Tangoul disperării- Pariul

Capitolul 1- Așa a început totul

Capitolul 1
Așa a început totul

Petrecerea asta nu va deveni niciodată mai plictisitoare. Învârt puţina băutură ce mi-a mai rămas în pahar, şi privesc plictisită în jurul meu. Toţi idioţii ăştia sunt beţi mangă, pipaidu-se în timp ce sunt aproape dezbrăcaţi. E clar că nici măcar pe muzică asta de rahat nu dansează. Obişnuiam să fiu ca ei, dar m-am săturat de asta.

Nu îmi plac oamenii, asta e clar. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu singură, dar nu singuratică,ci înconjurată de oameni. Realizez că sunt o căţea nenorocită şi nimeni nu mă suportă cu adevărat, ci doar din cauza banilor. Iar eu sunt mulţumită de asta. Nu am nevoie de oameni care să fie ataşaţi de mine, pentru că eu nu mă pot ataşa de nimeni, iar asta e tot ce îmi doresc. În acest moment mă bucur că pot sta singură pe canapeaua asta nenorocită şi niciun idiot nu mă deranjează.

Am venit aici cu Deborah şi Hazel, singurele persoane care mă mai suportă. Le-am pierdut prin mulţime nu după mult timp ce am ajuns aici. Probabil dansează cu nişte tipi dubioşi, extraordinari de beţi. Nu le condamn, asta fac şi eu la toate petrecerile. Chiar în urmă cu 20 de minute am dansat cu un brunet sexy pe nume Adam.

Am început să mă plictisesc stand singură pe canapea şi privind în gol. Caut cu privirea pe oricine din camera asta care nu e prea beat şi de care îmi pot bate joc. Îl văd pe tipul asta, Leonardo, parcă. E un tip de la noi de la liceu presupun. Nu prea acord atenţie oamneilor, de fapt nu acord deloc atenţie oamenilor. Nu arată prea rău. Chiar nu arată rău deloc.

Observ că e la bustul gol. Dacă nu e prea idiot încât să se dezbrace singur, atunci şi-a pierdut tricoul în urmă unei provocări stupide pe care le joacă toţi adolsecenții plini de hormoni la petreceri. Tatuatejele îi acoperă jumătate din piept şi braţul drept. Nu are vreun stupid de tatuaj mânecă, sunt tatuaje individuale ce alcătuiesc un întreg. Din cauza obscurităţii din camera nu îmi pot da seama dacă este buruent sau un şaten foarte închis, iar culoarea ochilor nu o pot defini sub nicio formă.

După ce termin să mă holbez ca o proastă, observ că mă priveşte. Şi ştie că l-am studiat. Nu prea îmi pasă că m-a prins holbându-mă la el. Nu îmi pot da seama dacă vreau să am parte de compania lui sau nu, dar înainte să îmi pot da seama ce fac îl chem la mine printr-o mişcare subtilă a capului. Acesta face rost de un tricou şi se îndreaptă spre mine privindu-mă că un prădător ce îşi seduce prada. Dar ceea ce nu ştie el e că eu sunt vanattorul, întotdeuna am fost.

- Bună Allison, îmi zice, iar vocea sa uşor răguşită e sexy.

- Ne cunoaştem de undeva? întreb şi ridic din sprânceană, iar acesta surâde la gestul meu.

- Suntem colegi din clasa întâi, îmi zice continuând să rânjească.

Normal, dacă un tip ar rânji aşa la mine i-aş zice să se care, dar ceva mă atrage la tipul asta. Mă intrigă puțin, de obicei oamenii care știu cine sunt se feresc de mine. Vrea ceva de la mine, asta e clar. Îmi plac oamenii care ştiu ce vor, deci sper că Leonardo ştie ce vrea.

- Nu mi te amintesc, îi spun şi zâmbesc.

Eu nu zâmbesc atunci când vorbesc cu oamenii. De ce fac asta cu el?

- E imposibil să mă uiţi, doar nu vrei să recunoşti, îmi da replica şi se aşează lângă mine.

Nu pot să nu îi privesc corpul bine lucrat, care vine la pachet cu tatuajele alea care par a fi interesante, ei bine ce se vede ieşind de sub mâneca tricoului.

- Hmm... s-ar putea să ai dreptate, faţă ta mi-e cunoscută, Leonardo.

- Bună încercare, mă cheamă Louis, îmi zice în timp ce rade.

Nu ştiu ce i se pare atât de amuzant, dar pe mine clar nu mă amuză. Prezenţa să mă irită. Ştiam eu că nu poate arată atât de bine fără să nu îl fi observat până acum. Petrecerea oricum e nasoală aşa că nu îmi pare rău să plec de aici. Mă ridic de pe canapea şi îmi trag în jos fusta neagră din piele care nu lasă loc imaginaţiei. Nu aş vrea să dezvălui chiar totul.

- Allison, unde pleci? mă întreabă şi îmi văd încheietura mâinii drepte strânsă de degetele sale lungi.

- Cine eşti tu de trebuie să îţi dau explicaţii? pufnesc deja enervată de insistenţele lui.

Deja simt cum iritarea mea atinge cote maxime, iar asta nu e bine. Nu ştiu cum mi s-a putut părea cât de puţin atrăgător puştiul asta enervant. Sper să nu mai insiste că altfel îşi va lua un pumn drept în faţă aia drăguţă a lui.

- Am o oferta pentru tine, îmi spune iar o umbră de îngrijorare îi străbate faţa.

De ce mi-ar propune o oferta? Mai rău, de ce crede că aş acceptă o oferta din partea lui? Probabil tot ce include oferta ne conţine pe noi doi şi un pat. Îmi dau ochii peste cap la gândul ăsta.

- De ce ţi se pare că aş părea interestă? întreb arogantă, chiar mă doare undeva de el şi ofertele lui.

- Facem un pariu, îmi zice, iar rânjetul enervant îi apare din nou pe faţă.

- Vorbeşte! mă răstesc la el.

Sună de parcă aş părea nerăbdătoare, dar ce îmi poate oferi el din ce nu am eu?

- Stăm împreună, glumim, radem, iar cel care se îndrăgosteşte primul pierde, zice impasibil. Dacă câştig eu, vei fi a mea, în toate modurile posibile, îmi spune şi îşi dezveleşte dinţii albi într-un rânjet.

- Iar dacă pierzi, vei fi sluga mea personală, adică vei face orice îţi spun eu, fără să comentezi, îi spun.

- S-a făcut! îmi spune şi îmi oferă mâna că să încheiem pactul.

Îi ofer mâna şi i-o strâng uşor. Oh, băiete, nu ştii că tocmai ai făcut un pact cu diavolul.

Țin să menționez că aceasta este prima mea carte, care nu ar fi publicată fară încurajarile (obsesive) ale prietenei mele LittleBatwoman593. Mulțumesc mult Oana! Știu că mai am enorm de mult de lucrat, dar sunt la început de drum. 

*La media e Allison*