful peste piept și m-am ridicat într-un cot. Amețeala mi-a cuprins iar capul.
          -Poftim? Unde să plec?
          -În camera ta.
          Am rămas pe loc, complet nemișcată și cu temperatura cu cinci grade mai scăzută decât cu un minut în urmă. N-aveam nici o idee despre ce naiba se întâmplă.
          -De ce? Credeam...
          -Credeai ca o să facem sex? m-a întrebat sec, privindu-mă de sus, de parcă eram o proasta. Voiam să văd dacă aș putea să te am fără amenințări și fără să fi beată, Arissa. Deși sunt aproape singur ca încă nu ești complet trează.
          Mă simțeam de parcă aruncase pe mine o găleată cu apă amestecată cu gheață. Tremuram din toate încheieturile. Furia, orbitoare și zgomotoasă, îmi punea stăpânire pe fiecare centimetru din corp.
          -Ești sigur ca asa vrei să fie lucrurile? l-am întrebat coborând din pat, cu tot cu cearșaf.
          -Du-te în camera ta, fă un duș, mănâncă ceva și apoi o să stăm de vorbă despre cum or să fie lucrurile de acum încolo, mi-a spus și mi-a întors spatele.
          A traversat dormitorul, a intrat în baie și a închis ușa în spatele lui, lasandu-mă în urmă.
          Mi-a luat jenant de mult timp să mă pun în mișcare, dar când am făcut-o, am fost de neoprit. Eram atât de furioasă și pornită să distrug ceva, încat îmi vâjâiau timpanele. Nici măcar nu îmi amintesc când m-am repezit în dressing și când m-am îmbrăcat.
          Îmi amintesc în schimb ca m-am trezit la parter, în bucătărie, ieșind pe ușa din spate. Voiam să dau foc pădurii, dar mi-am amintit ca animalele nevinovate care trăiesc acolo nu mi-au făcut nimic.
          Sebastian făcuse asta. Orice urma să se întâmple, trebuia să îl doară pe el și numai pe el.
          Așa ca am pornit spre hală uriașă în care Rudy îmi spusese ca îsi ținea mașinile. Locul era complet gol și prea ușor accesibil. M-am oprit în mijlocul mașinilor parcate de jur împrejur. Am numărat paisprezece.
          Dă-le foc, șoptea o voce sinistră în capul meu.
          Nu, m-am gândit. Voiam ca totul să fie personal. Voiam ca el să știe, fără urmă de îndoială, ca aia era o reglare de conturi.
          Așa ca am luat din mers o rangă așezată pe un raft și am început să cânt:
          -Eeny, meeny, miny, moe, șarpele o să-și piardă capul, dacă moare n-o să plâng, o să îl gătesc la cină!
          M-am oprit cu ranga în dreptul unei mașini la care, în mod normal, mi-ar fi fost frică și să ma uit. Cu pași apăsați și siguri, m-am apropiat de ea, analizând bolidul superb, negru lucios. Era un Rolls Royce, probabil unul dintre cele mai scumpe modele.
          Am ridicat ranga și, înainte să îmi dau timp să mă răzgândesc, am lovit parbrizul cu toată puterea. Un val de satisfacție mi-a măturat corpul și am zâmbit, apoi am lovit din nou, în același loc, făcând spărtura mai mare.
          După ce am mai lovit parbrizul de câteva ori, am trecut la oglinzi.
          -Voiam doar să văd dacă aș putea să te am, m-am auzit maimuțărindu-l pe nenorocit. Poftim! Uite ca acum mă ai!
          Am lovit oglinzile până când au căzut cu totul. Am lovit geamurile laterale, luneta și apoi capota. La sfârșit, când am fost mulțumită de opera mea, am aruncat ranga pe jos și m-am răsucit spre una dintre camerele de supraveghere. Am privit fix în obiectiv când am spus:
          -Vrei război? Îți dau război! Pregătește-te, Sebastian. Nu mi-e frică de șerpi!
          Apoi am plecat înapoi în casă și în camera mea. Am evitat-o la mustața pe Rudy care m-a întrebat ce am făcut afară atât de devreme. Ajunsă în siguranța relativă a camerei mele, cu ușile foarte bine încuiate, mi-am permis un moment de respiro.
          Îi distrusesem una dintre mașini. Mai avea încă treisprezece, n-avea să îi simtă prea tare lipsa. Gândul să îi făcusem praf un lucru personal mă ungea pe suflet, dar nu anula umilința pe care o simțisem mai devreme.
          Îl lăsasem să mă atingă, mă lăsasem dusă de val direct în mâinile lui, iar ticalosul, blestematul naibii mă trimisese la plimbare. Merita mult mai mult decât să îi sparg câteva geamuri de la mașină, dar ăla nu era decât începutul.