Povestea Tatălui

Capitolul 21: Adevărata fața!

Sarcina Izei evolua fără probleme. Adrian o susținea și era lângă ea constant.
Mergeau odată la 2 săptămâni la control ,obsedați fiind sa își vadă bebelușul. Doamna doctor Daniela N, era disperata de entuziasmul celor doi,dar se bucura cot la cot cu ei. Însă Adrian nu putea sa stea departe de lumea lui...chiar dacă era prezent 100% în casa și o ajuta pe Iza sa treacă peste perioada în care simtea grețurile și vomita constant, afacerile lui mergeau înainte, iar el coordona totul de acasă. Uneori primeau vizite de la diferiți bărbați, alteori vorbea destul de mult la telefon în curtea din fata casei,astfel încât Iza sa nu audă foarte mult din conversațiile lui. Dar în acea seară,Iza era nerăbdătoare sa ii arate din nou un filmulet interesant cu o naștere în apă, asa cum obișnuiau sa se uite aproape în fiecare seara,astfel încât sa fie documentați cât mai bine pentru momentul ce urma sa aibă loc peste aproximativ 6 luni și jumătate.
Cobora scările terasei când auzi vocea puternica a lui Adrian ce se rastea în telefon.
-Asculta aici tarfa, tu faci doar ce zic eu,da? Nu am chef de smiorcaielile tale și nici ale altora. Am chestii mai importante acum pe cap.
Iza își duce mâinile la gura și înăbușă un suspin. Nu ii venea sa creadă...Adrian putea sa vorbeasca asa cu o femeie. Adrian al ei,același bărbat ce o mângâia pe spate în timp ce vomita și se chinuia în fiecare zi. Același bărbat ce o strângea în brate în fiecare noapte,același bărbat ce p săruta pasional în fiecare dimineață.
‐Da,vreau sa nu ma mai suni pe numărul personal. Iza are nevoie de liniște, nu vreau sa știe nimic despre asta. Oricum totul se va schimba în curând.
Iza atunci își făcu curaj și se îndreptă spre locul de unde vocea lui se auzea din ce în ce mai clar și din ce în ce mai irascibil.
-Ce nu trebuie sa știu Adrian? Cum poți? Cum poți sa te comporți și sa vorbești astfel cu femeile,Adrian? Cum? Nu pot sa cred,ești un monstru.
-Iza,stai ,iubito! Nu e ceea ce pare. Ai înțeles greșit. Iza stai pe loc...
Dar fata nici măcar nu dorea sa îl mai vadă în fata ochilor. Simțea pentru el în acel moment doar scârbă, iar asta venea la pachet cu scârba pe care o simțea pentru ea ca alesese sa rămână lângă un astfel de om. Fugi pe scari în sus și nu se opri decât în dormitorul lor,în care imediat își făcu apariția și Adrian ce era orbit de furie.
-Când îți zic sa stai pe loc,tu stai! Ai înțeles?
-Eu nu sunt femeile pe care tu le controlezi...cred ca ai greșit femeia Adrian. Fac ce vreau eu,iar dacă eu nu vreau sa te mai vad,nu te mai vad. Acum da-te din calea mea,iar Iza trecu fulgerător pe lângă el alergând spre ieșirea din casa.
Era doar în pijamaua ei draga și în papuci de casa. Nici măcar nu ii păsa atunci când ieși glonț pe poarta resedintei în negura nopții. Frigul o făcea să tremure ,dar nu conștientiza nimic în acel moment. Dorea sa fuga cât mai departe de el. Mergea pe străzi neștiind încotro sa o apuce sau ce sa facă. Pur și simplu a ales sa se plimbe prin oraș chiar dacă se simțea rău iar greata pusese stăpânire din nou pe ea.
Adrian însă, era turbat de furie. Nu înțelegea cum Iza ii scăpase din mâini fără să o poată opri. Își anunțase oamenii sa o caute în tot orașul. Ii era teama pentru ea.
Simțea ca a pierdut-o definitiv pe femeia iubita.
-Hai Robert, hai Robert, trebuie sa o găsești. Nu putea sa ajungă departe frate! E doar în papuci de casa și cred ca oricum ii e rau. Nu vreau sa pățească ceva nici ea nici copilul te rog sa o găsești. Eu între timp anunț medicul. Cred ca o sa fie nevoie de el.
Iza se simțea din ce în ce mai slăbită, se ținea de abdomen și ii venea sa vomite. Lua decizia sa se oprească pe o banca de pe bulevardul principal al orașului. Era la o distanta considerabila atât de casa,cât și de casa prietenei ei. Nu știa încotro sa o apuce.
În final se gândi ca cel mai înțelept era sa se întoarcă acasă,sa își facă bagajele și sa plece departe,cât mai departe de tot pentru binele copilului ce îl purta în pântec.
Mergea slăbită prin întuneric, orașul fiind prost luminat în unele zone,dar când intra pe strada unde se afla casa lor,se simți ușurată. Avea doar sa se odihnească puțin apoi va începe să facă bagajul,doar puțin sa stea și cu acest gând continua sa pășească pana când ajunse în fata porții securizate. Adrian era în curte cu telefonul mobil la ureche,dădea ordine în stânga și în dreapta,urla furios la angajații lui și abia când Iza pași aproape de terasa din fata casei,acesta o văzu și inchise telefonul.
Se repezi spre ea să o prindă la timp când aproape se prabusi la pământ, slăbită și infrigurata.
-Iza iubito,te rog nu mai face prostia asta! Te rog!
Dar Iza nu mai auzea și nu mai vedea nimic. Adrian era efectiv turbat de furie dar și de frica ca urma sa își piardă atât iubita cât și bebelușul atât de dorit.
O duse pe Iza în brate in dormitorul lor și puse imediat mana pe telefon.
-Doctore mai vi?
-Adriane sunt pe drum. Ce s-a întâmplat? M-am speriat și asa când gorilele tale au venit peste mine.
-Nu am timp de explicații,vin-o ,e vorba de Iza.
Medicul pe care Adrian îl chemase o cunoștea pe Iza de când era doar un copilas. Era prieten de familie atât cu familia fetei,cât și cu familia lui Adrian. O îndrăgea pe Iza ca pe copilul lui și era mândru ca fata dorea sa urmeze o carieră în medicina. Ce nu ii plăcea bărbatului,era ca Iza acceptase un om ca și Adrian lângă ea.
Cum ajunse medicul fu întâmpinat de Adrian vizibil îngrijorat.
-Hai sus. E în dormitor. Cred ca a leșinat.
-Dar ce i-ai făcut? Nu ești sănătos Adriane! Fata asta e doar un copil. Mai e și însărcinată și știm amândoi cu câte sacrificii și dureri ați obținut sarcina asta.
-Știu Doctore,știu. Sunt un prost...dacă o pierd pe ea,ma omor. Nu as suporta sa o pierd,înțelegi? O iubesc dar o dau de gard. As vrea sa pot sa ies din lumea asta,doctore, as vrea,iar Adrian îl privea fix în ochi pe medic ,iar acesta înțelegea ce lupta se dădea în bărbat...
Afacerile fuseseră în toți anii aceștia viata lui Adrian, acum Iza era viata lui și nu știa cum să se împartă astfel încât lucrurile sa fie cât de cât bine. Era conștient ca Adrian nu se putea retrage dintr-o astfel de lume,dar mai conștient era ca Adrian o iubea sincer pe Iza. Nu îl mai văzuse niciodată atât de îngrijorat pentru cineva ,nici chiar atunci când chiar viata lui fusese în primejdie datorita rănilor suferite în urma unui atac armat ce l-a lăsat pe bărbat cu spatele plin de cicatrici.
Doctorul intră în camera unde Iza zăcea și ii vede paloarea feței. Imediat începe să o consulte și sa se asigure ca atât ea cât și bebelușul sunt în regula.
Spre ușurarea lui Adrian, atât Iza cât și bebelușul erau în siguranță dar fata avea nevoie de odihna și sa fie hidratata corespunzător cu lichide calde.
-Dacă ai întrebări, vorbim când termin,spuse medicul lui Adrian ce părea sa îl privească cu mi de întrebări în ochi.
Când medicul termina examinarea fetei și se asigură că este în afara oricărui pericol cobora în livingul spațios unde Adrian îl astepta cu un pahar de tărie în mana.
-Eu zic sa lași băutura și sa mergi la ea,are nevoie de tine prostule. Ai grija doar sa manance ,sa se hidrateze și sa se odihnească. Iar tu,ai grija ce mai vorbești și ce mai faci în preajma ei. E doar un copil, nu o implica în lumea ta ca vei regreta.
-Dar nu o implic...încerc sa o țin cât mai departe doctore. Se pare ca nu îmi reușește...nu știu dar am impresia ca cineva ma trădează doctore...acum câteva zile la poarta erau niște reporteri,abia am scăpat de ei. Doreau să o vadă pe Iza, sa ii ia un interviu, sau pula mea ,nu știu...asta înseamnă că cineva da din casa mai mult decât e cazul.
-Am încredere ca te ocupi tu de tot. Cred ca nu vrei sa ii ai și pe ai ei pe cap în situația asta,oricum știu de la Marin ca nimeni din familia ei nu e de acord cu tine în afara de Vera.
-Da. O sa ma ocup de tot. Nimeni nu se va atinge de Iza mea.
Cu aceste ultime cuvinte, medicul pleca, liniștit și împăcat ca Iza era bine și nu era nevoit sa le dea vreo veste proasta bunicilor și părinților fetei.
Adrian urcă în graba scările ce duceau în dormitor și pași timid în camera. Iza stătea rezemata pe perne și privea parca în gol...
-Iubito! Ai nevoie de ceva? Îți aduc ceva?
-Da,am.
-Orice iubirea mea! Merg acum sa cumpăr dacă ai pofta de ceva.
-Nu vreau nimic din ce e de cumpărat,te vreau pe tine idiotule.
Adrian cazu în genunchi lângă patul lor și ii cuprinse mana firava a Izei între palmele lui mari.
-Sunt aici iubito,nu plec nicaieri.
-Adrian?
-Mda,spune mami.
-Sa nu te mai comporți asa cu nici o femeie,ai înțeles?
-Dar mami...
-Nici un dar...cred ca m-am făcut inteleasa. Tu ești omul meu bun. Vreau sa dai dovada ca nu ma înșel în privința ta. Dacă copilul pe care îl port e o fată,doar gândește-te cum o sa se simtă fiica ta când va afla cine e tatăl ei,cu ce se ocupa și cum se comporta cu femeile. Te rog sa te gândești la asta...
-Iubito dar cu siguranță o sa afle cine este tatăl ei și cu ce se ocupă. Nu pot sa îmi schimb numele și nici ocupația. Numele meu îl vei avea și tu și bebele. Doar vreau sa înțelegi ca cine sunt când ies pe ușa casei noastre, nu o sa fiu niciodată cu voi. Cu voi sunt omul ce este în fata ta acum,cu angajatele mele și angajatii mei sunt cu totul altcineva. Nu vreau sa te temi niciodată de mine, te iubesc iubito și pentru tine și bebe sunt în stare de orice.
Iza privea în ochii bărbatului iubit. Stia ca e sincer,știa că o iubește și pentru familia lui e în stare de orice. La fel de mult îl iubea și Iza, datorita iubirii ce i-o purta,reușea să vadă în el mai mult decât vedeau oamenii lui,și anume,omul bun ,blând și iubitor,nu omul crud și nemilos.