"Lumina" lui Blue 💜

Capitolul 22🔥

⚠️Recomandat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, descriere scene intime în mod detaliat ⚠️

Premiul pentru angajat remarcabil

Pansaeng a vrut să aibă timp privat cu Bannawit, așa că a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a avea acel timp. Și a reușit să o facă înainte de sfârșitul acestei luni. Pansaeng a verificat ca totul să fie în ordine, inclusiv finanțele, marketingul, producția și chiar importul și exportul. Când totul a fost terminat, s-a răsplătit cu o zi liberă pentru a putea ieși cu angajatul său talentat.

Dar Pansaeng a avut doar două zile libere. Prin urmare, a profita la maximum de aceste două zile.

-Tocmai am început să lucrez și m-ai târât așa? a întrebat Bannawit când erau amândoi în frumoasa mașină a lui Bannawit.

-Dacă nu ar fi această perioadă, nu aș mai avea timp liber. Acesta este momentul cel mai potrivit, a spus Pansaeng.

Și Bannawit a trebuit să-și dea ochii peste cap la cuvântul „momentul potrivit” poate este potrivit pentru Pansaeng dar pentru  Bannawit nu este, pentru că de abia a început munca și nici măcar nu a trecut încă de perioada de probă iar el are o zi liberă să meargă într-o călătorie. Și este o călătorie cu nimeni altul decât președintele.

Mătușa Chan încă nu a terminat de vorbit despre începutul povești cu Pansaeng, dar acum deschide o nouă poveste despre care să vorbească.

-Și unde mă duci?  A întrebat Blue pentru că era inutil să se plângă.

-Te duc la mare și apoi urcăm pe munte, a spus Pansaeng.

-Ai de gând să mergem peste tot? A întrebat Bannawit.

-Da, mergem să ne distram și să ne relaxăm . Nimeni nu va îndrăzni să-l dea afară pe Blue, crede-mă.
Bannawit credea deja că nimeni nu îndrăznea să-l concedieze. Dacă Pansaeng acționa cu atâta forță, cine ar îndrăzni? Nici măcar tatăl lui Pansaeng nu i-a putut spune nimic lui Pansaeng.

O mașină frumoasă se îndreaptă spre Khao Yai Pansaeng este șoferul și Blue stătea din nou acolo, fără să știe destinația. Dar nu a făcut obiecții sau probleme. Simțea că ar putea avea încredere în această persoană că va fi ghidul lui, chiar și înainte cei care nu aveau un statut clar puteau să-l urmeze pe Pan, ambele sentimente erau clare, de ce să îi mai fie frică.

-Atunci de ce mergem acum? a întrebat Bannawit.

-Este sezonul ploios potrivit pentru a urca pe munte? a răspuns Pansaeng și a plătit taxa de intrare în parc înainte de a conduce mai departe.

Ambele părți ale drumului sunt verzi, inclusiv copaci, ferigi și chiar iarbă de pe marginea drumului. Conducerea pe acest traseu este ca și cum ai fi într-o lume diferită. Totul este plăcut ochiului, este că și cum ai merge într-un tunel verde. Lui Bannawit îi place sezonul ploios și îi place să fie cu cineva în sezonul ploios. Se simte cald, se simte bine și se simte mai relaxat.
Exact ca acum când este cu Pansaeng.

-Hei! Maimuțe, spuse Bannawit și arătă spre grupul de maimuțe care ieșise pe marginea drumului după o ploaie proaspătă.

-Este foarte blănos, a spus Pansaeng, a încetinit puțin mașina pentru a permite lui Blue să se uite mult timp la acele maimuțe.

-Sunt pe tot parcursul drumului. Dacă este curat așa, vreau să-l iau și să-l ridic, a spus Bannawit.
Pansaeng coborî fereastra. Voia ca Bannawit să simtă vântul iar când a văzut acele animale blănoase voia ca Bannawit să se relaxeze. Și Pansaeng însuși va putea vedea zâmbetul relaxat al lui Bannawit.

-Ar fi trebuit să venim cu o mașină decapotabilă pe care să  o putea deschide, a spus Pansaeng cu regret.

-Oh, nu pot spune nimic pentru că nu m-am născut niciodată bogat, și nu a trebuit să stau să aleg o mașină înainte de a ieși din casă. A spus Bannawit dar nu a fost sarcastic. A spus în mod deliberat pentru că așa este Pan. Dar nu s-a putut abține să nu fiu enervat de acest președinte.

-Nu sunt disponibil pentru a reveni la Bangkok. Tura următoare, chiar te voi duce să alegi, a spus Pansaeng.

-Nebun! Nu vreau, pot sta în orice mașină. Adevărul este în Khao Yai. Ar trebui să vii cu motocicleta, știi, a spus Bannawit.

-Hm... asta e. Pansaeng a dat din cap în consecință.

-Ai mers vreodată cu motocicleta pentru a simți vântul? a întrebat Bannawit, întinzându-și mâna pentru a simți vântul.

-Niciodată, a răspuns Pansaeng.

-Trebuie să încerci, a spus Bannawit, apoi s-a întors și i-a zâmbit lui Pansaeng.

-Să încercăm împreună? A sugerat Pansaeng, iar Bannawit a ridicat din umeri.

-Poate.

Parcul Național Khao Yai este la fel de mare pe cât sugerează numele. Pansaeng a condus încet mașina pentru ca Bannawit să vadă frumusețea parcului, unul câte unul, în sezonul ploios, fiecare loc aici este foarte frumos, dar este păcat că unele locuri sunt închise pentru a nu le permite oamenilor să meargă deoarece este sezonul ploios și poate fii periculos pentru vizitatori.

Au petrecut mult timp în fiecare loc până au fost mulțumiți. Bannawit se simte bine când a văzut acest gen de prospețime și relaxare, a uitat de timp. Era demn zvonul că conducerea prin Parcul Național Khao Yai, era ca și cum ai înghiți fericirea.

-Este sezonul ploios și multe animale ies din pădure. Uite... vezi o căprioară? a întrebat apoi încet Pansaeng și încetini pentru a urmări mașina din față.

-Este foarte frumos, a spus Bannawit când Pansaeng a coborât fereastra să se uite din nou afară.

Pe câmpul larg de iarbă erau patru sau cinci căprioare care pășteau, iar unele se uitau la oamenii care îi priveau. Există una care privea mai atent apoi și-a ridicat capul pentru ca toată lumea să-i facă poze.

-Asta arată ca Blue, a spus Pansaeng și și-a luat telefonul mobil pentru a face o poză.

-Sunt chiar atât de frumos? a întrebat Bannawit.

-Atât frumos, cât și fermecător, nu mă pot opri să nu mă holbez la tine, la lăudat Pansaeng, iar persoana lăudată și-a strâns buzele strâns.

-M-ai complimentat pur și simplu. Cum poate fi așa? Bannawit a spus:

-Ei bine, Blue merită urmărit. De ce trebuie să faci asta dificil? a răspuns Pansaeng și a ridicat din sprâncene.

-Este un pic de conflict ....cineva ca tine a venit să mă complimenteze, a spus Banwich și s-a uitat la Pansaeng.

-De ce?

-Ești atât de chipeș, arăți atât de bine, ai acest farmec și încă ajungi să mă admiri sunt atât de bun. Trebuie să fiu jenat, a spus Bannawit, iar Pansaeng a izbucnit în râs. Nu s-a putut abține să nu ridice mâna pentru a-i ciufuli părul lui Bannawit.

Pansaeng nu s-a gândit niciodată că va fi capabil să-i complimenteze pe alții așa.

În trecut, el a fost numărul unu. Chiar dacă era Rapee , Pansaeng a crezut că poate lupta. Nu putea concura cu Rapee doar într-un fel, adică vârsta lui. Dar când l-a cunoscut pe Bannawit Pansaeng, a fost de acord cu totul, lăsându-l pe Bannawit să fie numărul unu fără prea multă considerație.

Pansaeng și Bannawit au petrecut timp în parc până seara. Azi a fost o zi foarte norocoasă pentru că vremea era frumoasă și umbroasă, dar nu a plouat deloc. Pansaeng și Bannawit pot conduce, pot sta și admira natura cu ușurință. Au noroc seara, cerul s-a deschis mai mult decât înainte, făcând cuplul să vadă lumina portocalie care umple cerul.
Dar ceea ce a fost și mai norocos a fost că cei doi stăteau unul lângă celălalt privind.

-Dacă spun că Blue este mai frumos decât cerul astăzi. Blue va fi jenat? A întrebat Pansaeng.

Cei doi stăteau în spatele unui sedan frumos. Au deschis portbagajul mașinii in spate și s-au așezat unul lângă altul, petrecând timpul în tăcere și privind soarele care apune încet. Obrajii lui Bannawit sunt roșii dar nu se vede clar. Pentru că pielea lui este atât de întunecată încât este greu de observat. Dar chiar și atunci, Bannawit și-a dat seama de asta pentru că a simțit un fulger de căldură pe obraz.
💜